Într-o zi, în Vinerea Mare, mă aflam la slujbă. Biserica era plină de lume. Ce-am pățit! Citeam Evanghelia și, când am ajuns la „Eli, Eli, lama sabahtani?” adică: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 24, 46), n-am putut să mai sfârșesc. N-am mai spus „pentru ce M-ai părăsit?” Am fost cuprins de o cutremurare sfântă. Mi s-a tăiat glasul. Dinaintea mea aveam întreaga scenă tragică. Am văzut fața aceea. Am auzit acel glas. Îl vedeam pe Hristos foarte viu.
Lumea aștepta. Eu – nimic; îmi era cu neputință să continui. Am lăsat Evanghelia pe analog și m-am întors în Sfântul Altar. Mi-am făcut cruce, am sărutat Sfânta Masă. Am așezat în mintea mea altă imagine, mai frumoasă. Adică nu mai frumoasă. Mai frumoasă decât aceea nu exista, dar mi-a venit în minte Învierea.
M-am liniștit îndată. Apoi am ieșit în Ușile împărătești și am zis:
– Iertați-mă, copiii mei, m-am lăsat purtat…
Am citit Evanghelia de la început.
Ne vorbește Părintele Porfirie, Ed. Bunavestire