Ascultarea! Atunci când faceți ascultare, îi surpați puterea diavolului. Cel ce nu face ascultare, are viu înlăuntrul său ego-ul. Ego-ul este firea diavolului, este firea pierzării. Este începutul iadului și al nihilismului. Exista „Eu”? Nu a spus Dumnezeu: „Eu”! Priviți la Iisus, Care este adevăratul Creator și Susținător al tuturor făpturilor! Când a mărturisit despre cum au fost nimiciți demonii, a spus: „Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer”. Preabunule, ai spus minciuni? L-ai văzut sau l-ai ars? De vreme ce Tu l-ai ars? Nu spune: „Eu l-am ars”. Ca să nu spună: „Eu!”. Eul ni l-a lăsat nouă! Să ne fie rușine! Însuși Dumnezeu se ferește să pronunțe: „Eu!”. Lui i se cuvine, Chivernisitorul și Creatorul întregii lumi!
Există o limită a răbdării, a toleranţei? Când ştim că este suficient şi că ar trebui să ne oprim?
Nu putem ajunge la rugăciunea curată decât prin pocăinţă. Pocăindu-ne, curăţindu-ne adică de toată patima păcătoasă, devenim puţin câte puţin în stare a intra în dumnezeiasca lumină.
Aceste cuvinte, „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20, 29), au o mare însemnătate în viaţa noastră de zi cu zi. Noi suntem cei ce am văzut harul învierii, după cum zice una din stihiri, însă noi suntem şi aceia care trebuie să fie cercaţi ca să ni se vădească adevărata inimă.
Într-o zi, la Katunakia, un monah din vecinătate, de origine din insula Creta, a început să strige şi să-l ocărască pe nedrept pe bătrânul Efrem pentru un hotar aflat în apropierea chiliei.
Condac 1
Pe Epictet, preotul cel preaînțelept și pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniți toți să-i lăudăm, că aceștia, de o cinste cu Ermolae și cu Pantelimon fiind, împreună au binevestit Evanghelia lui Hristos, și întru adevăr, după Andrei cel întâi chemat, apostoli ai Dobrogei s-au arătat: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind, au strălucit cu minunile și cu puterea cuvântului, pentru care și chinuri au răbdat de la chinuitori, și bine încununându-se, pururea se roagă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta și noi îi fericim: Bucurați-vă, Sfinților Epictet și Astion, doctorilor fără de arginți și mucenici ai lui Hristos!
Numeroși creștini s-au adunat în Duminica a VI-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni, pentru a primi hrană duhovnicească în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Evanghelia acestei Duminici ne relatează despre o întâlnire a lui Dumnezeu cu oamenii. Hristos revine în Capernaum, „în cetatea Sa” (Mt. 9,1), unde a săvârșit cele mai multe dintre minunile Sale. Aici Se întâlnește cu slăbănogul, cu prietenii acestuia și cu cărturarii.
A nu se bucura cineva de binele altuia este unul din cele mai dezonorante semne de stricare a sufletului prin păcat. Ce-i învaţă soarele pe oameni de dimineaţa şi până seara? „O, oameni, bucuraţi-vă de bine, şi bucuria aceasta vă va face ca nişte dumnezei!”
Pornim meditația de astăzi de la o întrebare: cum ar fi lumea, cum ar fi viața noastră în general, dacă nu ar mai fi suferință, dacă n-ar mai fi boală, sărăcie, probleme în general?
Iubirea adevărată nu se stinge odată cu moartea. Cei plecați dintre noi ne văd, ne aud și nu ne uită – chiar dacă noi nu-i mai vedem, nu-i mai auzim și, uneori, îi uităm. În Biserica lui Hristos, în iubirea lui Dumnezeu, nimeni nu este cu adevărat singur.
Ne dați un cuvânt de folos?
Maica Domnului ne poate sluji de icoană şi model. Într-adevăr ea răspunde Bunei Vestiri aduse de Arhanghel cu rugăciunea: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1, 46-47). Este o atitudine de bucurie, euharistică, doxologică.
Iertați-mă că vă spun, Dumnezeu nu dăruiește leneșilor darurile cele mari! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cerem de la Dumnezeu să ne dea smerenie, credință, răbdare, rugăciune, dar Dumnezeu nu este băcan să Îi ceri să-ți dea un kilogram de zahar sau un kilogram de orez…”. Dumnezeu îți spune: „Smerește-te, fă și tu ceva, începe să te pocăiești, iar Eu îți voi da pe parcurs darurile Mele!”.
Monahismul, care naşte Sfinţi, ne provoacă şi ne invită la o atitudine eroică, la o mai mare cumpătare, la simplitate, bunăcuviinţă şi smerenie. Suntem datori să păstrăm neatins, viu şi curat duhul monahismului ortodox, cu orice preţ. Suntem chemaţi să fim ucenici întru răbdare ai Părinţilor din vechime.