Articole

Creștinul trebuie să simtă agonia Domnului din grădina Ghetsimani

Moartea unui ascet, iubiții mei frați, nu are nimic din îndolierea zguduitoare a morților de rând. Este doar sfârșitul liniștit al unei vieți frumoase și pline de credință și începutul unui mers sigur spre veșnicia cea neînserată. Pentru ascet, moartea este punctul orientării lui zilnice, spre care privește cu o tainică nostalgie. Însă, pentru frații și prietenii din jur, plecarea unui om sfânt constituie o pierdere cu adevărat incalculabilă, cel puțin din punct de vedere al realității sensibile.

Continuare …

Dragostea răstignită

Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).

Continuare …

Mai presus de toate, să ne străduim să ne păzim și să ne păstrăm mintea curată

Din fericire, au început totuși să apară semne ale unor încercări de întoarcere la învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii, și prin aceasta înțeleg încercări de a trăi viața Părinților – viața isihastă. Nemulțumiți de „prioritățile” vieții contemporane, dezamăgiți de lupta, agitația și neliniștea provocate de atingerea unor țeluri lumești care nu duc nicăieri, din ce în ce mai mulți tineri devin adepți ai vieții isihaste. Sunt mulți și cei care îmbrățișează monahismul, continuând tradiția Sfinților Părinți și sorbind din izvorul înțelepciunii Filocaliilor, pe care este temeluită Tradiția Ortodoxă, în timp ce, în lumea mirenilor, se deschid mereu mai multe centre și asociații de viețuire isihastă.

Să-L însoţim pe Domnul în Săptămâna Mare

Iubiţii mei, nu ştiu ce v-aţi fi aşteptat să auziţi în acest ceas, ce ar fi mai bine să spunem. Doar Dumnezeu ştie. Dar pentru că, prin slujba de după amiază a Ceasului al IX-lea, se încheie sărbătoarea Sfântului Lazăr şi, odată cu Vecernia, începe Sărbătoarea Floriilor, iar de mâine după amiază intrăm în Săptămâna Mare, poate că ar fi bine să începem cu ceea urmează. Sunt lucruri potrivite nouă, celor atât de preocupaţi, de grăbiţi spre multe, este prilej să trăim şi sărbătorim aşa cum se cade Săptămâna Mare. Cei mai mulţi, în fugă, îşi vor aminti că este Săptămîna Mare şi vor trece, cât de puţin, pe la biserică. Chiar şi cei care îşi consacră timp pentru biserică, pentru slujbe, de fapt nu sunt sloboziţi de cele în care sunt prinşi, nu sunt dezlegaţi din cele cu care sunt legaţi.

Continuare …

Prin smerita Sa intrare în Ierusalim s-a arătat slava cea dumnezeiască

„Litera omoară, iar duhul dă viaţă”.

Acum prăznuim unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa pământească a Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea Lui sărbătorească în Ierusalim. În zilele acelea, cetatea era plină cu oameni veniţi de pretutindeni la marea sărbătoare a Paştilor. Ea răsuna de zvonurile privitoare la Marele Proroc şi Făcător de minuni din Nazaret, Ce tocmai săvârşise cea mai mare dintre nenumăratele Sale minuni – învierea lui Lazăr, care zăcuse patru zile în mormânt şi aştepta sosirea Lui şi se pregătea să îl întâmpine sărbătoreşte.

Continuare …

”Și Iisus era trist…”

De ce tristețe? Pentru că unul din evangheliști, amintind despre bucuria cetății sfinte la intrarea Domnului în Ierusalim spune: „Și Iisus era trist”. Cetatea se bucura, copiii strigă „Osana celui dintru înălțime”, Hristos este aclamat cu ramuri de finic și de măsline, semne ale bucuriei, iar El este trist. De ce este trist?

Continuare …

Căutarea realităţii este o sarcină periculoasă

De ce studiază omul religia? Există multe motive întâmplătoare, dar în fapt nu există decât un singur motiv adevărat  dacă omul este cu adevărat serios: într-un cuvânt, e vorba de a veni în contact cu realitatea, de a afla o realitate mai profundă decât realitatea cotidiană care se schimbă atât de iute, se degradează, nu lasă nimic în spatele ei şi nu oferă vreo fericire durabilă sufletului omenesc.

Continuare …

Grija lui Dumnezeu față de noi

Sfântul Apostol Petru nu ne spune „lăsaţi în grija lui Dumne­zeu grijile voastre cele mari, ci „toată grija”. Cel ce pe toa­te le poate este în stare să săvârşească, deopotrivă, lucruri mari şi lucruri mici Domnul, Cel ce ne-a izbăvit de cele mai grele suferinţe şi de cele mai mari păcate, poate purta, pentru noi, orice povară.

Continuare …

Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cerești în noi

Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeiești. Împărăția lui Dumnezeu făurește în noi atmosfera Împărăției cerurilor. Rostul creștinilor este să curățească atmosfera în lume și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu.

Continuare …

Duminica V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.

Continuare …

Creștinii fricoși nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite

Unii credincioși nu citesc Psaltirea, pentru că le face diavolul ispite. De ce se tem diavolii de psalmi?
Părintele Paisie Olaru: Se tem de psalmi, pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde ca și cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele! Cu aceasta părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni.

Continuare …

Unirea cu Biserica sunt Raiul cel de pe pământ

Când toţi aud în acelaşi ceas, în acelaşi loc, Psaltirea şi toate citirile, se unesc prin auzire cu harul lui Dumnezeu, pentru că ceea ce este de spus de către citeţ este auzit şi împărtăşit tuturor. Puterea celor mulţi se înmulţeşte, ca şi când ar vedea un lucru frumos şi l-ar privi toţi cu ardoare. Ei, privirea lor, care se întâlneşte pe acest lucru frumos, îi uneşte.

Continuare …

Nu avem, Doamne, pocăință…

Plângem noi, oare, pentru că am întinat și întinăm tot timpul în noi chipul lui Dumnezeu prin păcatele noastre? Că în fiecare zi aruncăm în noroi acest chip prin patimile lumești, prin atracția față de lume, prin necredință, mândrie, ură, invidie, neînfrânare, beție și prin celelalte patimi, și prin aceasta Îl mâniem din cale-afară pe Creatorul nostru și supărăm îndelunga Lui răbdare?!

Continuare …