“Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii!
Magii de la Răsărit şi creştinii de astăzi
Predici
A fi om este Vestea cea Bună. Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului
Hristos Se naşte! Cu adevărat Se naşte! Dumnezeu Se naşte, Dumnezeu-Omul Se naşte. Dumnezeu desăvârşit în om desăvârşit. Prima dată pe pământ S-a arătat om nou, S-a arătat om desăvârşit, S-a arătat om deplin.
Am fost chemaţi la această mare cină a credinţei. Cum vom răspunde?
Auzim de la Hristos o parabolă familiară, dar foarte surprinzătoare. Un om este gata să dea o petrecere mare şi îşi trimite sluga să cheme oaspeţii invitaţi. Dar toţi se scuză – şi cât de familiare sunt aceste scuze: unii trebuie să îşi lucreze pământurile sau să aibă grijă de animale, trebuie să aibă grijă de afacerile lor, în timp ce alţii sunt căsătoriţi şi trebuie să aibă grijă de familiile lor.
„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Predică la Duminica vindecării celor zece leproşi
Spune o veche istorioară că odată s-au adunat la un ospăţ toate virtuţile: bunătatea, milostenia, răbdarea, înfrânarea; şi era o desfătare să le vezi cum se bucurau împreună, ca nişte bune prietene ce erau. Numai două dintre ele se priveau ca nişte străine, nu se văzuseră niciodată. Ele erau binefacerea şi recunoştinţa. Povestirea ne arată cu pildă că aceste două virtuţi se întâlnesc foarte rar, că binefacerea aproape totdeauna este lipsită de recunoştinţă. Acest lucru ne arată şi pilda celor zece leproşi din Evanghelia de astăzi.
Predică la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei
Astăzi, iubiţii mei, Sfânta noastră Biserică sărbătoreşte pomenirea Sfântului Apostol Andrei.
Predica la Duminica a XXIV-a după Cincizecime (Vindecarea femeii gârbove)
Aproape toată viață pământească, dar mai ales în perioada celor trei ani și jumătate cât a predicat în lume cuvântul Evangheliei Sale, Mântuitorul Hristos a avut două feluri de ascultători: o mare mulțime, sinceră, care îi sorbea cuvintele cu uimire, cu bucurie, cu multă dragoste, și o altă ceată, cu mult mai mică, făcută din cărturari și farisei, care Îl pândeau pretutindeni și îi puneau fel de fel de întrebări, întinzându-I felurite curse, că să-L poată prinde în cuvânt.
Eşti tată? Eşti mamă? Copilaşul să-l duci la biserică (Predică la Intrarea Maicii Domnului în Biserică)
Sărbătoare mare astăzi, iubiţii mei, sărbătoare mariană; adică o sărbătoare în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care potrivit credinţei noastre cuvine-se să fie cinstită. Şi este cinstită Preasfânta noastră. Pentru că nu este doar o femeie, doar o sfântă; este mai presus de profeţi, de patriarhi, de apostoli, de cinstitul Înaintemergător, de îngeri şi de arhangheli, mai presus de orice creatură raţională.
Rodirea întru răbdare
Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina” Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului” şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună.
Lecţie despre moarte şi nemurire (Predică la Duminica Învierii fiului vaduvei din Nain)
Să uităm că ne aflăm acum aici în biserică şi să ne întoarcem cu gândul la vremea când Mântuitorul se afla încă pe pământ şi când Şi-a săvârşit minunile şi Şi-a expus învăţătura, aceea care urma să rămână pentru veacuri pentru simţirea şi gândirea oamenilor. Aceea care avea să fie, peste veacuri şi veacuri, călăuza tuturor spre o bună vieţuire pe pământ şi spre drumul către împărăţia de dincolo. Tocmai rostise ceea ce numim noi Predica de pe munte, când, în faţa unei mari mulţimi, expusese într-un rezumat substanţial ceea ce urma să fie chintesenţa, ceea ce urma să fie esenţa învăţăturii Sale şi, mai ales, ceea ce urna să fie noutatea pe care o aducea El faţă de religia Vechiului Testament.
Iubirea de vrăjmaşi sau Chemarea la asemănarea cu Dumnezeu
R. Rădulescu: Părinte profesor, în fragmentul evanghelic despre care vom vorbi astăzi, Iisus Hristos ne pune o măsură foarte înaltă, un standard, să-i spunem, foarte ridicat: Ne spune că, dacă vrem să ne diferenţiem sau să ieşim din rândul păcătoşilor, al oamenilor obişnuiţi şi vrem să fim creştini, vrem să fim ucenici ai Săi, să purtăm cu demnitate numele de creştin, trebuie să-i iubim pe vrăjmaşi. Este aceasta o propunere sau o chemare la un lucru care nu ţine de natura omului? Cum să interpretăm această poruncă a lui Hristos, această chemare a Sa de a-i iubi pe vrăjmaşi? Este un lucru foarte greu de împlinit! Este aproape utopic!
Purtarea crucii. Cuvânt la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci
„Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să îşi ia crucea şi să-Mi urmeze” (Marcu 8, 34).
Tânărului bogat Mântuitorul îi spune: „Dacă vrei să fii desăvârşit….” (Matei 19, 21), iar în Evanghelia de mai sus: „Dacă cineva voieşte…” De unde se vede că Mântuitorul nu constrânge, nu obligă pe nimeni să II urmeze, respectă libertatea omului, ci numai invită: „Dacă voieşti…”
Crucea de viață dătătoare – (Predică la Înălțarea Sfintei Cruci)
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Cuvânt la Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci
Niciodată omul n-ar fi putut de unul singur să înţeleagă iubirea infinită pe care o nutreşte Dumnezeu faţă de această binecuvântată făptură, omul, care constituie şi coroana întregii creaţii. Şi deoarece iubirea adevărată nu este cu putinţă să se exprime doar prin cuvinte emoţionante, ci şi prin fapte care dovedesc autenticitatea cuvântului, de aceea şi ucenicul iubirii, Sfântul Ioan Teologul, în puţine cuvinte rezumă „explozia” de iubire a lui Dumnezeu: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3: 16).
Dumnezeu ne iartă, ne iubeşte
Cuvântul Domnului este simplu şi luminează modul în care putem să trăim harul lui Dumnezeu, sau pentru care motiv nu-l trăim.
Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume – Predică la Duminica a zecea după Rusalii
Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.
Lumea nu are nevoie de femei moderne, ci de Marte şi Marii (Predica la Adormirea Maicii Domnului)
“Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte” (Luca 10, 41 – 42)
Abandonați-vă în mâinile lui Dumnezeu!
Să fiți căutători de Dumnezeu, așa cum alții sunt căutători de aur! Să fiți căutători de Dumnezeu pentru a dobândi pacea în inimă. Sfântul Serafim din Sarov spunea: “Păstrează pacea în inima ta și vei mântui în jurul tău mii de suflete!” Dar trebuie să înțelegem că pentru a dobândi pacea în inimile noastre avem o întreagă cale de parcurs. Într-un oarecare sens, pacea inimii este punctul final al acestei căutări.