Vorbeşti mult despre Hristos, însă fără să fii pregătit. Spui multe despre viaţa duhovnicească şi apoi simţi un gol, o fisură adâncă în piept, pe unde se pierde, picătură cu picătură, toată energia ta. Te umpli de furie, nervi şi tensiune. Existenţa ta se înveşmântează într-o tristeţe şi o neorânduială ciudate.
Născută în Capadocia, în vremea sfântului împărat Constantin cel Mare, sfânta Nina a fost singura fiică a generalului Zabulon, rudenie a Sfântului M. Mc. Gheorghe.
Crescută în dragoste de Dumnezeu și în cunoașterea Sfintelor Scripturi, ea fu răpită de iviri (numiți de atunci georgieni) și dusă în robie în țara lor.
Acest popor păgân se închina idolilor și focului, însă acestea nu au împiedicat-o pe sfânta Nina să-și păstreze credința și nevoința și să propovăduiască fără frică Evanghelia.
Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet.
Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pământ. Nu tuturor, ci doar câtorva le e dat să se liniştească atunci când se cântă: „Cu sfinţii odihneşte“.
„Mântuire” înseamnă împlinirea acelui dor nebun din inima noastră după un mereu mai mult, mai frumos, mai adevărat, mai iubitor! Suntem însetați de iubire și de pace și când vom afla Izvorul nu ne vom mai „îmbăta cu apa rece”, ci cu Apa Cea Vie, care este bucurie fără margini și fără de „valuri”.
Durerea, supărarea, agonia, tragedia sufletească sunt consecințele căderii omului care se datorează egoismului lui. Înfumurările ego-ului nasc în suflet mâhnirea, în timp ce starea lui fiziologică este bucuria, fiindcă Dumnezeu este pace, iar sufletul este o insuflare a lui Dumnezeu, a fost creat de El, și se îndreaptă spre El. prin urmare mâhnirea este străină și nejustificată în viața omenească.
Mintea este un spaţiu, un loc. Dacă Dumnezeu nu îl ocupă, atunci îl ocupă vrăjmaşul. Acest loc nu poate rămâne gol, fără să-L aibă nici pe Dumnezeu, nici răul, păcatul, ispita sau activitatea satanei.
„Sunt pierdut, nu am nădejde de mântuire, dar Tu să mă cauți! Să nu aștepți de la mine să Te găsesc! Nu aștepta să mă întorc. Cum să mă întorc de vreme ce nu știu drumul și m-am rătăcit?” O oaie pierdută găsește drumul? Este și oaia un animal atât de simplu și prostuț…cum va găsi drumul de întoarcere? „Sunt pierdut, nu aștepta deci nimic de la mine… Te rog caută-mă și mă află….”
Când copilul, în loc să se uite după mamă, începe să se uite ştrengăreşte după altele, mama lasă copilul singur şi se ascunde. Observând că e singur, copilul începe să ţipe şi să-şi strige mama… Mama se iveşte iarăşi, ia copilul în braţe… şi copilul se strânge şi mai tare la pieptul ei.
Fraţii mei iubiţi, mari şi negrăite sunt bunătăţile sfinţilor, covârşind orice minte şi cuvânt, căci ei sunt moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălaşurile cerurilor cele nestricăcioase şi celelalte bunătăţi care sunt greu de tâlcuit şi greu de povestit celor de pe pământ. Nici nu le-a primit pe acestea auzul, nici nu le-a bănuit sau văzut duhul.
