Când ne rugăm, și nu vedem nici un răspuns la rugăciune, atunci când ne pare că Dumnezeu tace?
Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată…
Articole
Oameni fac greşeala de a limita Ortodoxia la slujbele Bisericii
Ce putem face pentru a evita extremele mai sus menţionate şi pentru a duce o viaţă cu adevărat rodnică în aceste vremuri primejdioase? Pentru că perioadele copilăriei şi tinereţii sunt critice pentru formarea sufletului, răspunsul la această întrebare se va adresa în primul rând părinţilor. Aceştia trebuie să fie conştienţi de faptul că duhul lumii rareori ajută şi de cele mai multe ori împiedică creşterea copiilor într-un duh ortodox autentic.
Cei pe care îi socotim păcătoși pot fi mai vrednici de mântuire decât noi
Să ne aducem aminte, fraţilor, de Domnul Care zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!”. Şi iarăşi, de Apostolul care ne învaţă zicând: „Cel ce pare că stă să se păzească, să nu cadă”.
Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă pe El
Frați și părinți, pentru ce trebuie să semene cultivatorul, decât negreșit ca să secere? Și pentru ce se ostenește neguțătorul, decât negreșit ca să câștige? Tot așa, și cel ce împarte cuvântul învățăturii ce altceva nădăjduiește de la osteneală, decât fără doar și poate sporirea și îmbunătățirea celor ce ascultă? Dar în cazul vostru nu știu cum lucrează păcatele mele, că nelucrător este cuvântul și, deși semănăm multe și ne ostenim, nu strângem, ca să zicem așa, nimic. Căci spunem și învățăm, și îndemnăm, și intră puterea cuvintelor în auzul vostru numai în ceasul în care se ține cuvântul și apoi, îndată uitându-l, rămâneți în greșelile voastre.
„Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Predică la Duminica vindecării celor zece leproşi
Spune o veche istorioară că odată s-au adunat la un ospăţ toate virtuţile: bunătatea, milostenia, răbdarea, înfrânarea; şi era o desfătare să le vezi cum se bucurau împreună, ca nişte bune prietene ce erau. Numai două dintre ele se priveau ca nişte străine, nu se văzuseră niciodată. Ele erau binefacerea şi recunoştinţa. Povestirea ne arată cu pildă că aceste două virtuţi se întâlnesc foarte rar, că binefacerea aproape totdeauna este lipsită de recunoştinţă. Acest lucru ne arată şi pilda celor zece leproşi din Evanghelia de astăzi.
Scopul adevăratei pocăinţe este redobândirea Harului dumnezeiesc
Necunoaşterea lucrării practice în viaţa duhovnicească naşte în mintea omului contemporan multe semne de întrebare, pe care le auzim continuu în întâlnirile şi în discuţiile noastre zilnice. Sfinţirea, adică „desăvârşirea după Dumnezeu”, şi conţinutul ei esenţial aproape întotdeauna sunt interpretate greşit de către cei care se află departe de adevărata experienţă. Să-mi fie îngăduit să citez cu frică şi sfială câteva din judecăţile Părinţilor referitoare la aceasta, pentru a se face înţelese sensul şi însemnătatea sfinţirii potrivit duhului Sfinţilor Părinţi.
Precum este peştele fără apă, aşa este şi monahul în afara mănăstirii
Când Stareţul Varsanufie a primit dispoziţie să facă o listă cu cărţile ce pot fi citite de monahii schitului, alcătuind această listă, a spus la un moment dat: „Iartă-mă, sfinţite părinte, că încercuiesc cartea ta, fiindcă nu vreau ca aceia care şi-au găsit adăpost în mănăstirile ruseşti să dorească în chip nesăbuit să plece la Athos; este însă o carte bună”. (E vorba de „Scrisorile unui călugăr athonit”.)
Când ne îndepărtăm de Dumnezeu, suferim sufletește
Sfântul Grigorie Palama împarte sufletul în trei părți: partea rațională, cea irascibilă (iuțimea) și cea apetitivă (pofta). Sfântul ne previne că cel ce se îndepărtează de Dumnezeu se îmbolnăvește sufletește, iar vindecarea unuia ca acesta depinde de dobândirea smereniei, a „sărăciei cu duhul” binecuvântate de Hristos Domnul: „Să fim și noi «săraci cu duhul»; după ce ne-am smerit, să suferim trupește, să nu alergăm după înavuțire, pentru a moșteni Împărăția Cerurilor”.
Mândria îl împiedică pe om să-și vadă viața cu obiectivitate
Cine se mândrește cu ceva este potrivnic al lui Dumnezeu, fiindcă Domnul ne-a dat pildă a smereniei celei mai adânci atunci când, încingându-Se cu ștergar, a spălat picioarele ucenicilor.
Dumnezeu dăruieşte Duhul Sfânt tuturor după nevoirea fiecăruia
“Nimeni în lumea aceasta nu trebuie dispreţuit, fie că este tâlhar sau actor, că lucrează pământul, că este negustor sau că este strict legat de lanţurile căsătoriei. Nu atât profesia noastră în viaţă, aparenţa exterioară sau îmbrăcămintea sunt plăcute lui Dumnezeu, cât sinceritatea, rugăciunea minţii noastre şi cinstea faptelor noastre”. Dar să nu uităm că toţi cei trei mireni sunt îndemnaţi să se călugărească. Aşadar, “profesia noastră în viaţă” nu este lipsită de importanță!
Nimeni nu trebuie dispreţuit
Să ne oprim însă şi asupra unor relatări unde este menţionat numele monahului. Ele se referă la Avva Pafnutie, Avva Antonie şi Avva Macarie Egipteanul. Povestirea despre Pafnutie se găseşte în Historia Monachorum în Aegypto. După mulţi ani de asceză, el cere lui Dumnezeu să-i arate căruia dintre sfinţi i se aseamănă cel mai mult în virtuţi. Un înger îi spune că este asemenea flautistului dintr-un oraş apropiat. Mergând să-l caute, găseşte un om care îşi recunoaşte deschis păcătoşenia.
Dacă nu trăim Ortodoxia pur şi simplu nu suntem ortodocşi
Ortodoxia înseamnă viaţă. Dacă nu trăim Ortodoxia, pur şi simplu nu suntem ortodocşi, indiferent de credinţele formale pe care le susţinem.
Dar viaţa în lumea noastră contemporană a devenit foarte artificială, foarte nesigură şi confuză. Şi este inevitabil să nu fim afectaţi de acest lucru. Cum este posibil pentru noi, creştinii ortodocşi, să ducem o viaţă duhovnicească autentică în aceste vremuri cumplite?
Răul nu vine din tehnologia moartă lipsită de simţire ci din inimile moarte ale oamenilor
La origini, religia a fost maica eticii şi a tehnologiei. Mai înainte de toate, religia a fost un şuvoi ce izvora din adâncimi ascunse, etică un rău purtător de viaţă şi tehnologia, cu ajutorul făgaşelor artei, purta apa din acest rău prin toate arterele vieţii omului.
Dumnezeu i-a vestit omului legea credinţei, legea purtării şi cunoaşterea tehnologiei.
Sunt două modalităţi ca să am pace: fie să se schimbe întreaga lume… fie să mă schimb eu
Cu siguranţă că cea mai grea lecţie pentru noi, oamenii, în această viaţă, este împăcarea cu realitatea. Insă aceasta reprezintă concomitent şi elementul cel mai necesar pentru succesul, fericirea şi mântuirea noastră.
Metaversul – un Univers al prezenței virtuale, dar al absenței fizice reale
Trăim, astăzi, vremuri de fulminant progres ştiinţific. Potrivit Legii MOORE, puterea procesoarelor, aflate într-o expansiune incredibilă, se dublează, la fiecare 18 luni. O tehnologie considerată de ultimă oră, în câteva luni, uneori chiar săptămâni sau zile, devine, deja, perimată.
Între oamenii apropiaţi certurile sunt câteodată chiar folositoare
Filosofia certurilor din familie: adeseori certurile provin din reproşurile soţiei, pe care soţul le suportă cu greutate, chiar dacă reproşurile acestea sunt îndreptăţite (orgoliul). Trebuie să înţelegem de unde vin reproşurile: adeseori, ele vin din dorinţa soţiei de a-l vedea pe soţ mai bun decât este el de fapt, dintr-o exigenţă sporită faţă de el, adică dintr-un fel de idealizare.
“Despre un mirean numit Euharist”
Mai există o relatare în Pateric în care mireanul este numit, iar monahul nu, însă aici imaginea sfinţeniei laice este mai puţin pozitivă. Doi părinţi ai deşertului voiau să ştie la ce “măsură” au ajuns şi li s-a răspuns că încă nu ajunseseră la măsura unui mirean numit Euharist. Acesta era un păstor căsătorit. Fiind întrebat despre viaţa lui, el spuse părinţilor că întotdeauna îşi împarte câştigul în trei părţi: una pentru săraci, una pentru primirea de străini şi a treia parte pentru cele de trebuinţă casei lui.