„Ce înseamnă rugăciunea? Înseamnă a recunoaște că nu e suficientă credința mea, că nu e suficient entuziasmul meu, că nu e suficientă poziția pe care o ocup, cultura pe care o stăpânesc, educația în consecință, că nu e suficientă puterea pe care o am, că nu e suficientă nici măcar dragostea pe care o am și, în cele din urmă, că nu e suficientă lucrarea pe care încerc să o săvârșesc și că am nevoie de ajutor. Și mai mult decât atât, înseamnă că ceea ce sunt eu prin propriile mele puteri nu e suficient în a mă defini pe mine în identitatea cu care m-a făcut Dumnezeu, cu care m-a adus la existență și că sunt mult mai puțin față de ceea ce aș putea fi în situația în care m-aș apropia, în rugăciune, de Hristos.” (PS Benedict Bistrițeanul)
Duminica a IV-a după Cincizecime a reunit în rugăciune obştea Mănăstirii Suruceni și credincioșii veniți pentru a participa la Sfânta Liturghie. Evanghelia acestei Duminici scoate în evidenţă atitudinea pe care a avut-o sutaşul faţă de Mântuitorul Hristos în momentul în care i-a împărtăşit faptul că are o slugă bolnavă. Sutaşul are încredere în puterea cuvântului lui Dumnezeu, o credinţă profundă, unită cu o rugăciune sinceră și smerită. Recunoaşte puterea dumnezeiască a cuvântului lui Hristos, înţelegând că nu era nevoie de prezenţa fizică a lui Hristos lângă cel bolnav, că îl poate vindeca de la distanţă.
Credinţa este legătura vie cu Dumnezeu, clădirea relaţiei personale cu Dumnezeu. La aceasta suntem îndemnați fiecare dintre noi. „Ce sens are să cunosc lucruri despre Dumnezeu, dar să nu-L trăiesc pe Dumnezeu? Ce însemnătate are că eu cunosc deplina acrivie a dogmelor, dacă inima mea nu trăieşte prezenţa Lui? Credinţa este aceasta: să trăiesc prezenţa lui Dumnezeu ascultând de cuvântul Domnului şi de strigătul Bisericii: „Voiesc ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” pentru fiecare rob, pentru fiecare păcătos”, ne spune părintele Varnava Iankos.
Rugăciunea sutașului a fost ascultată pentru că a izvorât dintr-o inimă smerită și plină de credință. Și noi ne dorim ca rugăciunile noastre să fie primite și împlinite de Dumnezeu. De ce, totuși, rugăciunile noastre nu sunt întotdeauna ascultate? Ne răspunde Mitropolitul Antonie de Suroj: „De cele mai multe ori, rugăciunea noastră nu are destulă însufleţire, destulă convingere, destulă credinţă tocmai pentru că deznădejdea noastră nu este destul de adâncă, îl vrem pe Dumnezeu împreună cu atât de multe alte lucruri pe care le avem, dorim ajutorul Lui dar în acelaşi timp încercăm să obţinem ajutor de oriunde putem, şi-L ţinem pe Dumnezeu în rezervă, aşa, pentru orice eventualitate, poate pentru ceasul ultimei noastre încercări.”
Sutașul ar trebui să fie un model duhovnicesc pentru noi. Dacă vom dobândi credința lui profundă și rugăciunea sinceră, vom reuși să depășim orice greutate sau problemă. Astfel, vom putea să stăm cu tărie și luciditate duhovnicească în suferințe și necazuri, care, așa cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, ne ajută să obținem în pașaportul spre Rai viza încercărilor.
In cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
