În această Duminică ne aflăm într-un moment crucial în călătoria Postului Mare. Am auzit limpede în Evanghelia de astăzi că această călătorie duce la Ierusalim, unde Hristos va fi dat la moarte într-un mod ruşinos.
„Important e să nu rămâi căzut… să te ridici și să continui postul. Să te ridici în toată vremea și în tot locul. Și Domnul îți va răsplăti și ție, celui care va ajunge în al 11-lea ceas, lângă El, Cer Răstignit și Înviat. „
„Tatăl din Evanghelie Îl roagă pe Hristos să se milostivească de el, de durerea pe care o poartă, văzându-şi copilul într-o formă de degradare spirituală. În urma acestei cereri, se încropeşte un dialog foarte frumos, sincer, fără menajamente, ca o formă de spovedanie, din partea tatălui acelui copil.
O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului. A Te înfăţişa este cu neputinţă, dar sufletul cunoaşte a Ta venire, şi Tu aduci pace minţii şi îndulcire inimii!
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Dacă este să vorbim despre pocăinţă, se cuvine să începem cu începutul, şi anume cu zidirea omului de către Dumnezeu. In rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de-viaţă-dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către Faţă, îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu. Insă după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă.
Astăzi este Duminica lăsatului sec de carne, iar Biserica noastră citeşte din Evanghelie pericopa Înfricoşatei Judecăţi (v. Matei 25, 31-46). Este o pericopa destul de răstălmăcită, deoarece îi creează omului o senzaţia de frică pentru că vorbeşte despre Ziua Judecăţii, care se va întâmpla „când va veni Fiul Omului întru slava Sa”. Omul se teme, şi din această pricină se ivesc înlăuntrul său simţiri negative. Dacă intrăm însă puţin în profunzimea lucrurilor, vom vedea că criteriul Judecăţii este Dragostea.
Astăzi pătrundem în perioada pe care o cuprinde cartea de cântări pentru Postul Mare, Triodul. Aceasta este prima dintre cele trei Duminici de dinaintea Postului Mare în sine, care ne duce apoi la Pătimirea lui Hristos. Astăzi suntem invitaţi să cugetăm la pilda vameşului şi a fariseului.
Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie canaaneancă din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David ! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a spus nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmituri-le care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela.
Să ne gândim la trei lucruri pe care ar fi bine să le vedem mai bine şi la trei lucruri faţă de care ar fi mai bine să fim orbi. Să le luăm invers.
Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.
Multe lucruri pe lume sunt rău folosite de oameni. Mulţi poartă lanţuri groase de aur la ceas, bunăoară, dar nu pentru că ar fi ceasului de trebuinţă, ci de ochii altora, ca să se vadă ce podoabă bogată au ei!
Sfântul Antonie s-a născut în secolul al III – lea d.Hr., în epoca Marelui Constantin, în Alexandria. Avea părinţi evlavioşi, dar şi bogaţi, care murind l-au lăsat moştenitor al unei mari averi. N-a vrut însă să înveţe carte.
– Pr. Coman: Am mai spus acest lucru. Avuţia este cea mai mare piedică în calea omului spre Dumnezeu. De orice natură ar fi această avuţie.
“În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor.”
Ne aflăm în Duminica de după marea sărbătoare a Botezului Domnului. Versetele Evangheliei de astăzi sunt pline de încărcătură doctrinară, continuând descoperirea de la Botez cu privire la Dumnezeu, arătat în chip vădit ca Treime.
Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul.
Frați creștini,
Au trecut numai câteva zile de la Nașterea lui Iisus în staulul de la Betleem. Iisus Hristos, în marea Lui smerenie, primește a Se naște acolo ca un rob, într-un staul. Iată însă că astăzi, în ajunul marii sărbători a Botezului Domnului, Iisus Hristos, la treizeci de ani împliniți, vine pe malul Iordanului, în mijlocul unei mari mulțimi.