– Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a IV-a a Macabeilor se spune: Gândul evlavios nu este distrugător al patimilor; ci potrivnic. Ce înseamnă aceasta?
– Ia ascultă! Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele.
Conţinutul şi formele rugăciunilor soţilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesităţii sufleteşti, experienţei religioase a soţului şi a soţiei, evenimentelor prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiaţi ei.
Baza rugăciunii zilnice a mireanului constituie pravilele de dimineaţă şi de seară.
Astăzi, când Sfînta Evanghelie ne prezintă două din minunile săvârşite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi anume vindecarea a doi orbi şi a unui demonizat şi mut, m-am gândit să vorbesc despre minunile făcute de Dumnezeu şi de sfinţii Lui. Dacă veţi asculta cu luare aminte, veţi înţelege marea deosebire dintre minunile lui Dumnezeu şi cele ale sfinţilor.
Cine dintre noi nu este întristat? De la cel sărman şi până la cel ce poartă diademă nu găseşti aici pace şi linişte desăvârşită. Şi toate acestea le trimite Domnul fiecăruia la timpul său şi pe măsura trebuinţei lui, pentru ca pe calea întristărilor şi a durerilor să ne ducă în Împărăţia cerului. Prin suferinţe se curăţă păcatele şi oamenii sunt feriţi de păcate şi li se încearcă credinţa.
Tot așa, cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup.
Somnul pe săturate este o tulburare a trupului, iar privegherea cu măsură este mântuirea inimii. Somnul îndelungat îngroaşă inima, iar privegherea cu măsură o subţiază. Dar mai bun este dormitul în tăcere şi întru cunoaştere decât privegherea întru deşertăciune.
Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“. Sfântul Maslu nu conţine nici o rugăciune pentru moarte, ci toate rugăciunile sunt spre folosul şi ajutorul celor vii.
– Nu te poţi păzi! Şi ce am spus altor tineri vă spun şi vouă astăzi: Tot ce este porunca lui Dumnezeu, tot ce ţi se pare teribil de greu, nu este greu deloc: este cu neputinţă! Firea ta, când se simte deznădăjduită, că „voi putea eu vreodată să ajung la asta?” – firea ta mărturiseşte că „lucrul acela nu face parte din mine,” nu face parte din firea noastră biologică. Dar, de la Dumnezeu, nici să nu aşteptaţi mai puţin decât cele cu neputinţă! Dumnezeu numai în cele cu neputinţă lucrează, că cele cu putinţă le facem şi noi.
Ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? (Mt. 9, 5)
În Duminica a VI-a după Rusalii, numită și a Vindecării slăbănogului din Capernaum, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii mănăstirii în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
Drept mijloc de pierzanie a neamului omenesc a fost întrebuinţată de către îngerul căzut minciuna (Facere 3, 13). Din această pricină, Domnul l-a numit pe diavol „mincinos, tatăl minciunii şi ucigaş de oameni dintru început” (Ioan 8, 44). Domnul a unit strâns noţiunea de minciună cu cea de ucidere de oameni, întrucât cea din urmă este urmarea nemijlocită a celei dintâi.
Eu cer de la Dumnezeu:
1. Un bun care există, nu unul doar închipuit, visat, care trăiește doar în imaginația mea, iar toate câte sunt au primit ființarea lor de la Dumnezeu, căci fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (In 1, 3), și, prin urmare, nimic din ceea ce există nu există fără El.
Unele mame acordă cu precădere mare atenţie hranei bogate şi sănătăţii copiilor lor. Altele se străduiesc să le dea o educaţie adecvată. A treia categorie îşi concentrează toate eforturile în a dezvolta la copiii lor talente şi vor să vadă în ei muzicieni şi pictori talentaţi sau savanţi renumiţi.
Familia, în calitate de biserică din casă, trebuie să stabilească o rugăciune comună, în care membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Rugăciunea comună a familiei se naşte din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea copiilor cu ele.
Aşa cum a descoperit Iov, Dumnezeu ne poate vorbi prin intermediul suferinţei. Durerea este inevitabilă pentru o viaţă care se încheie cu moartea şi este impregnată de semnele morţii. In urma unei dureri provocate de boala gravă a soţiei sale, cineva a scris: „După trei decenii ne-am alăturat şi noi celor care păşesc în valea suferinţei şi am descoperit de câte nenumărate bezne şi umbre au parte unii ca aceştia. Atâta vreme am fost izbăviţi de ele!”.
În Duminica a V-a după Cincizecime la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
Aţi auzit ce s-a petrecut în ţinutul Gadarenilor atunci când Domnul a pus piciorul pe meleagurile lor. Doi demonizaţi, doi oameni în care intraseră diavoli, L-au întâlnit şi au strigat: Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti? (Matei 8, 28-29) şi, mai departe, aţi auzit cum Domnul a izgonit diavolii din aceşti oameni şi cum ei şi-au revenit din nebunia lor, din posedarea lor diavolească. Ce este diavolul?
Omul căzut trăieşte într-o stare permanentă de frustrare, într-o perpetuă insatisfacţie fiinţială. Chiar dacă uneori împlinirea vreunei dorinţe îi dă, pentru o clipă, iluzia că a aflat ceea ce căuta, întotdeauna obiectul dorinţei sale, pe care pentru o clipă l-a socotit absolut, sfârşeşte prin a se dovedi mărginit şi relativ; iar atunci, omul descoperă abisul care-l desparte de adevăratul absolut.