Cuvântul Domnului este simplu şi luminează modul în care putem să trăim harul lui Dumnezeu, sau pentru care motiv nu-l trăim.
Dumnezeu ne iartă, ne iubeşte
Predici
Îngerii căzuţi şi rolul lor în căderea omului şi în susţinerea răului în lume – Predică la Duminica a zecea după Rusalii
Mărimea răului din lume şi din om nu s-ar putea explica numai din libertatea umană. Dacă vrem o explicaţie, care ţine seama de mărimea răului, dar nu-l vede ca pe un atribut al realităţii, care copleşeşte orice speranţă a omului de a scăpa de el prin libertate, trebuie să admitem ca origine suplimentară a răului libertatea unor spirite mai puternice decât spiritul uman, capabile de un rău cu mult mai mare; dar, totuşi, nu o origine a răului în libertatea spiritului divin atotputernic, căci aceasta n-ar mai face posibilă mântuirea lumii de rău şi Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.
Lumea nu are nevoie de femei moderne, ci de Marte şi Marii (Predica la Adormirea Maicii Domnului)
“Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de multe; dar un singur lucru trebuieşte” (Luca 10, 41 – 42)
Abandonați-vă în mâinile lui Dumnezeu!
Să fiți căutători de Dumnezeu, așa cum alții sunt căutători de aur! Să fiți căutători de Dumnezeu pentru a dobândi pacea în inimă. Sfântul Serafim din Sarov spunea: “Păstrează pacea în inima ta și vei mântui în jurul tău mii de suflete!” Dar trebuie să înțelegem că pentru a dobândi pacea în inimile noastre avem o întreagă cale de parcurs. Într-un oarecare sens, pacea inimii este punctul final al acestei căutări.
Dumnezeu nu ne va lăsa să fim ispitiţi peste puterea noastră
Furtună înfricoşătoare s-a ridicat pe Marea Tiberiadei. Vântul ameninţă să scufunde corabia mică în care Se află Iisus cu Ucenicii Lui. Ucenicii sunt înfricoşaţi foarte. Nimeni nu doarme, fără numai Domnul vieţii si al morţii.
Dacă vom privi la valuri, la vânturi, la pericolul morții iminente, vom începe să ne înecăm…
Vreau să va atrag atenția la trei aspecte din Evanghelia de astăzi. Lectura de astăzi o succede pe aceea pe care ați ascultat-o săptămâna trecută, când Hristos a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini și doi pești. Iată primul lucru pe care-l remarcăm, fapt care ne poate la început mira, numai dacă nu ne aducem aminte de noi înșine, de modul cum percepem și cum corespundem darurilor pe care le descoperim în viață: ni se pare atât de straniu faptul că apostolii, care abia au trăit o astfel de minune, își pot clinti credință cu atâta ușurință.
Într-o lume supusă morții, lumina Taborului aduce Învierea
Unul dintre cele mai nepătrunse și mai tainice momente din activitatea pământească a Mântuitorului Hristos rămâne cu certitudine Schimbarea Sa la Față înaintea a trei dintre ucenicii Săi. Despre această revărsare vizibilă a luminii dumnezeiești necreate au scris mulți oameni înzestrați de-a lungul istoriei creștine, unul dintre cei mai recenți fiind Părintele Alexander Schmemann. Născut în Estonia într-o familie de emigranți ruși și trecut la Domnul în Statele Unite, acum 33 de ani, după o carieră teologică de mare anvergură, acest mare predicator și teolog ortodox al secolului trecut pătrundea într-una dintre scurtele sale meditații teologice sensul pastoral al transfigurării taborice a lui Hristos. Rândurile care urmează reprezintă traducerea din franceză a reflecțiilor sale.
Schimbarea la Față a Domnului
Este important să subliniem faptul că Trupul lui Hristos pe Muntele Tabor, precum, în genere, în toată viaţa Lui, s-a făcut izvor al harului necreat al lui Dumnezeu prin unirea ipostatică a firii dumnezeieşti cu firea omenească. Înainte de întrupare, izvor al harului necreat erau dumnezeieştile Ipostasuri, acum însă şi firea omenească în Persoana Cuvântului se face izvor al harului. Tocmai de aceea, chipul lui Hristos „a strălucit ca soarele”.
Trupul și Sângele lui Hristos ne ajută să fim oameni liberi, să ne desprindem din corsetul păcatelor, din jugul la care tragem cu toţii…
«Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline» (Matei 14, 19-20)
„Omul se va uita la față, dar Dumnezeu, la inimă”. Sfântul Ioan Hrisostom, despre vindecarea slăbănogului din Capernaum
„Și intrând în corabie, a trecut și a venit în orașul Său. Și iată I-au adus un slăbănog, care zăcea în pat și văzând Iisus credința lor, a zis slăbănogului: „îndrăznește, fiule! Iertate îți sunt păcatele!”” (Matei 9, 1-2)
Păcatul este un eşec exitenţial
Este o legătură imediată şi strânsă între păcat şi suferinţă, iar Evanghelia de astăzi ne arată tocmai acest lucru. Putem înţelege această legătură numai în condiţiile în care înţelegem faptul că începutul şi suportul existenţei omeneşti este unul duhovnicesc, sufletesc; că materia din noi, biologia noastră, fizicul nostru exprimă o realitate, o existenţă spirituală sau duhovnicească, în condiţiile în care înţelegem că noi existăm la nivel sufletesc şi ne exprimăm la nivel trupesc, dacă vreţi.
PS Ignatie: „Dumnezeu este unica noastră sursă de liniște. Oricâte surogate am căuta pentru a găsi o modalitate de a ieși din gălăgie și din tulburare, Domnul este Cel care ne dă liniștea”
«A zis Domnul: Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului că iată Domnul va trece și înaintea Lui va fi vijelie năpraznică ce va despica munții și va sfărâma stâncile. Dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin. Acolo va fi Domnul» ( III Regi 9, 11-12).
PS Ignatie: „Una dintre formele de demonizare contemporană este să sabotezi permanent binele, din invidie și din foarte multă răutate”
«Şi trecând El dincolo, în ţinutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieșeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea» (Matei 8, 28)
Nu se mântuieşte acela care are siguranţa, nădejdea în el însuşi şi în puterea lui
Sutaşul roman a cerut de la Hristos să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13). Iar Domnul i-a zis să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar sutaşul, din smerenie, socotind că este nevrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa.
Dorirea lui Hristos
Biserica noastră cinsteşte şi promovează evenimentul sfinţeniei. Sfântul este un eveniment istoric, este darul şi rodul Sfântului Duh, este acela care-şi ridică de bună voie crucea sa umplându-se de harul Preasfântului Dumnezeu.
Grijile uriaşului nu sunt pentru pitic, nici cele ale lui Dumnezeu pentru om… (Predică la Duminica a treia după Rusalii)
Necunoaşterea, grija şi deznădejdea stau ca un bici întreit deasupra capului oricui Îl uită şi-l leapădă pe Dumnezeu, Ziditorul său. Căci cu cât adună mai multe cunoştinţe mărunte, cu atât simte că ştie mai puţin; cu cât grămădeşte mai multă bogăţie, cu atât se simte mai sărac; cu cât caută mai multă fericire, cu atât se cufundă mai adânc în întunericul deznădejdii.
Cuvânt la Înălţarea Domnului
„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)