Cele mai multe și cele mai mari minuni ale Starețului Paisie Aghioritul au fost învierile duhovnicești. Foarte mulți oameni nepăsători în ce privește viața duhovnicească, atei convinși, oameni fără nici o îngrădire morală, au înviat duhovnicește, au început cu multă râvnă o viață după Dumnezeu, fie în urma unei apariții a Starețului de după moartea acestuia, în somn sau aievea, fie, cel mai adesea, în urma citirii unei cărți de-a Starețului. Unii dintre aceștia au intrat chiar în viața monahală.
Un tânăr oarecare trăia în nepăsare și în păcat. Nu întâmplător i-au căzut în mâini Epistolele Starețului și citindu-le a fost cutremurat. De atunci și-a schimbat cu totul viața și își doreste să devină monah.
Cu șase ani în urmă, povestea un tânăr oarecare, eram anarhist. Purtam cercei și consumam droguri. Un prieten de-ai mei mi-a dat o carte de-a Părintelui Paisie. Am început s-o răsfoiesc din curiozitate și fiindcă mi-a stârnit interesul am citit-o într-o noapte. De atunci viața mea s-a schimbat.”
Domnul Gheorghe Nicolau din Atena mărturisește: „Într-o duminică din luna octombrie a anului 1996 am mers împreună cu un prieten de-ai mei la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul de la Karea ca să participăm la Sfânta Liturghie. Voiam să fac parastasul de un an al mamei mele. Era pentru prima dată când mergeam la biserică după mai mulți ani de zile.
Când s-a terminat Sfânta Liturghie am mers la pangarul mănăstirii, unde am văzut o carte a Părintelui Paisie și în acea clipă inima mea a tresărit. Îndată am cumpărat acea carte și întorcându-mă acasă prima mea grijă a fost s-o citesc. În clipa când citeam poezia ce era scrisă pe spatele fotografiei, pe care Starețul o trimisese mamei sale îndată după călugăria sa, ceva s-a schimbat înlăuntrul meu. Am început să plâng cu suspine, inima mi s-a înmuiat și printre lacrimi, spuneam: «Dumnezeul meu, ajută-mă și pe mine ca pentru rugăciunile Sfântului Stareț Paisie, să devin monah!». Nu mă gândisem mai dinainte la aceasta, ci cuvintele au ieșit singure. Lucrul minunat este că acum, după șase ani de la acea întâmplare, mă pregătesc să devin monah.
În timp ce citeam cartea, am pierdut pentru câteva secunde noțiunea timpului și a spațiului și l-am văzut pe Sfântul Stareț Paisie ținând-o de mână pe mama mea. Atunci m-am cutremurat, pentru că ceea ce vedeam mi se părea a fi realitate.
Aceasta am povestit-o unui stareț îmbunătățit care mi-a spus că aceasta fusese o vedenie adevărată, iar nu o nălucire diavolească. După aceasta am început să merg la biserică în fiecare duminică și în sărbători. Cu puțin înainte de Crăciunul anului 1996, când m-am mărturisit pentru prima dată în viața mea, am simțit o bucurie negrăită. Niciodată nu mai simțisem o bucurie atât de mare. Numai Hristos poate aduce pacea în suflet.
În luna mai a anului 2002 m-am învrednicit să mă închin la Chilia Panaguda. În timpul cât am stat acolo, am simțit în repetate rânduri o mireasmă negrăită.”

Sursa: marturieathonita.ro/invieri-duhovnicesti

 

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.