“[…] Lumea de astăzi este foarte exclusivistă cu Biserica. Vedeţi câte atacuri sunt la adresa Bisericii. Nu-i problemă, pentru că Trupul lui Hristos, Biserica, Trupul lui Hristos înviat are imunitatea foarte bună şi atunci niciun virus nu rezistă în Trupul lui Hristos şi, în final, sistemul imunitar al Bisericii va distruge toţi viruşii care au încercat de la începuturile creștinismului să distrugă Biserica şi vor mai încerca în continuare și nu vor reuşi.
Şi, dacă e să privim Biserica astăzi aşa cum văd ei, ai zice că nici nu mai cred oamenii în Dumnezeu, nu mai cred în Hristos, nu mai cred în A Doua Venire a lui Hristos… Dar Hristos va veni. Ştiţi cum se zice: Va fi cum a fost pe vremea lui Noe, când oamenii construiau, se măritau, se însurau, până s-a suit Noe în corabie. Când s-a suit Noe în corabie a venit potopul și i-a luat pe toţi. Şi la fel va fi şi la A Doua Venire, adică oamenii aşa cred, că pot să-L excludă pe Hristos din viaţa lor, din concepţia lor de viaţă; dar asta nu înseamnă că Domnul Hristos nu va veni.
Nu trebuie să ne lăsăm pătrunşi de toate aceste logici umane, nu trebuie să ne lăsăm pătrunşi de universul mediatic, pentru că şi acela ne populează mintea. Se vede foarte mult la tineri, cât de plini de preconcepţii și de prejudecăţi sunt şi de clişee mediatice. Dar nu numai la tineri, ci și la adulţi. Eu am crezut la început că este vorba despre o manipulare care se realizează prin mass-media şi mă gândeam: “Uite, bieţii români, sunt manipulaţi și li se inoculează clişee de gândire, li se inoculează o concepţie falsă…“ și după aia mi-am dat seama că, de fapt, nu este aşa, pentru că răul nu vine niciodată din afară, vine întotdeauna din interior. Şi s-a ajuns la această, să zicem, opinie generală, pentru că oamenii nu se mai întemeiază pe credinţă şi nu mai au puncte cardinale şi atunci sunt dezorientaţi, nu mai au nicio direcţie în viaţă. Şi dacă n-au nicio direcţie, n-au un sistem de valori. N-au nişte repere la care să se raporteze, un sistem de referinţă la care să se raporteze, ceea ce întâmpini în viaţă, situaţiile de viaţă. Dacă n-ai niciun sistem de referinţă, tu nu poţi să ajungi la nicio concluzie. Dar orice om simte nevoia unei opinii personale. Deci orice am are nevoie să spună ceva, să aibă o opinie. Şi atunci oamenii, dacă nu mai pot ei să formuleze [opinii], pentru că nu mai au în baza a ce să-şi formuleze opinii, pentru că nu mai au sistem de referinţă, atunci oamenii sunt cei care cer să fie manipulaţi. Oamenii sunt cei care cer să li se dea o opinie, cer să li se spună pentru ce să se entuziasmeze, pentru ce să se indigneze, pe cine să acuze, pe cine să ridice în slăvi. Simt că au nevoie de o opinie personală și, fiindcă nu o au, o cer din partea mass-mediei. Şi atunci oamenii sunt manipulaţi pentru că ei cer să fie manipulaţi, pentru că, aşa cum ziceam, simt nevoia unei opinii personale, pe care nu şi-o mai pot construi ei înşişi.
Şi s-a văzut asta şi în reacţiile care au fost în mass-media, și în reacţiile care au fost pe scară largă la diferite evenimente care au vizat conflictul fals între societatea civilă şi Biserică, faptul că oamenii erau foarte vehemenţi. Numai un om care nu gândeşte, care nu are exerciţiul gândirii poate să fie intransigent și vehement în opinie [atunci când nu stăpânește un subiect, mai ales unul foarte complex, dificil – n.n.]. Un om care gândeşte are şi, să zicem, experiența greşelii. Cel care gândeşte ştie că de multe ori a greşit. Şi atunci un om care gândeşte nu este foarte vehement. Chiar dacă are o opinie are și o rezervă, pentru că ştie că se poate şi înşela. Intransigenţi sunt cei care doar preiau. Care preiau clişee de gândire, care preiau astfel de clişee mediatice, care nu gândesc şi atunci da, într-adevăr, ei pot să fie intransigenţi, pot să fie extrem de vehemenţi și de duri în afirmaţiile lor.
De aceea, cum ziceam, trebuie să fim foarte atenți atunci când e vorba de universul mediatic, când e vorba de universul divertismentului. Tineri, chiar şi adulţi, atunci când privesc la filme au impresia că filmele sunt făcute ca să-i facă să treacă mai uşor peste probleme, ca să-i distreze, or, în ziua de astăzi, pentru cineva care este familiarizat cu domeniul acesta al artei, [vede că] de fapt, majoritatea filmelor au un substrat ideologic. Adică ele au rostul de a crea o conştiinţă globală, o conștiință la nivel global, un anumit tip de gândire. Deci dacă este să priveşti critic un film poţi să vezi în fiecare film, poţi să desprinzi de acolo o anumită ideologie care-ţi este servită ţie sub această formă artistică. Deci nu sunt deloc inocente şi inofensive și cu intenţii bune în tot acest univers uriaş mediatic. [E vorba de] un univers fals, [de] lumi false în care mulţi se scufundă şi mulţi optează pentru ele pentru că, aşa cum ziceam, nu este altceva decât nisipul uitării, în care uiţi de timp, uiţi de sens, uiţi de problemele tale, pe lângă alte universuri ale uitării, cum sunt drogurile, alcoolul sau toate plăcerile prin care omul încearcă sau experiază o uitare de sine.
Noi trebuie să avem exerciţiul sincerităţii, dar sinceritatea este disconfortantă; adică a fi sincer înseamnă să te priveşti pe tine sau să privești către tine, dar în lumina lui Dumnezeu. Şi atunci, dacă te privești în lumina lui Dumnezeu, vezi unde te poziţionezi în realitate, în realitatea lui Dumnezeu – nu doar în realitatea ta subiectivă, pe care ţi-o poţi fabrica tu cum vrei – ci într-o realitate a lui Dumnezeu, a Subiectului divin.
Şi atunci, [confruntat cu] această realitate a lui Dumnezeu, nu mai poţi să stai confortabil în realitatea ta. Adică, dacă te priveşti în lumina lui Dumnezeu, vezi că ai de făcut treabă. Lumina lui Dumnezeu te scoate din confortul propriei realităţi şi al propriilor patimi. Și atunci oamenii, de multe ori, din comoditate refuză sinceritatea. Pentru că nu vor pur și simplu să-şi pună pielea la bătaie. Omul de multe ori suspendă gândirea, efectiv suspendă gândirea pentru că, dacă ar gândi, ar trage concluzii. Și ei simt că acele concluzii, cumva, trebuie să le şi aplici. Şi simt lucrul ăsta și atunci preferă să nu gândească. Să suspende.
Și de aceea mulţi oameni nu cred în Dumnezeu: pentru că nu vor să creadă în Dumnezeu sau pentru că au nevoie să nu creadă în El, tocmai din această lipsă de sinceritate în final.
Nu cred că există un om care să fie sincer – şi, când zic sincer, mă refer și la faptul de a fi dezinteresat; dezinteresat înseamnă să nu fie implicată nicio patimă în gândirea ta, aşa cum ai relaţii dezinteresate cu oamenii. Ce înseamnă să ai relaţii dezinteresate cu oamenii? Să nu ai niciun interes cu cel care stabileşti o relaţie; niciun interes trupesc, niciun interes material sau de putere sau de influenţă, niciun astfel de interes; atunci abia începe să fie o relaţie dezinteresată. Şi o relaţie dezinteresată este atunci când începi să te interesezi tu de nevoile lui, atunci începe să fie o relaţie dezinteresată, nu doar când n-ai niciun interes tu faţă de el, ci când începi tu să fii preocupat de nevoile lui şi să-l ajuţi pe acela. Asta înseamnă să ai o relaţie dezinteresată.
Şi de sinceritate nu poate să fie vorba atunci când apare și interesul în gândirea omului. Și vă ziceam că nu cred că există un om care să fie sincer, să fie dezinteresat, adică să nu-şi caute patimile, să nu fie influenţat de propriile patimi în căutările lui şi să nu ajungă la convingerea că Dumnezeu există, în căutare. Deci, dacă eşti sincer şi dezinteresat, chiar dacă la un moment dat eşti ateu sau necredincios, dar, dacă eşti sincer, Dumnezeu ţi Se descoperă. Şi ajungi să-L vezi pe Dumnezeu. De-asta zic că nu cred că există oameni care, căutând adevărul cu sinceritate, au ajuns la concluzia că nu există Dumnezeu. Deci nu am întâlnit până acum un astfel de ateu care să [rămână] ateu din căutarea adevărului. Mai degrabă din dorinţa de a-şi masca propria subiectivitate şi de a-şi trăi viaţa aşa cum îi convine lui, fără să mai aibă şi probleme de conştiinţă, fără să mai aibă disconfortul conştiinţei.
Părintele Pantelimon Şuşnea de la mănăstirea Oaşa