În lumea antică, moartea era percepută cu mai multă pătrundere decât astăzi. Lumea nu se împăca deloc cu realitatea morții, nu o putea accepta ca pe ceva firesc. De aceea căuta răspunsuri și soluții, căi de a o evita, depăși sau birui.
În vremea noastră, nu pare a mai exista o astfel de preocupare. Am putea spune chiar că lumea este mai împăcată cu moartea. Se moare foarte mult în jurul nostru, iar noi suntem spectatori. În plus, ni se prezintă un spectacol continuu – absurd, dar foarte gustat de lume – în care moartea este un joc pe care îl urmărim aproape cu plăcere în filme. Oamenii par a se obișnui cu ideea că moartea este un joc, de care nu ai de ce să te sperii. Nu se mai confruntă cu moartea, decât atunci când inevitabilul se produce și cineva apropiat sau chiar respectivul este anunțat că va da ochii cu moartea, într-un fel anume. Așa că, ce să spun?! Dacă astăzi este un interes scăzut față de mesajul central al Evangheliei Mântuitorului Hristos, sau dacă interesul față de Evanghelia Mântuitorului Hristos nu se mai duce spre miezul acesteia, care este, de fapt, șansa depășirii morții prin Înviere, este și datorită indiferenței față de moarte, a împăcării oamenilor cu gândul morții.
Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea oamenilor, Editura Bizantină, București, 2010