„În marea Lui bunătate şi mărinimie, Domnul nu ne sileşte niciodată, căci nu vrea să ne constrângă libertatea cu care El Însuşi ne-a înzestrat. Hristos ne dăruieşte cuvintele şi poruncile Lui mântuitoare, dar ne lasă pe noi să le împlinim, să facem un experiment pentru a verifica adevărul Său şi a-l statornici apoi drept singura lege a fiinţei noastre.” (Arhimandritul Zaharia Zaharou)
În Duminica a II-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal. Această Duminică ne amintește de chemarea primilor Apostoli, pe care Hristos i-a ales pentru a deveni pescari de oameni. Apostolii au lăsat totul și L-au urmat pe Hristos. De ce au lăsat totul? Pentru că s-au întâlnit cu Cel Ce avea să le dăruiască totul.
Această chemare a lui Hristos rămâne vie și astăzi. Părintele Petroniu Tănase ne atrage atenția asupra modului în care o primim:
„Mântuitorul ne cheamă: „Veniţi după Mine!” Dar noi ce facem când auzim chemarea? Unii stăm fără răspuns, cârpindu-ne mrejele grijilor vieţii; alţii, ca şi cei chemaţi la cină, ne scuzăm: „Am veni, Doamne, dar avem de lucru la ogor, la vite, acasă şi nu putem veni.” Iar alţii stăm la îndoială: „Chiar acum, Doamne? Venim noi, dar mai târziu, acum avem atâtea treburi!” Şi nu ne dăm seama de înşelarea diavolului, care nu ne îndeamnă să părăsim cu totul gândul la faptele cele mântuitoare, ci numai să le amânăm pe mai târziu, ştiind că amânarea este tot una cu părăsirea de tot a gândului bun. Domnul Hristos însă nu vrea astfel de ucenici zăbavnici şi îndoielnici. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor!“, spune El celui ce voia să-I fie ucenic după ce-l va fi îngropat pe tatăl său, şi adaugă: „Tu vină îndată, acum, şi-Mi urmează!” Nu mâine sau poimâine, ci acum începe lucrul cel bun, pentru că ziua de mâine nu ştii dacă o vei mai apuca.”
Când luăm decizia de a-L urma pe Dumnezeu, de a fi credincioși, am vrea adesea să nu o facem la modul deplin, ci cu anumite jumătăţi de măsură. Evanghelia ne învaţă că, atunci când vrem să-L urmăm pe Domnul, trebuie să o facem fără preget, fără niciun fel de regret, și fără să mai privim în urmă. Îl urmăm, pentru că El știe cel mai bine ceea ce ni se potrivește, ca formă de împlinire a noastră, în faţa Lui.
„Toţi care flămânzim şi însetăm după dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu şi care pescuim zadarnic în marea acestei lumi, aruncându-ne în ea sufletele ca nişte mreje, să auzim glasul Mântuitorului, pentru că iată şi pe noi ne cheamă, aşa cum i-a chemat odinioară pe pescarii de lângă marea Galileii: Veniţi după Mine! Auzind acest glas, să nu şovăim nici o clipă, ci îndată să lăsăm toate lucrurile noastre şi iubirile noastre vechi, şi să mergem după El. El este singurul nostru prieten, singurul nostru vindecător,” ne îndeamnă Sfântul Nicolae Velimirovici
Să ascultăm cu inima chemarea Mântuitorului: „Dă-mi, fiule, inima ta!”. Dumnezeu ne cheamă pe fiecare să devenim ucenicii Săi, în sensul cel mai concret al cuvântului. Să căutăm o relație vie cu Hristos, să simțim prezența Lui în tot ceea ce facem – în gândire, în atitudini, în gesturi. Este greu, dar esențial. Cel puțin să ne străduim, știind că la aceasta suntem chemați cu toții: să fim următori ai lui Dumnezeu. Să dorim să fim primii care primesc și împlinesc cuvântul Domnului, cu credință și răbdare, pentru ca roadele Duhului Sfânt să crească neîncetat în sufletele noastre.
In cadrul Sfintei Liturghii, numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.
