Se întâmplă însă că uneori, chiar după rugăciune stăruitoare, nu primim ajutor. De ce? Fără nicio îndoială, astfel de situații ne mâhnesc, ne deconcertează și ne pun greu credința la încercare.
De ce nu primim ceea ce cerem?
Mitr. Antonie Plămădeală
Iubirea se naște din credință și din speranță
Aceste cuvinte: „Iubește și fă ce vrei” (Fericitul Augustin) exprimă libertatea pe care ți-o conferă dragostea. Libertatea nelimitată, dar ordonată de un criteriu de precizie micronică, negreșelnic.
Iubirea se naște din credință și din speranță. Numai când se naște din ele e autentică și face minuni. E în stare să se sacrifice, să înfrunte orice risc pentru a face bine altuia, pentru a alina o suferință.
Dumnezeu nu vrea în niciun caz să fie urmat de oameni lipsiți de personalitate
A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa față de societate, față de muncă, față de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism.
Să nu mai fie om suferind lăsat pe seama lui însuşi!
“Cineva a fost întrebat odată: care este cea mai nenorocită stare in care s-ar afla un om? Răspunsul a fost: singurătatea.
Ce este Împărăţia Cerurilor, în care se intră prin pocăinţă?
“În vremea aceea, auzind că Ioan a fost pus la închisoare, Iisus s-a dus în Galileea; şi părăsind Nazaretul a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftalim, ca să se împlinească ce s-a scris prin Isaia proorocul, care zice: pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftalim, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor care şedeau în ţinutul şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit. De atunci a început Iisus să propovăduiască: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor.”
Ne aflăm în Duminica de după marea sărbătoare a Botezului Domnului. Versetele Evangheliei de astăzi sunt pline de încărcătură doctrinară, continuând descoperirea de la Botez cu privire la Dumnezeu, arătat în chip vădit ca Treime.
„Rugați-vă unii pentru alții” e poruncă expresă a Sfintei Scripturi
Toată lumea se bucura de întoarcerea lui Iisus în Capernaum, dar unul din mulțime se bucura mai mult decât toți, pentru că în inimă îi încolțise o speranță. Era chiar mai-marele sinagogii din localitate. Îl chema Iair. Iată că i-a rămas numele în istorie și e pomenit din generație în generație, deși nu era decât un obscur, cum am zice noi, rabin de sinagogă de provincie.
Iair și-a făcut loc, a ajuns în fața lui Iisus, i-a căzut la picioare și i-a spus, ca și cum l-ar fi așteptat în mod deosebit:
Tendința firească a oamenilor întregi e spre mai mult, spre mai bine, spre mai frumos
Fără îndoială, nu e ușor să urci la bunătatea recomandată de Mântuitorul, când ți se face rău. Teoretic ne declarăm de acord cu învățătura Sa, dar dacă e vorba să trecem la aplicarea ei, de îndată descoperim că ne e aproape imposibil.
Pornirea noastră, când cineva ne face rău, e să-i răsplătim și noi cu rău. Și păcătuim. Mântuitorul ne cere un mare efort de autodepășire. Tocmai de aceea a venit El, ca să ne îndrume și să ne ajute să încercăm această autodepășire.
Lecţie despre moarte şi nemurire (Predică la Duminica Învierii fiului vaduvei din Nain)
Să uităm că ne aflăm acum aici în biserică şi să ne întoarcem cu gândul la vremea când Mântuitorul se afla încă pe pământ şi când Şi-a săvârşit minunile şi Şi-a expus învăţătura, aceea care urma să rămână pentru veacuri pentru simţirea şi gândirea oamenilor. Aceea care avea să fie, peste veacuri şi veacuri, călăuza tuturor spre o bună vieţuire pe pământ şi spre drumul către împărăţia de dincolo. Tocmai rostise ceea ce numim noi Predica de pe munte, când, în faţa unei mari mulţimi, expusese într-un rezumat substanţial ceea ce urma să fie chintesenţa, ceea ce urma să fie esenţa învăţăturii Sale şi, mai ales, ceea ce urna să fie noutatea pe care o aducea El faţă de religia Vechiului Testament.
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia vor fi mângâiaţi”
Dacă există nemurire, atunci trebuie să existe şi o dreptate. Toate nedreptăţile care se fac şi pe care le suferim aici, în măsura în care nu le putem îndrepta – fiindcă trebuie să facem totul spre a le îndrepta -, dar în măsura în care nu le putem îndrepta, bolile incurabile, răutăţile altora, ale celor cărora nu le putem dovedi că suntem nevinovaţi, toate nedreptăţile care se fac şi pentru care plângem, să ştim că vor fi compensate.
În spiritualitatea ortodoxă, totul e dătător de bucurie
Bucuria este o altă coordonată esențială a spiritualității ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Nașterea este bucurie, căci lumea este frumoasă și Stăpânul ei este Dumnezeu; viața e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu. Rugăciunea duce la bucurie. Viețuirea, și în mijlocul lumii și în pustiu, duce la bucurie.
Bunătatea naşte bunătate, răutatea naşte răutate
Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naşte bunătate. Răutatea naşte răutate. Iertarea naşte iertare. Răzbunarea naşte răzbunare.
Omul nu execută mişcări, ci este mişcat de sentimente
Să ne imaginăm că Dumnezeu nu ne-ar fi făcut liberi, ci am fi fost doar nişte piese dintr-o maşină mare, care, la apăsarea pe un buton, ar începe să se mişte şi să-şi execute fiecare mişcarea sa, aşa cum le-a programat constructorul. Nu-mi vine să cred că o omenire, construită din astfel de rotiţe, ar fi fost interesantă.
Dumnezeu vrea ca cei care-L urmează să aibă personalitate
A se lepăda omul de sine nu înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa faţă de societate, faţă de muncă, faţă de familie. Înseamnă a se lepăda de ego, de egoism.
Dumnezeu vrea de la noi iubire şi unitate
Dumnezeu vrea de la noi iubire şi unitate. Vrea ca Biserica lui „să fie una”. Sfântul Pavel spune în Epistola către Romani (16, 17): „Vă rog, fraţilor, să vă feriţi de cei care fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi să vă păziţi de ei”. Şi tot el, în Epistola I către Corinteni (1, 10): „Rogu-vă pe voi, fraţilor, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi aceeaşi să vorbească, şi să nu fie între voi dezbinări, ci să fiţi uniţi în duh şi în cuget”.
✝ ) Duminica Vameșului și a Fariseului
Să citim împreună încă una din parabolele Mântuitorului. Una din cele mai scurte. O parabolă de cinci versete. E o întâmplare simplă. Se intitulează Parabola Vameşului şi a Fariseului.
„Doi oameni s-au suit la Templu ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori,nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 18, 10-14).
Să reţinem mai întâi că Mântuitorul a spus această parabolă „unora care se credeau că sunt drepţi şi dispreţuiau pe alţii”. El şi-a terminat povestirea cu un foarte scurt comentariu, adresat tuturor celor care o ascultaseră.
Omul lui Hristos simte că trebuie să fie ca Hristos
Nicăieri ca în Răsăritul creştin nu se simte şi nu se trăieşte mai intens şi mai adevărat frăţietatea, conştiinţa că toţi sunt fiii Aceluiaşi Tată, că împart aceeaşi moştenire şi împărtăşesc aceeaşi soartă, având a urma acelaşi drum, spre aceeaşi ţintă. De aceea, nimeni nu va fi lăsat în urmă. Slăbiciunea fratelui va fi slăbiciunea mea şi tăria mea va fi tăria lui.
În spiritualitatea ortodoxă, totul e dătător de bucurie
Bucuria este o altă coordonată esenţială a spiritualităţii ortodoxe. […] În Răsărit, totul e născător de bucurie. Naşterea este bucurie, căci lumea este frumoasă şi Stăpânul ei este Dumnezeu; viaţa e bucurie, căci e darul lui Dumnezeu, moartea e bucurie, pentru că e poartă spre Dumnezeu. Rugăciunea duce la bucurie. Vieţuirea, şi în mijlocul lumii şi în pustiu, duce la bucurie.