Nu ai, omule, cu ce te mângâia în veacul acesta al plângerii, ci mai vârtos se cade ție a plânge și a te tângui. Că nu șezi spre moștenire, ci spre izgonire, nu spre pace și odihnă, ci spre război foarte obositor, nu spre bucurie și veselie, ci întru valea aceasta a plângerii. Cine se veselește fiind îndatorat peste putință, cine se mângâie șezând în temniță, cine se bucură fiind rânduit spre moarte? Nimeni. Că lumea aceasta este plină de plângere, iar nu de veselie, de scârbe și de necaz, iar nu de bucurie, de supărare și de amărăciune, iar nu de mângâiere. Și nimic întru dânsa nu este statornic și să nu se schimbe. Bucuria ei este amestecată cu scârba, veselia cu plângerea, mărirea se schimbă, bogăția piere, frumsețea se preface în praf și cenușă, desfătarea trupească fără de veste prin moarte se taie și se sfârșește și după aceea se împute și rămâne mâncare viermilor.
Pentru aceasta nu te bucura de nimic întru acest veac al plângerii și trecător, de vreme ce toate sunt întru dânsul nestătătoare și fățarnice, toate întru dânsul mincinoase și schimbătoare, ci de voiești a te mângâia, numai întru Domnul te mângâie, de voiești a te bucura, numai întru Domnul te bucură, că bucuria trupească degrab piere, iar bucuria Domnului rămâne în veci.
.
Sf. Iacob Putneanul, Prefață la Alfavita sufletească, în De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna, Editura Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna, 2017