Mergând pe firul unor tot mai adecvate reprezentări ale lui Dumnezeu, Sfinții Părinți au înțeles neputințele și limitele acestui demers. Chiar inventarul – niciodată complet – al numelor lui Dumnezeu nu ar putea asigura o imagine satisfăcător de cuprinzătoare. Iar cunoașterea lui Dumnezeu depășește infinit orice reprezentare, este trans-conceptuală. Iată de exemplu cum sfântul Isaac Sirul remarcă încurcătura umană pe care o resimțim în fața atributelor cu care Îl numim pe Dumnezeu. Astfel, vorbind despre paradoxul existenței dreptății și iubirii la măsuri dumnezeiești, sfântul spune: „Nu numi pe Dumnezeu drept. Dacă David Îl numește drept, Fiul Său Îl revelează că e mai curând bun și blând. […] Cum putem să […] numim pe Dumnezeu drept, când citim capitolul cu fiul cel risipitor […]: cum la pocăința pe care o arată, părintele său aleargă către el, se aruncă la pieptul lui și îi dă putere asupra întregii sale bogății? […] Unde este dreptatea lui Dumnezeu? În faptul că eram păcătoși, și Hristos a murit pentru noi?” (Isaac le Syrien, Oeuvres spirituelles. Les 86 Discours ascetiques. Les lettres. Discours 60, Paris, ed. Desclee de Brouwer, 1981, p. 324).
Sfântul ne spune deci că dacă Îl numim pe Dumnezeu Dreptate, prin dragostea Lui este mai presus de orice dreptate. Dacă Îl numim Iubire, aceasta nu exclude cu nimic o dreptate dumnezeiască care nu nedreptățește pe nimeni, care este nepărtinitoare. Această constatare a concomitenței posibilității și imposibilității de a numi pe Dumnezeu prin atribute împrumutate din viața umană a condus teologia la afirmații antinomice, favorizate de abordări de factură negativă sau apofatică. Astfel, dacă în perspectiva catafatică Dumnezeu este numit dreptate, insuficiența acestui termen duce la posibilitatea afirmării simultane a faptului că Dumnezeu nu este dreptate, întrucât este mai presus de orice dreptate și incomparabil cu orice măsură umană a dreptății. În mod similar, Dumnezeu nu este iubire, întrucât este mai presus de orice iubire. Același procedeu de negativizare se poate aplica tuturor însușirilor atribuite lui Dumnezeu.
Adrian Lemeni și Pr. Răzvan Ionescu, Teologie ortodoxă și știință, Editura IBMBOR, București, 2007, p. 351-352