Va cădea vălul de pe ochii noştri, de pe minte şi mai ales de pe inima noastră şi vom înţelege desăvârşit ceea ce ar fi trebuit să facem sau mai ales ceea ce ar fi trebuit să fim. Va fi o judecată fiinţială, ontologică. Să ne închipuim dezamăgirea, ruşinea, tristeţea, frica ce ne vor cuprinde constatând amăgirea, rătăcirea, în care am trăit.
“(…) Mintea omului care nu este hotărât să se îndrepte spre Dumnezeu, nu va fi determinată nici de minuni să o facă. Va fi determinată de minuni dumnezeieşti discrete, care se petrec în sufletul său. Sunt mişcări tainice în sufletul omului pe care nici el singur nu le percepe. Pentru rugăciunile cuiva, ale părinţilor, ale prietenilor, ale preoţilor sau călugărilor, pentru sufletul curat al cuiva, Dumnezeu poate săvârşi astfel de mişcări în fiinţa omului. Se trezeşte omul cu o altă atitudine, cu o altă înţelegere a lucrurilor, mult mai dispus pentru lumea aceasta a lui Dumnezeu, şi nu ştie de unde.
Este o legătură imediată şi strânsă între păcat şi suferinţă, iar Evanghelia de astăzi ne arată tocmai acest lucru. Putem înţelege această legătură numai în condiţiile în care înţelegem faptul că începutul şi suportul existenţei omeneşti este unul duhovnicesc, sufletesc; că materia din noi, biologia noastră, fizicul nostru exprimă o realitate, o existenţă spirituală sau duhovnicească, în condiţiile în care înţelegem că noi existăm la nivel sufletesc şi ne exprimăm la nivel trupesc, dacă vreţi.
– Pr. Coman: Am mai spus acest lucru. Avuţia este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu. De orice natură ar fi această avuţie.
– În lupta cu gândurile, Biserica ne pune la dispoziție nişte mijloace harice. Avem mărturisirea gândurilor la duhovnic, şi chiar la cel de lângă tine, mai este Sfânta Împărtăşanie și, desigur, este rugăciunea. Aș vrea să discutăm puţin despre rolul acestora în păzirea minţii…
Cum să-mi aduc vrerea spre cele bune şi să stărui mai mult în cele bune?
Plasăm postul în spaţiul relaţiei noastre cu Dumnezeu, în spaţiul raportării noastre la Bunul Dumnezeu. Aş insista pe acest aspect, pentru că nu numai în ceea ce priveşte postul, dar şi în ceea ce priveşte viaţa noastră, ansamblul vieţii noastre liturgice bisericeşti şi creştineşti, trebuie să ne adâncim cu multa voinţă în conştientizarea raportării noastre personale la Dumnezeu. Eu şi bunul Dumnezeu.
Rădulescu: Ce complică viaţa sufletească a unui om?
Pr. Coman: Omul se încurcă foarte mult când, amăgindu-se, încearcă să rezolve singur, numai cu propriile sale forţe, gânduri şi judecăţi, problemele cu care se confruntă.
Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială.
R. Rădulescu: Părinte profesor, vreau să vă mai întreb ceva. 10.000 de talanţi faţă de 100 de dinari, m-am uitat într-o arheologie biblică, este o diferenţă enormă. Nu ştiu dacă am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca şi cum mi se iartă o datorie de 750 de lei şi eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred că aşa este. Lucrurile, desigur, sunt puse într-o parabolă, dar se poate întâmpla lucrul acesta? Dumnezeu exagerează oarecum ca să ne facă să înţelegem ce?
– Cum priveşte Dumnezeu o persoană care, în timpul spovedaniei, nu are aceeaşi stare de pocăinţă ca înainte de spovedit? Adică merge mult mai uşurat, chiar îndreptăţindu-se pe sine.
– Părinte, ce să fac dacă am căzut în cea mai adâncă stare de împotrivire de mai bine de un an? Totul în viaţa mea se desfăşoară sub o păcătoşenie din care nu mai pot reveni.
R. Rădulescu: […] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială.
Rădulescu: Ce complică viața sufletească a unui om?