Unul dintre motivele pentru care omul fuge de Dumnezeu sau dorește cu tot dinadinsul să se emancipeze de sub tutela Lui, invocând fel de fel de justificări, este și acela că, acceptându-L, trebuie să recunoască, deopotrivă, că toate îi vin de la Dumnezeu, că-I datorează totul, începând cu viața însăși și terminând cu pâinea cea de toate zilele.

Continuare …

Ura lumii şi a făpturilor ajută iniţial pe omul supus patimilor să-şi restaureze vederea nepătimaşă şi cunoaşterea sănătoasă şi să descopere adevărul lumii şi cum funcţionează cu adevărat lumea în relaţia sa (a omului) cu Dumnezeu. Ce înseamnă vedere pătimaşă sau minte pătimaşă ne spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Ceva este lucrul în sine, altceva este înţelesul lucrului şi altceva este patima referitoare la acesta.

Continuare …

Consider că începutul, temeiul oricărui demers duhovnicesc, al vieţii duhovniceşti în ansamblul ei, este recuperarea conştiinţei relaţiei personale, reale şi vii cu Dumnezeu şi articularea voinţei de a da conţinut acestei relaţii, de a înainta în ea. După opinia mea, omul de astăzi dă foarte puţină atenţie hotărârii, determinării, voinţei de a face ceva şi, mai ales, ignoră importanţa faptului de a articula cu claritate şi fermitate această voinţă, de a o exprima mai întâi faţă de sine însuşi, şi apoi faţă de Dumnezeu.

Continuare …

Este surprinzător cât de scăzut este standardul, cât de puțin cere Dumnezeu oamenilor! De aceea va fi înfricoșătoare judecata! Pentru că vom constata că am fi putut să câștigăm raiul cu foarte puțin efort, dar îl pierdem.

Continuare …

Interviu cu Părintele Constantin Coman, Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”
Vorbiţi-ne despre una sau mai multe personalităţi de la care aţi avut foarte multe de învăţat.
Am învățat multe lucruri de la mulți oameni. Primii oameni de la care am învățat ceva au fost părinții mei. Cea mai prețioasă moștenire o am de la dânșii.
De la tata am învățat răbdarea, îngăduința, înțelegere, blândețea față de toți oamenii, iar de la mama am învățat curajul de a fi liber, suveran, de a te ridica deasupra lucrurilor, de a nu fi robit de acestea.

Continuare …

R Rădulescu: Părinte profesor, schiţaţi, vă rog, portretul omului capabil să-L urmeze pe Hristos lepădându-se de sine. Creionaţi câteva calităţi ale acestui om.
Pr. Coman: Prima calitate este frământarea sau neliniştea existenţială. Poate să-L descopere pe Hristos şi chemarea Lui, omul frământat de întrebarea „trăiesc în adevăr sau în amăgire? Modul în care trăiesc eu mă împlineşte sau nu mă împlineşte? Sunt mulţumit de mine?!” Dacă nu există această frământare existenţială, să existe măcar spiritul de observaţie, pentru a vedea pădurea de biserici şi de cruci, de care te „loveşti” la tot pasul şi onestitatea de a te întreba ce rost or fi având!

Continuare …

În Biserică, în general, şi în monahism, în special, se vorbeşte mult despre ascultare. Cultura seculară socoteşte ascultarea ca fiind o atitudine contrară afirmării personalităţii cuiva. Ascultarea, asimilată disciplinei, este acceptată în relaţiile de serviciu impuse de regulile sistemului. Toată lumea socoteşte că este firesc ca într-o instituţie să funcţioneze o ierarhie, şi cei aflaţi pe locuri inferioare să asculte de cei care se află pe locurile superioare. Lucrul acesta funcţionează, de asemenea, în armată sau în oricare structură militarizată. Se mai vorbeşte şi despre ascultarea copiilor de părinţi, a elevilor de profesori sau a ucenicului de maestru.

Continuare …

Una din provocările majore ale omului contemporan pare a fi aceea a libertăţii individuale fără limite, exprimată prin dreptul la orice. Omul se crede îndreptăţit să aibă tot ceea ce îşi doreşte. Legislaţiile sunt „forţate” în direcţia îndulcirii sau chiar a eliminării celor mai multe dintre interdicţii. Omul vrea şi cere să i se îngăduie orice. Cine şi de ce, şi în numele cui să-i interzică ceva? Nu este el stăpân pe sine? De ce n-ar putea face orice cu sine şi cu viaţa sa? Revendicarea drepturilor umane a ajuns deja la dreptul omului de a-şi lua viaţa.

Continuare …

Trăsătura fundamentală a Evangheliei şi a conţinutului propovăduirii sale, pe care Sfântul Apostol Pavel o pune în evidenţă în fragmentul de care ne ocupăm, este caracterul ei de taină, de lucru necunoscut şi neaccesibil oamenilor: Şi eu, fraţilor, când am venit la voi…, v-am vestit taina lui Dumnezeu (2,1). (Noi) propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (2, 7).

Continuare …

R. Rădulescu: Părinte profesor, Mântuitorul Hristos întâlneşte în Nain o femeie marcată mult în viaţa ei de moarte. O văduvă, aşadar, care îşi pierduse soţul, îşi pierde şi fiul şi-l conduce spre mormânt. Mântuitorului Hristos I se face milă, desigur, nu de mort, ci de cel viu îndurerat de moarte, adică de femeia văduvă. Pe toţi ne îndurerează moartea, indiferent când vine ea. Pe de altă parte, noi, creştinii, ştim că moartea nu este sfârşitul absolut, ştim că este o trecere, dar totuşi, există durerea. Este benefică pentru noi, oamenii, durerea în faţa morţii? Cum să primim moartea, astfel încât să nu intrăm în contradicţie cu mesajul creştin asumat?

Continuare …