In cartea I a Sfântului Apostol Pavel către Tesaloniceni scrie: „Neîncetat, rugaţi-vă!”.
Nu este altă armă mai puternică în cer şi pe pământ decât chemarea cea Sfântă a Domnului nostru Iisus Hristos
Sf. Ioan Iacob Hozevitul
Toată strădania omului este zadarnică fără ajutorul lui Dumnezeu
Fraţilor şi surorilor, care vă îndoiţi de mântuire, să vă întăriţi bine în minte că: De-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fară darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire. „A Domnului este mântuirea şi peste norodul Său binecuvântarea Sa” (cum zice Prorocul David în Psalmi).
Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!
Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire. Astăzi mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire. Mai dureros, însă, este că boala deznădăjduirii se strecoară şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu râvnă pentru adevărul sfânt.
Mânia și repercusiunile acesteia
Ca să înțelegeți mai bine cât de urât este blestemul înaintea lui Dumnezeu, voi aduce de față o povestire înfricoșată, care se cuprinde în Scrisoarea Sfințitului Mucenic Dionisie Areopagitul, trimisă către fericitul Dimofil.
Sfântul Dionisie Areopagitul a trăit în vremea Sfinților Apostoli, a fost răpit pe nori de la Atena, la Ghetsimani, pentru a fi de față la înmormântarea Maicii Domnului. S-a săvârșit ca mucenic la anul 96 în cetatea Parisului (care se chema Luteția pe vremea aceea).
Deznădejdea este moarte duhovnicească
Vrăjmașul mântuirii a mai născocit o răutate, care nu are vindecare, și aceasta este patima deznădăjduirii.
Astăzi lumea este bântuită mai mult ca oricând de răutatea aceasta și cele mai multe crime, despre care aflăm din ziare, sunt urmările deznădejdii. Nu este nici o patimă din care vrăjmașul să aibă atâta câștig, precum este patima deznădăjduirii.
Începătorul în viaţa duhovnicească se aseamănă cu cel ce merge noaptea în întuneric şi nu vede pe unde merge
Neîncetat să chemaţi numele Domnului Iisus până când inima va înghiţi pe Domnul şi Domnul va înghiţi inima şi astfel, inima şi Domnul se va face una. Toţi Sfinţii Părinţi sunt de acord că împreună cu rugăciunea este absolut necesară şi atenţia (trezvia). Precum cel ce s-a născut orb nu vede lumina soarelui aşa şi cel ce nu merge cu lumina trezviei nu vede în totalitatea lui măreţia Harului Dumnezeiesc şi nici nu se poate elibera de faptele, cuvintele cele viclene şi urâte.
Boala trupului este mai presus decât postul
Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.
Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).De asemenea, şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului.
Să-ţi fie mintea pururea la Dumnezeu
Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.
Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).
Vai de sufletul acela din care a plecat Stăpânul Hristos!
Rugăciunea este o slujire care ajută pe om să se unească cu Creatorul său.
Precum o casă care are înlăuntrul său pe stăpânul este curată, aşa şi sufletul care are pe Stăpânul Hristos locuind înlăuntrul lui este de cinci ori mai curat deoarece Stăpânul Hristos cu toate vistieriile Duhului S-a sălăşluit în el. Vai de sufletul acela din care a plecat Stăpânul Hristos!, deoarece atunci acel suflet este pustiu de virtuţi şi plin de toată necurăţia şi neorânduiala; acolo locuiesc sirenele şi diavolii precum în casa pustiită petrec pisicile sălbatice, câinii şi toată necurăţia.
Semnul Sfintei Cruci
Semnul crucii este nouă
Scutul cel mântuitor
Care depărtează răul
Şi ne dă la toate spor.