Rolul principal în crearea și fixarea sărbătorilor în faza lor locală, precum și în generalizarea lor mai târziu, l-a avut în Răsărit pietatea populară, adică mulțimile credincioșilor, iar uneori mănăstirile. Biserica, prin reprezentanții sau conducătorii ei legali (episcopi și sinoade), n-a făcut altceva decât să le recunoască și să le consacre cu autoritatea ei oficială, consemnându-le în listele de sărbători (calendarele de mai târziu).
Dintru început trebuie să înţelegem că Mântuitorul Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit, este El însuşi „Păstorul cel bun”, care „îşi pune sufletul pentru oile Sale” (cf. In. 10, 11.). El este „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi totodată „Uşa” prin care toţi cei care vor intra „se vor mântui, şi vor intra; şi vor ieşi şi păşune vor afla” (In. 10, 9). Acest principiu apologetic pastoral se împărtăşeşte şi devine perpetuu prin lucrare harică şi succesiune apostolică în Taina Preoţiei.
Toţi creştinii care îşi simt conştiinţa împovărată de păcate şi, mai ales, cei care vor să se împărtăşească trebuie să se spovedească sau să se mărturisească preotului duhovnic. Sunt obligaţi însă la mărturisire chiar şi aceia cărora li se pare că n-au nimic pe conştiinţă. Iată ce spune despre aceasta Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Şi cei cărora li se pare că nu sunt căzuţi ‒ ceea ce, precum se ştie, nu se poate ‒, toţi sunt datori să se pocăiască.
Dintre lucrurile sau darurile absolut necesare pentru săvârșirea slujbei înmormântării, a parastaselor sau a pomenirilor morților, în general, și a Sfintei Liturghii, în special, fac parte și cele două elemente principale ce întrețin viața omului: pâinea și vinul.
Apa este o altă materie importantă folosită în cultul creștin. Apa este elementul care astâmpără setea omului și se folosește pentru curățirea lui corporală, precum și pentru nevoile gospodărești. Această calitate a ei a fost transferată și în viața religioasă, apa devenind simbol al purificării, al curățirii spirituale, simbolizând acțiunea purificatoare a harului divin.
Mai întâi o întâlnim la Proscomidie, moment în care este turnată în potir, simbolizând pe credincioșii laici, iar amestecarea ei cu vinul înseamnă încorporarea acestora în Hristos, Care în Pătimirile Sale ne-a purtat pe noi și păcatele noastre.