Sfaturi duhovniceşti

Să-i avem pe sfinţi drept prieteni

Stareţul Efrem Katunakiotul avea o deosebită evlavie la Sfântul Nectarie. Adeseori îl pomenea la Sfânta Liturghie, aprinzând lumânări în faţa icoanei lui. Mergea şi se închina la moaştele Sfântului ce răspândeau mireasmă şi care se aflau la chilia părintelui Gherasim Imnograful de la Sfânta Ana Mică. Iar atunci când avea o mare nevoie, îi ruga pe părinţi să i le aducă la Katunakia, pentru binecuvântare. Când îl întrebau părinţii de ce Sfântul Nectarie este considerat un sfânt atât de mare, Stareţul răspundea: „Pentru că încă şi astăzi mai este clevetit”.

Continuare …

Iertarea este o parte integrantă a iubirii

Dragostea iartă celui păcătos. Şi acuma vă spun că iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii. Dacă de câteva ori m-am dus la duhovnicul meu când am făcut vreo boroboaţă şi am cerut iertare, mi-a spus: “Părinte Rafail, eşti iertat înainte să ceri, dar dacă eşti aşa, noi cum putem să trăim cu tine?”

Continuare …

Neştiinţa, uitarea şi trândăvia

Gheronda Gheórghios: Voi întreba eu primul, voi pune eu prima întrebare. Cu harul Lui Dumnezeu, ducem lupta cea duhovnicească şi aici, la această mănăstire, şi, poate, mai puţin decât la alte mănăstiri. Un lucru care se observă este că începem viaţa duhovnicească cu mult entuziasm, cu ,,poftă”, primii ani sunt ani de luptă duhovnicească dusă cu multă bucurie şi dăruire, însă, după un timp, ne apucă un fel de plictiseală, acedia, lenea, nepăsarea.

Continuare …

Vedem doar drepturile fără a avea simțul îndatoririlor noastre

Poruncile lui Dumnezeu sunt lumină și ne povățuiesc către lumină. Sunt numite, de asemnea, și îndreptările (drepturile) lui Dumnezeu. Din păcate trăim într-o epocă în care toți vorbim despre drepturi și ne referim neîncetat la drepturile pe care le avem. Parcă spunem: „Doamne, învață-mă îndreptările mele”, „vie împărăția mea”, în vreme ce rugăciunea prorocului David este „învață-mă îndreptările Tale”, iar Hristos ne-a învățat să ne rugăm cu aceste cuvinte: „Facă-se voia Ta”, „Vie împărăția Ta”. Tot mereu vorbim despre drepturi.

Continuare …

Toți creștinii vor să meargă în rai, dar nu toți vor să se lupte pentru a dobândi raiul

Întreabă pe cineva: „Vrei să mergi în rai, în Împărăția cerurilor?” Imediat îți va răspunde: „Sigur că vreau”. Dacă îi spui, însă, mai apoi: „Ca să mergi acolo, trebuie să faci asta și asta”, o să-l vezi cum amorțește.

Continuare …

„În ziua în care cel păcătos se va întoarce de la calea cea rea a lui, nu voi mai pomeni păcatele sale” (Iez. 33, 19)

Printre treptele sporirii unui suflet ce se nevoieşte, după slobozirea lui de patimi şi după dobândirea luminării dumnezeieşti, se află discernământul şi străvederea, care sunt cele mai obişnuite harisme pe care le poate dobândi orice om.

Continuare …

Păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, amenințător, atotputernic și tare departe

Pe Dumnezeu Îl ai sădit, „inoculat”, latent, în structura ta spirituală. Tu ești altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiției tale pământești. Prin aceasta și tu ești fiu al lui Dumnezeu. Ne-a dat și nouă puterea să fim fiii lui Dumnezeu. Dacă cineva e conștient și trăiește această evidență interioară și pe celălalt plan al existenței, unuia ca acela niciun rău nu i se mai poate întâmpla.

Continuare …

Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui

Zis-a Domnul: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui” (Matei 24, 13). Iar răbdarea este îmbinarea tuturor virtuților. Căci niciuna dintre virtuți nu stă fără ea. Deoarece „tot cel ce se întoarce înapoi nu este vrednic de Împărăția Cerurilor” (Luca 9, 62). Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile, dacă nu va răbda până la sfârșit și nu se va izbăvi de cursele diavolului, nu este vrednic să ajungă în Împărăția Cerurilor. Fiindcă și cei ce au luat arvuna au nevoie de răbdare, ca să primească răsplata desăvârșită în veacul viitor.

Continuare …

Smerește-te cu toți și sub toți, dacă voiești a slăvi pe Dumnezeu

Acesta-i fundamentul tuturor virtuților, Dumnezeu ne-a făcut din nimic și acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voiește a întemeia toată ființa noastră duhovnicească pe această cunoștință că de la noi înșine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile și ticăloșiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.

Continuare …

Curajul duhovnicesc îmbărbătează inima

Este nevoie de mult curaj pentru a tămădui o minte împătimită. Sfinţii Părinţi scot în evidenţă importanţa curajului în viaţa duhovnicească: „Sufletul viteaz îşi învie mintea ucisă”, spune Sfântul Ioan Scărarul. Un atlet curajos nu renunţă şi nu-şi pierde cumpătul, chiar dacă a fost biruit de demoni, ci nădăjduieşte în Dumnezeu: „Calul iscusit, cu cât fuge mai mult, cu atât se încălzeşte şi aleargă mai repede; prin fugă, eu înţeleg cântarea de psalmi, iar prin cal, mintea cea vitează”.

Continuare …