Cum să-mi aduc vrerea spre cele bune şi să stărui mai mult în cele bune?
Să te deschizi bunului Dumnezeu şi ceri să-ţi dea putere să iubeşti!
Pr. Constantin Coman
Foamea este cel mai bun dascăl al rugăciunii
Plasăm postul în spaţiul relaţiei noastre cu Dumnezeu, în spaţiul raportării noastre la Bunul Dumnezeu. Aş insista pe acest aspect, pentru că nu numai în ceea ce priveşte postul, dar şi în ceea ce priveşte viaţa noastră, ansamblul vieţii noastre liturgice bisericeşti şi creştineşti, trebuie să ne adâncim cu multa voinţă în conştientizarea raportării noastre personale la Dumnezeu. Eu şi bunul Dumnezeu.
În lumea antică, moartea era percepută cu mai multă pătrundere decât astăzi
În lumea antică, moartea era percepută cu mai multă pătrundere decât astăzi. Lumea nu se împăca deloc cu realitatea morții, nu o putea accepta ca pe ceva firesc. De aceea căuta răspunsuri și soluții, căi de a o evita, depăși sau birui.
În vremea noastră, nu pare a mai exista o astfel de preocupare. Am putea spune chiar că lumea este mai împăcată cu moartea. Se moare foarte mult în jurul nostru, iar noi suntem spectatori.
Pâinea este și dragoste, nu este numai pâine
Unul dintre motivele pentru care omul fuge de Dumnezeu sau dorește cu tot dinadinsul să se emancipeze de sub tutela Lui, invocând fel de fel de justificări, este și acela că, acceptându-L, trebuie să recunoască, deopotrivă, că toate îi vin de la Dumnezeu, că-I datorează totul, începând cu viața însăși și terminând cu pâinea cea de toate zilele. Și dacă-i datorează totul, trebuie să-I fie veșnic recunoscător, să-I rămână veșnic dator! Cu ce ar putea omul să plătească darul unic și minunat al vieții?!
„Roagă-te lui Dumnezeu până primeşti înştiinţare ce să faci”
Rădulescu: Ce complică viaţa sufletească a unui om?
Pr. Coman: Omul se încurcă foarte mult când, amăgindu-se, încearcă să rezolve singur, numai cu propriile sale forţe, gânduri şi judecăţi, problemele cu care se confruntă.
Noi vrem să plăcem oamenilor, nu lui Dumnezeu…
Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială.
“Neputând să te așezi în pielea celuilalt te îndreptățesti la nesfârșit pe tine…”
R. Rădulescu: Părinte profesor, vreau să vă mai întreb ceva. 10.000 de talanţi faţă de 100 de dinari, m-am uitat într-o arheologie biblică, este o diferenţă enormă. Nu ştiu dacă am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca şi cum mi se iartă o datorie de 750 de lei şi eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred că aşa este. Lucrurile, desigur, sunt puse într-o parabolă, dar se poate întâmpla lucrul acesta? Dumnezeu exagerează oarecum ca să ne facă să înţelegem ce?
Să ne deschidem voii lui Dumnezeu…
– Cum priveşte Dumnezeu o persoană care, în timpul spovedaniei, nu are aceeaşi stare de pocăinţă ca înainte de spovedit? Adică merge mult mai uşurat, chiar îndreptăţindu-se pe sine.
Nu vă speriaţi de starea de păcătoşenie, ci speriaţi-vă mai mult de conştiinţa nepăcătoşeniei
– Părinte, ce să fac dacă am căzut în cea mai adâncă stare de împotrivire de mai bine de un an? Totul în viaţa mea se desfăşoară sub o păcătoşenie din care nu mai pot reveni.
Femeile sunt mai credincioase, mai ataşate, mai deschise, mai râvnitoare, mai sufletiste decât bărbaţii în relația cu Dumnezeu
R. Rădulescu: […] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
Noi vrem să plăcem oamenilor, nu vrem să plăcem lui Dumnezeu
Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială.
„Roagă-te lui Dumnezeu până primești înștiințare ce să faci”
Rădulescu: Ce complică viața sufletească a unui om?
Cine este obsedat de dreptate nu poate ierta, pentru că nici nu poate iubi
Nu poate înțelege și nici practica iertarea cel stăpânit de îndreptățirea de sine. Acela va fi permanent blocat în argumentele care-i justifică atitudinea sa față de ceilalți.
Pâinea este și dragoste, nu este numai pâine
Unul dintre motivele pentru care omul fuge de Dumnezeu sau dorește cu tot dinadinsul să se emancipeze de sub tutela Lui, invocând fel de fel de justificări, este și acela că, acceptându-L, trebuie să recunoască, deopotrivă, că toate îi vin de la Dumnezeu, că-I datorează totul, începând cu viața însăși și terminând cu pâinea cea de toate zilele. Și dacă-i datorează totul, trebuie să-I fie veșnic recunoscător, să-I rămână veșnic dator! Cu ce ar putea omul să plătească darul unic și minunat al vieții?!
Cu ce ar putea omul să plătească darul unic și minunat al vieții?!
Unul dintre motivele pentru care omul fuge de Dumnezeu sau dorește cu tot dinadinsul să se emancipeze de sub tutela Lui, invocând fel de fel de justificări, este și acela că, acceptându-L, trebuie să recunoască, deopotrivă, că toate îi vin de la Dumnezeu, că-I datorează totul, începând cu viața însăși și terminând cu pâinea cea de toate zilele.
De la ură la adevărata iubire a lumii
Ura lumii şi a făpturilor ajută iniţial pe omul supus patimilor să-şi restaureze vederea nepătimaşă şi cunoaşterea sănătoasă şi să descopere adevărul lumii şi cum funcţionează cu adevărat lumea în relaţia sa (a omului) cu Dumnezeu. Ce înseamnă vedere pătimaşă sau minte pătimaşă ne spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Ceva este lucrul în sine, altceva este înţelesul lucrului şi altceva este patima referitoare la acesta.
Fără harul lui Dumnezeu nu putem să înaintăm în viaţa duhovnicească
Consider că începutul, temeiul oricărui demers duhovnicesc, al vieţii duhovniceşti în ansamblul ei, este recuperarea conştiinţei relaţiei personale, reale şi vii cu Dumnezeu şi articularea voinţei de a da conţinut acestei relaţii, de a înainta în ea. După opinia mea, omul de astăzi dă foarte puţină atenţie hotărârii, determinării, voinţei de a face ceva şi, mai ales, ignoră importanţa faptului de a articula cu claritate şi fermitate această voinţă, de a o exprima mai întâi faţă de sine însuşi, şi apoi faţă de Dumnezeu.