„Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată.” (Sf. Sofronie Saharov)
„N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă…” Duminica lui Zaheu vameșul la Mănăstirea Suruceni
Dumnezeu a venit pentru păcătoşi, ca să îi cheme la pocăinţă
De-a lungul ultimelor săptămâni am fost foarte binecuvântaţi: prăznuind Pastile de iarnă – Naşterea Domnului nostru, Naşterea Sa în smerenie, în obscuritate, în adâncul pământului; şi slăvită Lui arătare în râul Iordan, prin care a sfinţit apele şi întreaga creaţie, descoperindu-ne închinarea Treimii; şi apoi intrarea Sa în Templu, ca să fie primit ca Mântuitor de către dreptul bătrân.
Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult
Să urmăm Logosului, să urmărim desfătarea cerească, să ne izbăvim de moştenirea pământească. Să păstrăm dintre cele pământeşti doar pe cele bune, să ne mântuim sufletele prin milostenii, să dăm din bunurile noastre celor săraci, ca să devenim bogaţi în bunurile veşnice. Dă ceva şi sufletului, nu doar trupului! Ia ceva din pântecele tău, şi dă duhului! Primeşte ceva din focul care arde cele pământeşti şi îndepărtează-te de flacără!
Nimic n-a costat omenirea mai mult decât mânia
Înţeleptul Seneca spunea: „Nimic n-a costat omenirea mai mult decât mânia. Urmările ei sunt crimele, otrăvirile, războaiele, incendiile şi cetăţile distruse”. Mânia este caracterizată iscusit drept o cursă neaşteptată şi o nebunie trecătoare de către Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa Cuvânt împotriva celor mânioşi.
Să punem la bună rodire darul ăsta, cel mai mare dar, al libertății pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu…
În timp ce citea Înalt Preasfințitul, mi-a venit gândul ăsta: aveau dreptate că era un om păcătos, acolo nu a fost minciună. Și ce virtute a avut acest om păcătos, ca Hristos să vină în casa lui?
A-ți simți păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât cel de a vedea îngeri
Părinții spuneau că a-și simți păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât cel de a vedea îngeri. Și eu nu puțină vreme am fost orb duhovnicește: nu vedeam păcat în îndepărtarea mea de la Dumnezeul copilăriei mele. Eu „necunoscând am făcut” (cf. 1 Tim., 1-13).
Să nu ne mâhnim dacă, cerând ceva Domnului, rămânem multă vreme fără răspuns
Oricâte rugăciuni am înălţa Domnului, este posibil ca El să nu îngăduie slobozirea noastră de vreuna dintre patimi, pentru ca să gustăm nepătimirea doar în parte: „Să nu ne mâhnim dacă, cerând ceva Domnului, rămânem multă vreme fără răspuns. Domnul a voit ca toţi oamenii să devină neîmpătimiţi.
Păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru
Dragii mei, păstrați-vă sănătatea sufletului, așa cum țineți cel puțin la sănătatea trupului vostru. Învățați-vă înainte de toate să aveți spirit de discernământ, a deosebi între bine și rău, între sănătos și nesănătos, între folositor și nefolositor. Este începutul înțelepciunii voastre de tineri.
Ce să facă Dumnezeu cu noi creștinii de astăzi care nu îmbrățișăm deloc duhul creștinesc
În anii prigoanelor, pentru martiri lucrurile erau așa cum le știm, iar în veacurile care au urmat pentru anahoreți deasemenea. În vremurile noastre viața este cum ne-o facem, așadar tu alegi locul și cum vei trăi, fie că vei merge să viețuiești în pustiu, la mânăstire, sau îți vei întemeia o familie. Oriunde ne-am afla, însă, toți vom trece prin lucruri asemănătoare cu cele de care am pomenit [patimiri, suferinte, n.n.] și tot parcursul nostru va fi între limite.
Condamnat la nemurire: o meditaţie asupra Învierii
Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; cu Învierea Lui El i-a condamnat la nemurire. Pentru lovirea pe care a primit-o, Dumnezeu s-a întors îmbrăţişând; pentru insulte, binecuvântând; pentru moarte, cu nemurire. Niciodată omul nu a arătat atâta ură faţă de Dumnezeu ca atunci când L-au răstignit; şi niciodată Dumnezeu nu a arătat dragostea lui faţă de oameni ca atunci când a înviat.
Dumnezeule, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă de mine şi nu mă osândi după faptele mele!
Va veni vremea, ziua, clipa când se vor închide aceşti ochi şi se vor deschide cei ai sufletului. Atunci vom vedea o lume nouă, o nouă existenţă, o creaţie nouă, o viaţă nouă ce nu are sfârşit. Numele ei este „nemurire fără de sfârşit”. Marea noastră Patrie este acolo sus, nestricăcioasă, veşnică, Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi-născuţi, acolo se vor sălăşlui sufletele celor mântuiţi, care au fost curăţite de întinăciune de Sângele Mielului Cel fără de răutate.
Sfinții Atanasie și Chiril, mărturisire şi statornicie în credinţă
Sărbătorirea comună de peste an a Sfinților Arhiepiscopi ai Alexandriei Atanasie și Chiril ne este aşezată înainte ca imbold la meditație asupra rolului și rostului creștinului în cadrul Bisericii. Acești doi mari sfinți teologi au luptat pentru păstrarea credinței ortodoxe, chiar dacă au avut de suferit prigoane, exiluri și scoatere din funcție. Ei sunt pentru noi un model de statornicie în dreapta credință, fără a ține cont de beneficiile materiale vremelnice.
Sfinţii ierarhi Atanasie şi Chiril ai Alexandriei – pilde de vieţuire creştină într-o lume care Îl urăşte pe Hristos
Istoria nu ne mai poate surprinde cu nimic. Revoltele în numele unei umanităţi dezumanizate, războaiele de cotropire pentru a dobândi resurse şi poziţii vitale, isteriile eshatologice, necredinţa şi dispreţul generalizat faţă de Biserică au mai pustiit şi în alte veacuri lumea creştină. Răcirea inimilor, lipsa cărărilor dintre fraţi, obscenitatea generalizată, diluarea dogmelor în numele „iubirii frăţeşti” nu sunt ispite noi, nemaiîntâlnite în istoria Bisericii. Toate aceste tulburări au fost născute şi sunt întreţinute de un spirit mort dar în acelaşi timp bătrân, mai bătrân decât multe cete îngereşti. Înţelepciunea lumii este înţelepciunea lui. Strălucirea lumii este mândria lui.
Cu cât ne deschidem mai larg inimile, cu atât mai îmbelşugat Lumina Necreată va umple lumea noastră lăuntrică
Dumnezeu nu violează libertatea noastră, nu Se furişează El Însuşi înlăuntrul inimii noastre, dacă nu suntem dispuşi să-I deschidem uşa: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el” (Apoc. 3, 20). Şi cu cât deschidem mai larg, cu atât mai îmbelşugat Lumina Necreată va umple lumea noastră lăuntrică.
Întâlnirea cu Dumnezeu în rugăciune
Noi ne mântuim cu toate aceste înclinații negative din existența noastră, atunci când zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!, dar dacă nu spunem asta nu ne întâlnim nici cu noi, nici cu Dumnezeu.
În ceasul ispitei, să cerem ajutorul lui Dumnezeu
Lucrurile sunt simple şi uşoare în viaţa duhovnicească, în viaţa în Hristos; ajunge să aveţi discernământ. Când vă stânjeneşte ceva, un gând, o ispită, o năvălire, atunci dispreţuindu-le pe toate acestea, să vă întoarceţi luarea aminte, privirea către Hristos. Acela vă va lua de mână şi vă va dărui îmbelşugat dumnezeiescul Său har.
Păcatul distruge omul, iar harul îl vindecă
Părintele Paisie Aghioritul ne învaţă astfel: „Pocăinţa şi Spovedania sunt cele de care avem astăzi nevoie. Sfatul meu către oameni este următorul: Pocăiţi-vă şi vă spovediţi, pentru ca demonul să fie lipsit de drepturi, iar voi să nu mai fiţi sub puterea lui. Pentru ca oamenii să înţeleagă şi să se pocăiască, au nevoie de o smucitură… încă nu au conştientizat că prin pocăinţă omul poate schimba decizia lui Dumnezeu. Faptul că omul are atâta forţă nu este o glumă. Faci rău? Dumnezeu îţi va da după ce faci. Iar dacă spui: «Am păcătuit!», Dumnezeu schimbă mânia în milă şi îţi dă binecuvântare.”