Nu pentru că păcătuim nu ajungem în Rai. Trebuie să știți că singurul fără de păcat a fost Hristos și nimeni altcineva. Nu pentru că facem păcate, nu ajungem în Cer. În timp ce suntem încă în viață și ochii noștri sunt deschiși – păcătuim tot timpul. Vom merge în Rai, doar dacă încercăm cu toată puterea noastră să fim ceea ce Hristos vrea să fim și această strădanie ne va mântui.
„Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri.” (Efeseni 6, 12)
„Să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit.” (Rom. 12, 2)
Trebuie să ne concentrăm toată atenția numai la faptul de a nu greși, nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea omului, nici față de lucruri. Și din această viață simplă, dar concentrată pe acea poruncă, se naște starea omului când el, ființial de acum trăiește în Dumnezeu. (…) Dacă vom introduce o oarecare disciplină, dacă vom începe să ne dezbinăm unul de altul, fiindcă cuiva nu-i place caracterul altcuiva, atunci mănăstirea noastră nu va avea nicio valoare. Și eu nicicum nu doresc să zidesc sau să întemeiez aici o astfel de mănăstire, unde să se ivească certuri și socoteli omenești meschine.
Îmi scrii îndoindu-te de faptul că păcatul tău ar fi fost iertat. Iată ce spun Părinţii despre aceasta.
„Viețuiți în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos!“ (Filipeni 1, 27). Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiască – aceasta este viața naturală și normală pentru creștini. Prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Această veste bună și poruncă se aude din toată Evanghelia Noului Testament. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, sufletul și trupul. Și acest lucru nu constituie o minune, ci natura și logica credinței evanghelice.” (Sfântul Iustin Popovici)
Episcopul Filaret de Căpriana a oficiat miercuri, 9 iulie, slujba privegherii către ziua Aflării moaștelor Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, la Mănăstirea Suruceni.
Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta şi iată, iarăşi plâng, iarăşi jelesc, iarăşi îmi pun sufletul meu pentru tine.
Nu poate înțelege și nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptățirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa față de ceilalți.
Nădăjduiți în Domnul și cu tăria puterii Lui, amintindu-vă cuvintele Psalmistului: Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace. Și iară-și: pace multă peste cei ce iubesc legea Ta și nu se lasă ispitiți.
Niciun lucru să nu faci, până nu te însemnezi cu Sfânta Cruce! Când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveți carte, când ești singur și când ești cu mai mulți, pecetluiește-ți cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale și toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinței lui Hristos asupra iadului. Și nu te vei mai teme atunci de farmece sau de descântece sau de vrăji.
Cel smerit crede că toate depind de Hristos, şi că Hristos îi dă harul Său, şi astfel înaintează. Cel ce are sfânta smerenie trăieşte de acum în biserica cea nezidită de pe pământ. Are întotdeauna bucuria lui Hristos, chiar şi în cele neplăcute. Vedem aceasta şi în vieţile sfinţilor.
Sărbătoarea praznicală se va desfășura după cum urmează:
Atunci când o mare bucurie, o mare durere ori tristeţe vine peste noi, nu o uităm curând, în cursul unei zile. Suferinţa pierderii cuiva drag, conştiinţa bucuriei, vestea care ne umple de bucurie nu ne părăsesc în timp ce îi ascultăm pe ceilalţi, lucrăm, citim, într-un cuvânt, în timp ce ne ducem viaţa în mod obişnuit.
Mersul vremii atârnă de mersul purtării. Deci dacă ne vom înţelege cum trebuie asupra acestui lucru, veţi vedea vremea umblând bine; iar dacă voi nu veţi schimba purtarea spre bine, mi-am răcit gura degeaba şi ne-om usca de secetă. Ştiu din Scripturi, că de înţelesul oamenilor cu povăţuitorii lor atârnă multe, pe care le trimite Dumnezeu de sus, de la cârma lumii şi a lucrurilor, sau le opreşte. „Că de se vor învoi doi sau trei laolaltă întru numele Meu, orice vor cere de la Tatăl, Eu voi face lor.”
Ioan a fost un propovăduitor neîntrecut al pocăinţei. Nimeni nu rămânea posomorât auzindu-i predica, ci alergau să-l asculte până și desfrânatele, tâlharii, vameșii, fariseii și saducheii, cu toții se grăbeau spre el, atrași ca de un magnet. Ioan era un astfel de om, încât nimeni nu pleca fără să fi fost cutremurat. Era mângâietor, foarte îngăduitor și dulce. Deși părea aspru și neabătut, în cerințele lui față de popor era blând, ca și cum le-ar fi spus: «Este foarte ușor să te mântuiești! Iată, faceți aceasta și vă veți mântui! (Arhimandrit Emilianos Simonopetritul)