
Părintele Sofronie întărea pocăinţa ca mod de viaţă, prin care omul poate să-şi găsească inima, locul unde se întâlneşte cu Dumnezeu. Prin pocăinţă se sfărâmă zidurile care înconjură inima.


Părintele Sofronie întărea pocăinţa ca mod de viaţă, prin care omul poate să-şi găsească inima, locul unde se întâlneşte cu Dumnezeu. Prin pocăinţă se sfărâmă zidurile care înconjură inima.

Inima ni se strânge, pentru că știm, dacă suntem cu adevărat sinceri cu noi înșine, cât de puțin suntem în stare să iertăm și cât de ușor judecăm. Știm cât de ușor se înrădăcinează în noi, uneori pentru mulți ani, iar uneori pentru toată viața, amărăciunea față de omul care ne-a rănit.

Demonii, când se apropie să pornească lupta, nu merg acolo unde îi vei birui tu fără să cârtești, ci încearcă acolo unde ai slăbiciune, pe acolo pătrund prin zidurile cetății. Și când găsesc suflet bolnav și loc slab, întotdeauna acolo îl biruiesc și îl fac să se simtă vinovat.

Dacă Sfintele Taine sunt aşa de uimitoare, de înfricoşătoare, de înalte, de departe de noi, aşa de neatins şi de nepătruns, atunci mai putem noi să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos?

Postul înseamnă foarte mult și este deosebit de important pentru toată lumea, chiar și neortodoxă, chiar și pentru animale. Postul îl vindecă pe om de duhurile rele, care l-au atacat. Postul nu este numai o reținere de la mâncare, ci este și o rugăciune. Știe toată lumea, mai ales lumea medicală, că postul de mâncare este indicat la anumite intervale de timp, dar aceasta nu înseamnă să mori de foame.

Trăim într-o perioadă în care poate că este tot mai greu să ne înfrânăm sau să postim și, tocmai de aceea, mai ales în perioada postului, a Postului Mare, dar și a oricărei zile de post din timpul anului, ar trebui să ne întrebăm de ce ne este greu să postim, de ce ne este greu să ne înfrânăm și ce beneficii am avea de pe urma acestor experiențe.

1. Sporește hrana spirituală!
În post mâncăm mai puțin, dar sporim hrana spirituală: „Citim mai des și mai mult Sfânta Scriptură, ne rugăm mai mult, ne spovedim mai des, eliberându-ne de un trecut apăsător, și ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Domnului” (Patriarhul Daniel).

Nu trebuie să deznădăjduim dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Rău este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptățești pe Dumnezeu și-L socotești neputincios din neștiință?

Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaşte sosirea morţii şi să ne putem pregăti în acest fel din vreme?

La începutul ei, rugăciunea este agitată, iar tăcerea este doar o vorbărie interiorizată. După cuvântul lui Peguy, nu trebuie să te rogi ca o gâscă care aşteaptă să fie îndopată! Emotiv, omul îşi descarcă întreg conţinutul psihic al fiinţei lui; cei înduhovniciţi ne sfătuiesc ca înainte de a simţi oboseala acestui monolog, să ocupăm timpul rugăciunii prin cântări şi lecturi religioase.

Atunci când ne doare pentru aproapele nostru și îl rugăm pe Dumnezeu să-l ajute, El se înduioșează foarte mult și intervine fără ca să silească voia noastră liberă. Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă.

Fraților, de mare nevoie este să ne împărtășim des, ca să avem în noi Viața, Care este Iisus Hristos și ca să nu murim moarte sufletească. Căci acei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Și deși se arată că trupește trăiesc, sufletește însă sunt morți, pentru că s-au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o face Sfânta Împărtășanie.

După ce suferinţa îşi va face treaba pe care o are de făcut, Dumnezeu o ridică. Nu-I este greu deloc lui Dumnezeu să ridice orice suferinţă. De aceea, când suferim, când persistă o durere, să gândim aşa: „Dumnezeu vrea să-mi facă un bine, iar eu mă fac că nu înţeleg, doar mă tânguiesc şi mă chinuiesc.” Acest lucru să-l vezi, anume că Dumnezeu vrea să-ţi facă bine.

Dacă astăzi nu suferim, să nu uităm că s-ar putea ca mâine să suferim şi că în jurul nostru se află atâţia fraţi de-ai noştri, prieteni de-ai noştri, oameni apropiaţi sau străini, care nu încetează să fie mădulare ale trupului nostru. Să ne rugăm pentru aceşti oameni cu acest psalm sau cu cuvinte asemănătoare. Am spus însă că dacă nu suferim astăzi, vom suferi poate mâine. Dar mai degrabă suferim întotdeauna.

Ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse, ca să ne luptăm cu ele şi să ne tămăduim sufletele. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. Pentru aceasta, lasă-te cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi cere ajutorul Lui, ca să le întărească în nevoinţa ta. Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.

Puterea rugăciunii e mare, foarte mare, mai ales când este făcută de către mulți frați. În rugăciune comună se unesc toți. Să-l simțim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Aceasta este viața noastră, bucuria noastră, comoara noastră. Toate sunt ușoare în Hristos.

După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului.