Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajează de natura exterioară și de sine însuși. În acest fel, ea ține sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare și al înclinațiilor patimilor sale care îl domină pe om mai mult decât o face natura.
De unde s-a deprins inima noastră să fie iubită cu atâta tărie? E limpede că noi toți dorim să fim iubiți și plăcuți de toți și de fiecare în parte. Inima noastră nu s-a putut deprinde aici, pe pământ, nici de la părinți, căci și ei sunt mărginiți de timp și de spațiu, iar sufletul caută la cele veșnice. Inima noastră s-a învățat să fie iubită și plăcută de la inima cea dumnezeiască și veșnică, căci și noi suntem dragoste dumnezeiască, de aceea suntem chemați să fim fiii luminii și fiii lui Dumnezeu, plini de dragoste dumnezeiască.
Potrivnicul nostru dintotdeauna, vrăjmașul care se străduiește din răsputeri să împiedice mântuirea noastră, este deosebit de viclean. De aceea, și ostașul lui Hristos, creștinul care se angajează în războiul cu patimile, trebuie să fie, și el, foarte abil. Inteligența unuia ca acesta este demonstrată de ingeniozitatea mijloacelor pe care le folosește pentru a-l înșela pe diavol și a-i zădărnici uneltirile și ispitirile. Scrierile patristice ne atrag atenția asupra multor astfel de cazuri de „inventivitate”, prin care ispititorul este alungat, iar sufletul creștinului vindecat.
Părinte, de ce atunci când cad în mâhnire am gânduri de hulă?
Legea cea mai profundă a vieţii nu constă numai în a nu face răul, ci în a face binele – ceea ce înseamnă, în primul rând, a-l accepta pe celălalt, a realiza unitatea fără de care până şi cea mai paşnică societate poate deveni un iad autentic. În esenţă, acesta este cel mai mare păcat dintre toate şi pentru iertarea lui ne rugăm noi în cea de-a cincea cerere cuprinsă în Rugăciunea Domnească. (Pr. Alexander Schmemann)
Am recitit în seara aceasta (rostită în 4 martie 1984) din Sfânta Evanghelie cuprinzătoarea parabola a datornicului nemilostiv, care datora stăpânului său zece mii de talanţi. În bani de-ai noştri ar veni cam cinci milioane de lei (evaluare ce aparţine Părintelui Sofian, dânsul ţinând cont de cursul leului de atunci).
Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.
Sfântul Marcu Monahul (secolele V-VI) scrie: „Nimeni nu este mai bun și mai milostiv ca Dumnezeu, dar, cu toate acestea, n-o să-l ierte pe cel ce nu se căiește de păcatele sale. (…) Toate poruncile se reduc la una singură: cea a pocăinței. Căci nu vom fi osândiți pentru mulțimea păcatelor, ci pentru că n-am voit să ne pocăim.
Alaltăieri am întâlnit un Bătrân care mi‑e foarte drag. „L‑ai văzut vreodată pe Hristos, bunicule?”, l‑am întrebat. „Da, părinte”, mi‑a mărturisit cu reținere.
La crearea lumii, pământul era acoperit de ape, de întuneric şi de adâncuri, dar „Duhul lui Dumnezeu – adică lucrarea Sfântului Duh – Se purta pe deasupra apei“ (Fc. 1,2). Pământul era nevăzut, şi numai Duhul lui Dumnezeu pătrundea întunecimile şi adâncurile. Apoi, Dumnezeu l-a făcut pe om „luând ţărână din pământ; şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă, şi s-a făcut omul cu suflet viu“ (Fc. 2, 7).
Mulțumirea. Aceasta este taina păstrării harului. Învață să mulțumești Domnului pentru toate!… Ceea ce îndreaptă darurile Domnului spre om este inima ce mulțumește neîntrerupt lui Dumnezeu.Și dimpotrivă, ceea ce aduce ispitele, este cârtirea din inma omului. Și cârtirea, prin ea însăși, și binele îl poate preface în rău.
Nu suntem singuri…
– Să iubiţi, să iertaţi, să vă spovediţi fără ascunzişuri şi să mărturisiţi totul, fiindcă atunci răul fuge de la voi. Şi să vă rugaţi, să vă rugaţi gingaş, să-I vorbiţi lui Dumnezeu delicat. Cum îi vorbiţi tatălui, mamei voastre? Cum îi vorbiţi prietenului, apropiatului vostru? Aşa… înţelege Dumnezeu.
Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?
Până când nu eşti sfânt, te rog, fii un om învăţat! Omul trebuie să se dezvolte pe sine cât mai deplin în toate privinţele: cu mintea, cu inima şi cu toată fiinţa sa, pentru a fi o persoană cât mai bogată lăuntric. Ca să fii creştin, aceasta nu este neapărat o condiţie; dar ca, fiind creştin, să poţi aduce un rod, o contribuţie în viaţă, eu spun: da, este o condiţie!
„Ale Tale dintru ale Tale aducem Ție, de toate și pentru toate” (Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur)