Mai există o relatare în Pateric în care mireanul este numit, iar monahul nu, însă aici imaginea sfinţeniei laice este mai puţin pozitivă. Doi părinţi ai deşertului voiau să ştie la ce “măsură” au ajuns şi li s-a răspuns că încă nu ajunseseră la măsura unui mirean numit Euharist. Acesta era un păstor căsătorit. Fiind întrebat despre viaţa lui, el spuse părinţilor că întotdeauna îşi împarte câştigul în trei părţi: una pentru săraci, una pentru primirea de străini şi a treia parte pentru cele de trebuinţă casei lui. Afară de aceasta, el le mărturisi că “de când am luat pe femeia mea nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioară este şi fiecare dintre noi se culca separat”. Cei doi călugări se întoarseră în pustiu, dând în slava lui Dumnezeu.
Ca şi în povestirea cu Teodosie, nu există vreo sugestie că Euharist va fi devenit monah. Dimpotrivă, pilda apare în Pateric cu titlul “Despre un mirean numit Euharist”. Formele de evlavie laică pentru care este lăudat Euharist – generozitatea, mai ales faţă de săraci şi abstinenta în căsătorie – apare şi în povestirea împăratului, însă acum accentul cade pe altceva. Când Teodosie a menţionat aceste lucruri, bătrânul nu le-a considerat importante, spunând: “Asta nu înseamnă nimic”, însă în cazul lui Euharist ele reprezintă încununarea trăirii lui duhovniceşti. Aici nu se spune nimic despre nepătimire sau lăuntrică reculegere, care în cazul lui Teodosie îl impresionaseră atât de mult pe bătrân. Euharist, deşi este mirean, nu a urmat vocaţia deplină a creştinului căsătorit, deoarece căsătoria lui nu a fost niciodată consumată. Poate de aceea cei doi părinţi nu îl îndeamnă să devină călugăr; nu este nevoie să o facă, de vreme ce el duce deja o viaţă de călugăr în taină. Comparaţia cu istoria lui Teodosie, apoftegma din Pateric este mai puţin sensibilă în privinţa posibilităţilor mireanului şi mai puţin subtilă în înţelegerea diversităţii vocaţiilor creştine.
Călugărul şi mireanul cununat, câteva comparaţii după izvoare monastice timpurii, de P.S. Kallistos WARE