Suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin, victime ale unei perspective dominant exterioare a lucrurilor, materialiste, aș spune. Am căzut aproape toți – şi credincioşi, şi cler, şi popor, şi ortodocşi, şi neortodocşi – am căzut sub această presiune şi nu mai dăm importanţă la ceea ce este înlăuntru, nevăzut, la ceea ce nu prinde cheag, gest, act, atitudine materială. Or, dacă ne întoarcem la dumnezeieştile Evanghelii, şi mai ales după aceea, dacă urmărim toată Tradiţia răsăriteană, care este exprimată atât de închegat în monumentele literare binecunoscute (în Paterice, în Filocalii, în Vieţile Sfinţilor, până la literatura mărturisitoare contemporană nouă), vedem că războiul se duce înlăuntru – „războiul nevăzut”, cum spunea Sfântul Nicodim Aghioritul, şi Părinţii în general. Războiul se duce la nivelul gândului, la nivelul deciziei lăuntrice. Dar pentru asta trebuie multă conştiinţă de sine, o profundă cunoaștere a lumii tale lăuntrice. Oamenii să se oprească asupra sinelui, să se oprească din vâltoarea aceasta extraordinară, să opună rezistență acestui aspirator uriaș care-i absoarbe continuu și complet înspre afară. Nu este simplu.
Acuma, noi înşine, dacă stăm şi reflectăm un pic, ne dăm seama că, într-adevăr, miezul lucrurilor este duhovnicesc, este sufletesc, este gând, este suflu, este intenţie. Noi ştim că dumnezeieştile Evanghelii promovează ceea ce putem numi nu o morală a faptelor, ci o morală a motivaţiei faptelor, deci a gândului care generează fapta, ceea ce este extrem de important. Și putem verifica şi noi în propria noastră experienţă, puţină câtă este, că, de fapt, gândul care generează fapta face ca fapta să fie bună sau să fie rea, să fie ziditoare sau să fie demolatoare. Acelaşi lucru, în funcţie de gândul care îl generează, poate fi în egală măsură o virtute sau poate fi un păcat. Şi atunci înţelegem că jocul major este acolo, la nivelul gândului – dar e foarte greu să ne sustragem presiunii explozive a culturii materialiste care ne-a cuprins aproape pe toți.
Iată, şi noi investim atât de mult în afară: în imagine, în vizibilitate, în presă, în televiziune: „Să se vadă, să se vadă!”, şi evident că ne îngrijim foarte mult de ceea ce se vede şi nu ne mai îngrijim de ceea ce nu se vede. Dar un om atent, chiar cineva care nu este neapărat aşezat în cele bisericeşti şi în cele creştineşti, poate să ne „citească”, că, de fapt, în grija noastră pentru imagine se ascunde un gând lăuntric rău, că noi vrem să plăcem oamenilor, nu vrem să plăcem lui Dumnezeu. Iată cum ne trădăm noi înşine. Dumnezeieştile Evanghelii, într-adevăr, ne trimit la partea dinlăuntru a paharului. Discursul Mântuitorului Hristos, în ansamblul lui, priveşte această zonă unde se nasc gândurile, unde se nasc intenţiile, unde se motivează faptele noastre și atitudinile noastre. Acolo se motivează. Lupta cea mare se dă acolo – acolo se încuibează şi patimile noastre, acolo se înrădăcinează şi virtuţile noastre: la nivelul inimii, la nivelul gândului ascuns, şi acolo se generează duhurile care ne stăpânesc, care pot fi, de cele mai multe ori, rele. Iată, din păcate, duhul leneviei, duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul trufiei, duhurile nenumărate și spurcate. Tot acolo se aşază şi Duhul lui Dumnezeu.
Cultura noastră, cultura Evangheliei, şi în mod special cultura Bisericii Răsăritene este o cultură a lăuntricului. Şi mă bucur că puneţi în discuţie această problemă, pentru că, într-adevăr, cred că aceasta ar fi una din replicile majore şi foarte necesare pe care trebuie să le dăm astăzi lumii: că pentru noi, cei din Biserică, cei care suntem Biserică, cei ce mărturisim că suntem Biserică a lui Dumnezeu, important este nu ce se vede, important este ce nu se vede. Important este ce e în lăuntrul omului. Cu gândul omului poți să răstorni lumea asta. Şi avem, sigur, mărturia aceasta de la Paterice, de la Părinţii pustiului, de la pustnicii de astăzi din mănăstiri, din munţii noştri, de la Sfântul Munte Athos, care, înlăuntrul lor, după ce se curăţă de tot bombardamentul acesta al gândurilor, în duhul lor cuprind lumea întreagă. Cred că asta este una din problemele majore. Trebuie să arătăm lumii prin felul cum vieţuim, prin felul cum trăim, prin felul cum ne mişcăm, că pentru noi inima contează, cultura lăuntrului, a interiorului.
Pr. Constantin Coman