
„Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).


„Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca într-o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat…” (Troparul Sfântului Teodor).

Știți că postul este prima porunca dată de Dumnezeu omului. Când l-a creat pe om, i-a spus: “Nu vei mânca acest fruct, căci în ziua în care vei mânca, cu moarte veți muri“. Cu alte cuvinte i-a dat porunca ascultării, nu pentru că ar fi fost rău pomul cunoașterii binelui și răului, pentru că spune Sf. Grigorie Teologul, nu a făcut ceva rău, nici nu i-a interzis omului să mănânce ceva din pizmă, fiind El pizmaș. Dumnezeu nu este cauza răului, dar omul era în creștere, nu era într-o asemenea stare, încât să poată mânca din fruct, pentru că spune Sf. Grigorie Teologul că pomul acesta era în realitate vederea lui Dumnezeu.

„Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da”, a grăit Domnul, ba încă a şi întărit: „Adevărat, adevărat zic vouă”.

Privind neîncetat spre cele cerești, spre ținta efortului nostru ascetic, spre „răsplata cea înaltă” de la Hristos și neîntorcându-ne ochii sufletului și ai trupului spre cele materiale și trecătoare, vom birui „pofta gurii și a pântecelui cu ajutorul acestui văz” îndreptat spre Dumnezeu.

Aş vrea ca la Liturghia noastră de astăzi, a Darurilor mai înainte sfinţite, să spunem câteva cuvinte pe care mi le-am însemnat mai înainte, în timp ce voi cântaţi.

Liturghia Darurilor mai înainte sfințite este un bun antidot la ceea ce suferă umanitatea. Este un antidot pentru neliniște și pentru prea multa vorbire.

„Nu ne-ați vorbit despre reținerea de la mâncăruri”, a observat teologul.

Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou. Postul îmi grăbește pregătirile pentru venirea Ta, singura așteptare a zilelor și nopților mele. Postul îmi subțiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai ușor cu duhul.

„Aşa cum şarpele, scos dintr-o vizuină întunecoasă la lumină, caută să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile rele, fiind date pe faţă printr-o sinceră recunoaştere şi prin spovedanie, caută să fugă de la om” (Ava Moise). Numai aşa ne uşurăm războiul cu gândurile: prin mărturisirea lor, adică prin spovedanie.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al găririi în deşert nu mi-l da mie.

În vremea războiului duhovnicesc, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul [1], luptătorul trebuie să astupe izvoarele apelor celor dinafara cetății și să nu se îndeletnicească decât cu rugăciunea și cu muncirea trupului prin filosofia cea lucrătoare, adică cu ostenelile trupești.

Ieri și azi m-a durut inima, și doare în mod curios… Și m-am rugat lui Dumnezeu: „Nu acum. Dă-mi să săvârșesc lucrul vieții mele.” Și iată, spre a-mi săvârși lucrul vieții, încep prin a vorbi cu voi despre cum să trecem Marele Post.

Să redobândim Raiul după aceste reguli simple din cale-afară: De nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru din Cer nu le va ierta sau Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii sau Nu vă adunați comori pe Pământ sau Unde este comoara ta, acolo este inima ta.

Să crească rugăciunea!

Trăim într-o perioadă în care poate că este tot mai greu să ne înfrânăm sau să postim și, tocmai de aceea, mai ales în perioada postului, a Postului Mare, dar și a oricărei zile de post din timpul anului, ar trebui să ne întrebăm de ce ne este greu să postim, de ce ne este greu să ne înfrânăm și ce beneficii am avea de pe urma acestor experiențe.

1. Sporește hrana spirituală!
În post mâncăm mai puțin, dar sporim hrana spirituală: „Citim mai des și mai mult Sfânta Scriptură, ne rugăm mai mult, ne spovedim mai des, eliberându-ne de un trecut apăsător, și ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Domnului” (Patriarhul Daniel).

Pare demodată insistenţa bimilenară a Bisericii ca oamenii să postească. După cum pare o concepţie arhaică aceea care ar susţine în secolul XXI că anumite alimente sunt „rele”. Iată cel puţin două motive pentru care anumiţi creştini „emancipaţi” ai Bisericii, indiferent pe ce treaptă a ei s-ar afla, scormonesc scuze sau inventează formule de evitare a postului în viaţa lor privată (deci, ascunsă). Dar, după cum Biserica nu are nimic împotriva unor alimente, tot astfel nici aceşti pseudo-creştini nu au nimic în comun cu ortodoxia, ca manifestare plenară a Bisericii – şi de aceea, permanent ascetică.