Ţi se pare că viaţa ta a ajuns în punctul cel mai de jos, că nu ai realizat mai nimic din ceea ce ţi-ai propus. Ai avut atâtea visuri şi acum rătăceşti printre ruinele lor. Crezi că eşti un om de nimic, iar cei din jur îţi întăresc această idee. Te simţi ca un trădător, iar prima persoană pe care ai trădat-o eşti tu însuţi. Ştii că ai avut atât de multe daruri de la Cel de Sus, dar constaţi că ţi-ai bătut joc de ele. Deznădejdea îţi dă târcoale precum o hienă care aşteaptă să mori. Un ratat! Aşa te vezi. Iar rataţii nu merită decât dispreţul şi uitarea. Cine sau ce te-ar mai putea scoate din această capcană întinsă de iscusitul vânător care este diavolul?

Continuare …

Să căutăm deci să recâştigăm moştenirea pierdută, să avem frică şi credinţa în Dumnezeu, însă fără a-I cerceta intenţiile. Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul. Noi înşine nu putem şti cum iau naştere gândurile noastre atât de variate; cum vom avea deci pretenţia să declarăm că am înţeles intenţiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afundă în cercetare se rătăceşte căutând să afle ce şi cum lucrează Dumnezeu.

Continuare …

Tatăl primeşte jertfa Fiului „prin iconomie”: „omul a trebuit să fie sfinţit prin umanitatea lui Dumnezeu” (Sfântul Grigorie de Nazianz, Predica 45, Despre Sfintele Paşti). Chenoza culminează şi se sfârşeşte prin moartea lui Hristos, pentru a sfinţi întreaga condiţie umană, inclusiv moartea. Cur Deos homo? (Pentru ce S-a făcut Dumnezeu om?) Nu numai din pricina păcatelor noastre, ci şi pentru sfinţirea noastră, pentru a introduce toate momentele vieţii noastre decăzute în acea viaţă adevărată, care nu cunoaşte niciodată moartea.

Continuare …