Pentru subtitrarea în limba româna, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC
Din Ierusalim, în Vinerea Mare
Articole
Dacă pe mine m-a miluit Domnul, înseamnă că El pe tot omul va milui
“Binecuvântata „deznădăjduire” pe care mi-a dat-o Domnul izvora în mine o rugăciune ce nu-mi dădea vreme a mă opri îndelung asupra niciunui lucru; acea minunată deznădăjduire mă arunca într-un hău de nedescris, unde se afundau toate necazurile. Fie slava lui Dumnezeu, Mântuitorul meu, în vecii vecilor!
Când noi trăim ceva deosebit de greu, în însăşi acea vreme, fireşte, doar suferim. După trecerea unor răstimpuri de vreme amintirea acelor experienţe devine plăcută, deoarece am ieşit din ele îmbogăţiţi duhovniceşte.
Ca şi Domnul, să bem paharul până la fund
A murit pentru noi
Hristos n-a murit pentru că Pilat n-a judecat cu dreptate sau pentru că Iuda L-a trădat sau pentru că a căzut în mâinile oamenilor răi. Nu a murit din aceste pricini. Hristos putea să nu vină din cer, şi nu I s-ar fi întâmplat acestea, sau, dacă a venit, ar fi putut cu o privire să-i piardă pe toţi. Iisus a murit pentru că trebuia să moară şi greşim când ne ocupăm de celelalte cauze şi nu luăm seama la aceasta. Cu siguranţă, Pilat are o răspundere pentru ceea ce a făcut, dar Hristos nu a murit pentru că acela sau alţii au fost răi, ci pentru că trebuia să moară.
Cine preferă astăzi să fie cel din urmă?
În Joia Mare încep cele trei zile de Patimi ale Domnului, care constituie şi finalul Triodului. În ziua aceasta săvârşim pomenirea a patru evenimente: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire a Domnului către Tatăl şi trădarea lui Iuda.
Cina cea de Taină a lui Hristos
Cina cea de Taină a lui Hristos este atât de tainică, de adâncă şi nesfârşit de însemnată, încât inimile noastre se umplu de cutremur: căci la această sfântă Cină Domnul Iisus Hristos a spălat picioarele ucenicilor Săi, a rânduit Taina Sfintei Împărtăşanii şi a săvârşit pentru întâia dată această Taină, pentru întâia dată i-a împărtăşit pe ucenicii Săi.
“Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea”
Prin Sfânta Euharistie s-a născut un nucleu cu totul deosebit în lume, oameni părtaşi firii dumnezeieşti. Acestora Iisus le-a lăsat moştenire testamentul Său. Lor le-a cerut, şi pe ei i-a împuternicit să aducă în continuare Jertfa Lui, pentru ca toţi oamenii să aibă parte de Pâinea vieţii, de Pâinea cea vie care s-a coborât din cer şi care este Trupul Său. Astfel, Cina cea de Taină, prevestită încă în Vechiul Testament (Is. 25, 6-9), continuă pentru ca prin ea să ne unim cu Domnul şi Mântuitorul nostru, Care ni se dăruieşte la fiecare Sfântă Liturghie.
Trădarea lui Iuda
Trădarea lui Iuda (Mt. XXVI, 14-16; Mc. XIV, 11-12; Lc. XXII, 3-6).
În strânsa legătură cu hotărârea sinedriului de a-L prinde pe Mântuitorul (Mt. XXVI, 3-5), toți evangheliștii ne comunică despre trădarea lui Iuda, încheind cu sinedriștii o înțelegere în acest sens. Iuda se înfățișează la arhierei, zicându-le:Ce voiți să-mi dați și eu îl voi da în mâinile voastre. Iar ei s-au învoit cu el pe 30 de arginți. Și de atunci căuta un prilej ca să-l dea în mâinile lor” (vers. 14-16).
Sfânta şi Marea zi de Miercuri
I. Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă
Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare. Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt că mă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic. Vreau doar să vă adun luarea-aminte asupra celor auzite, fiindcă pe acest subiect se poate vorbi la nesfârşit, pătrunzând în fiecare cuvânt al Evangheliei, iar a vă învăţa să faceţi, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adânci şi mai mari ca ele nu se găsesc în cărţile omeneşti.
Potrivit unei istorioare, prima icoană a lui Hristos ar fi apărut încă din timpul vieţii Sale
În tradiţia ortodoxă, icoana nu este doar un element decorativ bisericesc sau un obiect util pentru celebrarea slujbelor: ne rugăm în faţa ei, o sărutăm, o considerăm un obiect sfânt.
Potrivit unei istorioare, prima icoană a lui Hristos ar fi apărut încă din timpul vieţii Sale. Fiind bolnav de lepră, regele Abgar al Edesei şi-a trimis un slujitor la Mântuitorul pentru a-L ruga să vină să-l vindece. În cazul în care Hristos nu ar fi putut să vină, slujitorul trebuia să-I facă portretul, la porunca lui Abgar, şi să i-l aducă (slujitorul respectiv fiind pictor).
Alegerea între Iisus și Varavva
Sunt întâmplări în istoria neamului omenesc care, precum un clopot mare, răsună în fiecare zi în urechile celor ce aud şi cheamă conştiinţa lor la trezire. O astfel de întâmplare, care de mii de ani tulbură conştiinţa oamenilor, este alegerea între Iisus Hristos şi Varavva sau Barabba – aşa cum pronunţă ereticii din Apus. Cel ce a propus şi a prezidat această alegere a fost Póntie Pilát, un Róman politheist; cei ce au ales au fost Evreii monotheişti. Pilát a încercat tot ce putea ca să-l slobozească pe Iisus, căci nu a izbutit să găsească vreo vină la El.
Nimeni nu este fără de greşeală
„Nu ne îngăduim să fim fără îndrumător şi cârmuitor”, spunea Sfântul Grigorie Teologul. El socotea, dimpotrivă, o decădere să nu ai în viaţă un îndrumător duhovnicesc. Egocentrismul nostru ne face să-l trecem cu vederea pe duhovnic şi să ne trasăm singuri calea duhovnicească pe care o avem de urmat. Însă este cu putinţă să înaintăm duhovniceşte când îl dispreţuim pe părintele nostru duhovnicesc, pe reprezentantul lui Hristos? Când ne sprijinim pe egocentrismul nostru?
Prin rugăciune putem afla foarte multe despre Dumnezeu
Rugăciunea este un dialog. Ea include nu doar actul de a ne întoarce către Dumnezeu, ci şi răspunsul lui Dumnezeu însuşi. Precum în fiecare dialog, în rugăciune este important nu doar să vorbeşti şi să te exprimi, ci şi să asculţi răspunsul. Răspunsul lui Dumnezeu nu vine întotdeauna în chip direct în acele minute când te rogi; uneori este dat mai târziu. De exemplu, uneori îi cerem lui Dumnezeu ajutor imediat, dar acesta nu vine decât după câteva ore sau zile. Dar înţelegem că acest lucru s-a petrecut fiindcă I-am cerut la rugăciune lui Dumnezeu să ne ajute.
Să fim recunoscători față de preoți
Faptă de făţarnici este ca în public, când toţi ne văd, să sărutăm mâinile preoţilor şi să ne atingem de genunchii lor, şi să-i rugăm să se roage pentru noi, şi când voim să ne botezăm să alergăm pe la uşile lor, iar acasă sau în piaţă, pe cei care ne-au pricinuit atâtea bunătăţi şi ne sunt slujitori, să-i împroşcăm cu mii de ocări ori să îngăduim ca alţii să-i batjocorească. Căci dacă, într-adevăr, părintele tău duhovnicesc este rău, cum socoți că este vrednic de încredere şi slujitor al Tainelor acelora înfricoşate?
„Fă din duhovnicul tău un proroc!”
În viața monahală este ușor să-ți dai seama care ar putea fi starețul tău, însă cum putem să-l aflăm în viața noastră din lume? Unde ne-am putea afla „starețul” în afara vieții monahale?
Aceasta a fost întotdeauna o întrebare importantă în viața Bisericii și îmi aduc aminte de Sfântul Simeon Noul Teolog care spunea că starețul trebuie căutat cu lacrimi. Roagă-te lui Dumnezeu să-ți dea unul, și dacă nu-l afli, atunci vorbește-I direct lui Dumnezeu, deșartă-ți inima înaintea Lui cu lacrimi, și Însuși Dumnezeu va fi Învățătorul tău.
De ce mie, Doamne?
Binecuvântarea durerii
Binecuvântate întrebări „De ce?”…! Însuși Hristos le-a sfințit pe Cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeul meu, de ce Mi-ai făcut asta? Ce Ți-am făcut? Nu sunt Fiul Tău? Exact aceeași întrebare o punem și noi la rândul nostru. Dar și aceasta rămâne fără răspuns. Rămâne fără răspuns numai în aparență, căci evenimentele dezvăluiesc răspunsul.
Rugăciune către Maica Domnului a părintelui Ioan Krestiankin
Pentru ce să mă rog Ţie, ce să cer eu de la Tine? Căci Tu toate le vezi, toate le ştii.
Uită-te în sufletul meu şi dă-i ceea ce îi e de trebuinţă. Tu, care pe toate le-ai răbdat, care toate le poţi, toate le înţelegi. Tu, care L-ai învelit pe Prunc în iesle şi cu braţele Tale L-ai luat de pe Cruce, Tu singură ştii toată înălţimea bucuriei, toată greutatea durerii. Tu, care ai primit spre înfiere tot neamul omenesc, caută şi la mine cu grijă de mamă.
„Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi”
Când vei auzi vorbindu-se despre mânie şi urgie la Dumnezeu, să nu presupui nici o patimă în El. Căci aceste cuvinte ţin de pogorământ. Dumnezeirea este liberă de toate aceste patimi. Dar vorbeşte astfel pentru a atinge o minte mai îngroşată. Fiindcă şi noi când vorbim cu barbarii, folosim limba lor. Şi când vorbim cu un copil, vorbim peltic ca el, şi, chiar dacă am fi de o mie de ori înţelepţi, ne pogorâm totuşi la smerenia aceluia.