Trăsătura fundamentală a Evangheliei şi a conţinutului propovăduirii sale, pe care Sfântul Apostol Pavel o pune în evidenţă în fragmentul de care ne ocupăm, este caracterul ei de taină, de lucru necunoscut şi neaccesibil oamenilor: Şi eu, fraţilor, când am venit la voi…, v-am vestit taina lui Dumnezeu (2,1). (Noi) propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră (2, 7).
Folosind sintagmele taina lui Dumnezeu şi înţelepciunea cea de taină a lui Dumnezeu pentru a defini conţinutul propovăduirii sale, Sfântul Pavel pune în discuţie caracteristică fundamentală a mesajului lui Dumnezeu, şi anume aceea că este vorba de ceva cu totul nou, ascuns până atunci omenirii sau, mai curând, ascuns puterii de înţelegerii a oamenilor, la care înţelepciunea omenească nu putuse ajunge în ciuda tuturor eforturilor sale: Pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o (2, 8). Sfântul Apostol Pavel este foarte ferm, pentru a nu lăsa nici un fel de spaţiu îndoielii.
Ceea ce propovăduiesc ei, Apostolii, nu are nimic comun cu înţelepciunea lumii, a înţelepţilor sau a stăpânitorilor acestui veac:… înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori (2, 6). Apostolul insistă asupra acestei caracteristici fundamentale a mesajului lui Dumnezeu aducând ca argumente profeţiile vechi testamentare care se refereau la descoperirea dumnezeiască în aceeaşi termeni, a unor lucruri absolut necunoscute până atunci de către oameni: Ci precum este scris: Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El (2, 9).
Sfântul Apostol Pavel invocă frecvent în epistolele sale caracterul de taină al Evangheliei, adică al istoriei întrupării Fiului lui Dumnezeu, al iconomiei dumnezeieşti în ansamblul ei. Efesenilor le scrie despre lucrarea sa care consta tocmai în a face cunoscută tuturor care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Ziditorul a toate, prin Iisus Hristos (Efes. 3, 9) Acelaşi lucru îl afirmă Sfântul Pavel şi în Epistola către Coloseni: Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi, cărora a voit Dumnezeu să le arate care este bogăţia slavei acestei taine între neamuri, adică Hristos cel dintru voi, nădejdea slavei (1, 26-27). Taina aceasta ţine de voia lui Dumnezeu şi este hotărâtă în Sine mai înainte (Efes. 1, 9); este ascunsă oamenilor dintotdeauna, ascunsă din timpuri veşnice (Rom. 16, 25). Ea se referă concret la iconomia dumnezeiască săvârşită prin Hristos Iisus, de aceea este numită în general taina lui Hristos (Efes. 3, 4; Col. 4, 3) sau taina lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Hristos (Col 2, 2).
Este vorba, de fapt, de taina înomenirii lui Dumnezeu, pe care o rezumă tot Sfântul Pavel în Epistola 1 Timotei: Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă (3, 16). Faptul că Dumnezeu s-a făcut om este „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, pe care nimeni nu a putut-o anticipa, ea constituie taina Evangheliei (Efes. 6, 19) propovăduite de Pavel şi taina credinţei Bisericii întregi (I Tim. 3, 9, 16). Mântuitorul Hristos vorbeşte El însuşi despre această taină (Matei 13, 35: cele ascunse de la întemeierea lumii; Matei 11, 25; Luca 10, 21: ai ascuns acestea de cei înţelepţi; Marcu 4,11: taina împărăţiei). Aspectul acesta de taină de nepătruns a iconomiei dumnezeieşti îl întâlnim dezvoltat de toată literatura patristică.
Sfântul Pavel caracterizează acest mesaj ca taină a lui Dumnezeu şi înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu şi în sensul a ceva cu totul inedit, la care mintea omului nu numai că nu se gândise până atunci, ci nu avea şansa să se gândească vreodată. Dar nu numai oamenii, ci nici îngerii nu au ştiut despre ea înainte de a se descoperi, după comentariul lui Teofilact al Bulgariei: „Taină numeşte aici Apostolul predica lui Hristos, deoarece, deşi este o predică publică şi adresată mulţimilor, este în acelaşi timp taină. Întâi pentru că, înainte de a se propovădui nu ştiau despre ea nici îngerii, şi, în al doilea rând, deoarece una este ceea ce vedem în predica aceasta şi alta ceea ce înţelegem – aceasta fiind definiţia şi natura fiecărei taine. Vedem Cruce şi pătimire şi înţelegem putere şi biruinţă. Auzim vorbindu-se despre rob şi ne închinăm ca unui stăpân. Vedem pe Cel răstignit şi ne închipuim pe Purtătorul de biruinţe. Această înţelepciune tainică este ascunsă în întregime celor necredincioşi, iar celor credincioşi nu le este întru-totul ascunsă, ci li se arată ca prin ceaţă, ca prin ghicitură cum spune acelaşi Pavel”.
Ineditul deplin al soluţiei care vine de la Dumnezeu pentru izbăvirea omului din stăpânirea răului şi a morţii, nu avea cum să nu surprindă pe exponenţii de seamă ai înţelepciunii omeneşti a vremii, pe iudeii şi pe elini, de vreme ce ei căutau soluţia în altă direcţie, opusă celei pe care o descoperă Dumnezeu prin Fiul său. După cum ne prezintă Sfântul Pavel situaţia, lucrul acesta a fost voit de Dumnezeu pentru a smeri pe oamenii trufaşi, care, urmând inerţiei păcatului protopărinţilor, căutau izbăvirea prin propriile lor puteri, într-o desăvârşită separare de Dumnezeu, într-o nefirească stare de autonomie. Au fost surprinşi, desigur, cei care se socoteau avansaţi în căutările lor: înţeleptul, cărturarul, cel puternic şi cel de neam bun. Sfântul Apostol Pavel interpretează acest caracter de taină, spunând că Dumnezeu a rânduit astfel pentru ca nimeni dintre oameni să nu se poată lăuda că ar fi contribuit în vreun fel anume la lucrarea aceasta de izbăvire: Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu (1,29). „Aceasta a făcut-o – comentează Sfântul Ioan Gură de Aur – nu numai pentru a face o minune şi nici numai pentru a-şi arăta puterea sa, ci pentru a smeri pe cei mândri… De aceea a spus pentru ca să nu se laude nici un om înaintea lui Dumnezeu. Toate le face Dumnezeu cu scopul de a limita vanitatea şi mândria şi de a zădărnici lauda… Toate le face pentru ca noi să nu ne atribuim nimic din cele făcute, ci toate să le atribuim lui Dumnezeu”.
În acelaşi timp însă, conţinutul mesajului este unul tainic şi ascuns nu numai pentru că până acum nu a fost cunoscut oamenilor, ci şi pentru că el nu este nici acum, aşa cum vom vedea mai târziu, accesibil, tuturor oamenilor, ceea ce s-ar traduce prin aceea că nu este accesibil stării actuale a omului, scapă percepţiei simţurilor naturale ale omului, poate fi înţeles decât în anumite condiţii, chiar după ce a fost descoperit oamenilor de Dumnezeu şi propovăduit de Apostoli.
În acest sens, Evanghelia rămâne tainică, adică de neînţeles pentru cei care nu cred şi se descoperă celor care cred. Acest aspect îl descrie Sf. Ioan Gură de Aur foarte convingător: „Din ce motiv o numeşte taină? Pentru că nu credem ceea ce vedem, ci altceva vedem şi altceva credem. Adică aceasta este natura tainelor noastre. Într-un fel le înţeleg eu şi în alt fel cel necredincios. Aud eu că Hristos a fost răstignit şi îndată mă minunez de iubirea sa de oameni. Aude acela şi crede că este vorba de slăbiciune. Aud eu că s-a făcut rob şi mă minunez de grija Lui pentru noi. Aude celălalt şi consideră acest lucru necinste. Aud că a murit şi mă minunez de puterea lui, deoarece, deşi a murit, nu a fost ţinut de moarte, ci a abolit moartea. Aude acela şi iarăşi se gândeşte la slăbiciune. Când aude acela despre înviere, susţine că este vorba de un mit, eu însă am primit dovezile şi mă închin iconomiei lui Dumnezeu. Aude acela de baie şi se duce cu gândul numai la apă. Eu însă văd nu numai ceea ce se vede, ci şi curăţirea sufletului prin Duhul. Acela crede că numai trupul meu s-a spălat, eu cred că şi sufletul devine curat şi sfinţit şi mă gândesc la mormânt, la înviere, la sfinţire, la îndreptare, la răscumpărare, la înfiere, la moştenire, la împărăţia lui Dumnezeu, la darul Duhului. Deoarece nu judec cele văzute numai pe afară, ci cu ochii minţii”.
Am insistat atât de mult asupra acestui aspect de taină pentru că este caracteristica fundamentală a Evangheliei lui Dumnezeu şi pentru că are strânsă legătură cu problema comunicării între Dumnezeu şi oameni. In contextul Epistolei I Corinteni, Sfântul Apostol Pavel scoate în evidenţă acest aspect tocmai pentru a demonstra că omul nu are nici o posibilitate, pe baza simţurilor sale fireşti şi a înţelepciunii sale naturale, să înţeleagă tainele lui Dumnezeu.
Imposibilitatea omului de a înţelege tainele lui Dumnezeu nu vine din faptul că acestea sunt atât de complicate încât ele nu pot fi pătrunse de mintea omenească. Ba, dimpotrivă, judecate cu mintea omenească, adică aplicându-se aceeaşi logică pe care o aplicăm lucrurilor omeneşti, acestea par absurde, nu complicate. Neputinţa omului de a le înţelege se datorează faptului că ele se judecă sau se evaluează cu altă logică, nu cu cea obişnuită omenească. Rămas la statura sa firească, naturală, omul nu are acces la aceste lucruri de taină ale lui Dumnezeu.
Părintele Constantin Coman, Erminia Duhului, Editura Bizantină