
Doi oameni s-au suit la templu să se roage: un fariseu și un vameș. Fariseul, învățător al Legii, mulțumea că nu este păcătos ca vameșul, pe care-l privea cu dispreț.
Doi oameni s-au suit la templu să se roage: un fariseu și un vameș. Fariseul, învățător al Legii, mulțumea că nu este păcătos ca vameșul, pe care-l privea cu dispreț.
A te ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezența Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre. Sfântul Apostol Pavel scrie că Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm, cu suspine prea adânci pentru a le exprima în cuvinte (Romani 8, 26). Ca să spun adevărul, nu mă aflu încă acolo, nici pe departe. Am nevoie de cuvinte în rugăciune pentru a nu-mi lăsa mintea să rătăcească.
De dai vreodată ceva cuiva, de i-o ierți, imiți firea lui Iisus. Se referă la trei feluri de legături cu oamenii, folosind exemplul simplu al dării și al luării. Într-o bună zi, cineva îți cere bani. Dacă îi dai și trece termenul, trebuie să ți-i dea înapoi. Dar nu ţi-i dă. Dacă tu nu-i vei cere, atunci imiți firea lui Iisus, Care spune că dacă cineva îți cere haina, dă-i și cămașa (Mt. 5, 40). De i-o ceri, imiți firea lui Adam, care încă nu a cunoscut harul desăvârșit pe care l-a adus cel de-al doilea Adam, adică Iisus. De ceri şi dobândă, te arăți mai jos și de firea lui Adam.
– Maică, mă cert des cu mama mea şi de multe ori, fără să vreau, vorbesc urât. Îmi pare foarte rău şi ce pot face ca să-mi pot stăpâni nervii şi să nu mai vorbesc urât pentru că ştiu că nu e bine?
Să vedem acum în ce constă, mai exact, lupta pe care toți credincioșii sunt chemați să o ducă în frunte cu preoții. Este un fapt evident că noi toți începem de la o viață care nu este creștinească.
Viața noastră e ca o mare – știm cu toții acest lucru. Cei mai în vârstă știu asta mult mai bine. Cu cât înaintează omul în vârstă, pricepe, primește lovituri, este dezamăgit, este rănit, este presat. 1002 lucruri, de la cele mai tragice, la cele care nu ne-am imaginat vreodată. Trecem prin atât de multe greutăți, iar viața noastră e cu adevărat o mare de întristări.
Odată vorbeam de smerenie. Un oarecare din boierii Gazei, auzindu-ne vorbind despre aceasta, că omul cu cât se apropie de Dumnezeu, cu atât se socoteşte mai păcătos, se mira şi zicea: „Cum este cu putinţă aceasta?”, şi neştiind, voia să afle. Eu i-am zis: „Boierule, cum eşti socotit în cetatea ta?”.
Iubirea creştină este „imposibilitatea posibilă” de a-L vedea pe Hristos în celălalt, oricine ar fi, şi pe care Dumnezeu, în iconomia Sa veşnică şi tainică, a hotărât să-L aducă în viaţa mea, fie chiar şi numai pentru câteva momente, nu ca pe un prilej de a face o „faptă bună” sau ca pe un exerciţiu de caritate, ci ca începutul unei veşnice însoţiri în Dumnezeu Însuşi.
Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte numai în omul smerit şi blând. Doar acolo se odihneşte Duhul lui Dumnezeu. Ai văzut ce spune Proorocul Isaia? „Spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând?” (Isaia 66, 2).
Zis-a avva Antonie: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci Îl iubesc. Căci dragostea scoate afară frica”.
Același a zis: „Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu. Să-ți aduci aminte de cel ce omoară și face viu (I Regi 2, 6). Să urâți lumea și cele ce sunt într-însa. Să urâți toată odihna trupească (această odihnă trupească sau viață ușoară este opusul liniștirii isihaste adevărate).
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.
Odată, după ce m-am luptat cu akedia în felul acesta, cinci-șase ore am stat în picioare, drept ca o lumânare. Dar se vede că aceasta l-a sălbăticit foarte tare pe satana. Deodată, în timp ce mă rugam, am auzit niște tânguiri, care semănau cu cele ale unei femei care plânge atunci când îi moare copilul.
Să înviorăm credința în această Taină, să reînnoim frica de Dumnzeu, să însuflețim nădejdea de mântuire, avându-L în fața ochilor pe Domnul, Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască (1 Timotei 2,4) și la aceasta îi cheamă pe toți, și pe cel aspru, și pe cel multmilostiv.