Din întâmplările pe care le-am analizat nu se deduc principii abstracte şi teoretice referitoare la starea mireanului căsătorit – într-adevăr, nu ne putem aştepta să găsim teorii într-un izvor cum este Patericul -, însă în exemplele vii pe care ni le înfăţişează, ele ne arată clar că este posibil ca un mirean să fie egal duhovniceşte sau superior unui mare pustnic sau ascet din pustiu. Valoarea proprie vocaţiei monahale nu este negată nicăieri, însă se subliniază că Dumnezeu priveşte la sufletul omului şi nu la starea lui exterioară. Aşa cum dovedeşte apoftegma celor doi călugări din Limonariu, curăţia lăuntrică este totdeauna posibilă, oricare ar fi împrejurările externe. Adevăratul zbor nu este geografic, ci duhovnicesc; advaratul pustiu este în inimă. Este adevărat că multe alte pilde tind să contrazică această concluzie. Uneori mireanului i se spune să se călugărească (ca în exemplul cu Pafnutie), pentru a ajunge la un nivel duhovnicesc care altfel îi este inaccesibil. Alteori accentul cade pe faptul că mireanul, deşi căsătorit, trăieşte în castitate (ca în povestirile lui Euharist şi Pafnutie şi într-o anumită măsură a lui Teodosie) fiind pe dinafară “în lume”, iar în taina călugăr. De asemenea, se poate că mireanul să dorească să devină călugăr, dar să fie împiedicat (ca în povestirea lui Macarie şi a celor două femei). Adesea apoftegmele atrag atenţia asupra milosteniei mireanului (Euharist, Pafnutie), sugerându-se că în vreme ce mireanul are posibilităţi de practicare a virtuţilor exterioare, pe care monahul nu le are, el nu poate spera să-l întreacă pe călugăr în rugăciune şi contemplaţie.
În orice caz, două dintre texte sunt mai adânci. Relatările despre Teodosie şi despre zarzavagiu dovedesc că şi creştinul de la oraş, deşi implicat în probleme lumeşti, poate atinge un tip de sfinţenie distinct – de nepătimire, smerenie şi simplitate lăuntrică, care nu sunt accesibile în acelaşi mod călugărului din pustiu. Chiar dacă această idee nu este dezvoltată, există aici în stare latentă o teologie a vocaţiei mireanului. Împăratul pe tronul din hipodrom, auzind osanalele mulţimii nu-şi ridică totuşi ochii de pe manuscrisele sale; zarzavagiul stând noaptea în coliba sa, aude cântecele beţivilor şi totuşi se gândeşte numai la mântuirea lor – iată două dintre cele mai remarcabile imagini ale Patericului. Nu este uşor să le uiţi.
.
Călugărul şi mireanul cununat, câteva comparaţii după izvoare monastice timpurii, de P.S. Kallistos WARE