
Gheronda era privighetoarea pustiei, care, prin viaţa sa, Îl lăuda pe Domnul pentru lumea pe care a creat-o şi Îi mulţumea pentru dragostea pe care ne-a dăruit-o.


Gheronda era privighetoarea pustiei, care, prin viaţa sa, Îl lăuda pe Domnul pentru lumea pe care a creat-o şi Îi mulţumea pentru dragostea pe care ne-a dăruit-o.

Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos.

Să vă rugaţi pentru rudeniile voastre fără să vă neliniştiţi pentru mântuirea lor, căci altfel pierdeţi comunicarea voastră cu Hrisos şi dovediţi puţinătate de credinţă. Să le încredinţaţi pe toate iubirii şi proniei lui Dumnezeu, şi să vă rupeţi de lume, de rudenii, de părinţi şi de fraţi. Toate acestea pe care le trăiesc asceţii sunt scrise în canonul tunderii în Schima Mare: „Cei ce voiţi – zice Domnul – în urma Mea a veni, cu osârdie lepădaţi-vă de patimile cele lumeşti, de părinţii care v-au născut şi de soţii şi de fraţi şi de prieteni şi de rudenii, de averi şi de case, şi primiţi vrednicia apostolilor Mei”.

Părintele Porfirie povestește:

Sfântul Părinte Porfirie credea în valoarea rugăciunii pentru viaţa duhovnicească şi-şi sfătuia fiii duhovniceşti să se roage necontenit:

Unui frate i-a zis Părintele aşa:

Despre spre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:

Odată s-au pornit la sfânt nişte fete „cuminţi” şi în autobuz li s-a alăturat o fată mai puţin „cuminte”, îmbrăcată în pantaloni. Până să ajungă la părintele au încercat s-o spele pe creier, scoţând-o din răbdări:

Mulți oameni, și chiar creștini, nu primesc deloc existența diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poți tăgădui. Cred că diavolul există, și chiar zic că dacă scoți din Evanghelie credința în existența diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8).

Egoismul l-a scos pe om din Rai, este un mare rău. Primii oameni, Adam şi Eva, erau simpli şi smeriţi, pentru aceea trăiau în Rai. Aveau, precum se spune în limbaj teologic, cele dintru început, adică harismele pe care Dumnezeu le-a dat la început, când l-a zidit pe om, adică viaţa, nemurirea, conştiinţa, stăpânirea de sine, iubirea, smerenia şi celelalte. Apoi diavolul a izbutit să-i înşele prin laudă.

Înainte de rugăciune, omul trebuie să se pregătească prin rugăciune. Rugăciune pentru rugăciune. Ascultaţi ce zice preotul în taină, în timp ce se citeşte Apostolul la Dumnezeiasca Liturghie: „Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale, şi deschide ochii cugetului nostru spre înţelegerea evangheliceştilor Tale propovăduiri.

Copilul vrea alături de el oameni cu o rugăciune fierbinte. Mama să nu se mărginească la mângâierea simţită, ci să dăruiască în acelaşi timp şi mângâierea rugăciunii.

Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.

– Să iubiţi, să iertaţi, să vă spovediţi fără ascunzişuri şi să mărturisiţi totul, fiindcă atunci răul fuge de la voi. Şi să vă rugaţi, să vă rugaţi gingaş, să-I vorbiţi lui Dumnezeu delicat. Cum îi vorbiţi tatălui, mamei voastre? Cum îi vorbiţi prietenului, apropiatului vostru? Aşa… înţelege Dumnezeu.

În viaţa mea, locul cel dintâi îl are rugăciunea. Nu mă tem de iad şi nu mă gândesc la Rai.

Este un mare meşteşug să izbândiţi sfinţirea sufletului vostru. Pretutindeni se poate sfinţi cineva. În munca voastră, oricare ar fi ea, puteţi să deveniţi sfinţi. Prin blândeţe, răbdare şi iubire. Să puneţi în fiecare zi un început nou, o nouă dispoziţie, cu înflăcărare şi iubire, rugăciune şi tăcere. Nu să aveţi nelinişti şi să vă doară pieptul.

Auzisem din copilărie, pe plaiurile mele natale din Peloponez, că există un sfânt în Atena – părintele Porfirie: „Este nespus de mare! Te vede, te iubește, te citește și nu te ceartă.” Celor mai mulți dintre noi ne e teamă de sfaturile preoților, care par adesea prea aspre.