Tot ce faceți, faceți cu dragoste, ca să aveți plată pentru toate, că dragostea este coroana tuturor faptelor bune! Ultima și cea mai mare virtute a celor ce cred în Hristos Cel înviat din morți este dragostea creștină, adică să iubească fără deosebire pe toți oamenii și toată zidirea creată de Dumnezeu. Dragostea le rabdă pe toate pentru Domnul, pentru mântuire.
Rugăciunea este lucrul cel mai important. Ea este calea noastră către Dumnezeu; toate celelalte sunt doar mijloace ajutătoare ale acesteia. Spun însă că trebuie să facem o cât de mică pregătire înainte de rugăciune. Nu treceţi dintr-odată la Dumnezeu; trebuie să vă gătiţi duhovniceşte. Cum face lumea când merge la împărat?
Mândria este întunecatul hău cel fără de fund în care s-a afundat omul în căderea lui. Înclinând spre ea de bunăvoie, el a orbit duhovnicește și s-a făcut neputincios a-i recunoaște prezența în mișcările inimii și minții.
R. Rădulescu: […] Aţi constatat dacă există o diferenţă intre religiozitatea femeii şi religiozitatea bărbatului, intre manifestarea sentimentelor religioase la cele două genuri? Ştim că există, intre femei şi bărbaţi, o diferenţiere. Aici se vede aceasta diferenţă?
După Înviere, Hristos S-a arătat femeilor mironosiţe şi ucenicilor Săi. Unii îşi pun întrebarea de ce anume Hristos nu S-a arătat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au răstignit sau celor care l-au negat învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.
„Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea.
Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva, decât numai dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul cu Iov. Dar dacă Dumnezeu le îngăduie, au putere, se schimbă și iau forma pe care o vor după fantezia lor. Nici îngerii lui Dumnezeu, nici demonii nu cunosc cele viitoare; cu toate acestea prorocesc, îngerii prorocesc pentru că Dumnezeu le revelează și le poruncește să prorocească. Pentru aceea se realizează toate câte spun ei.
Bucuria este ceva rar, dar asta nu înseamnă că este și ceva mare. Este ceva firesc, așa cum firesc este să văd. Un orb ar putea să-mi spună, măi, măi! tu poți să vezi? Așa și când cineva este bucuros, ceilalți sunt nedumeriți și întreabă: te bucuri? Fiindcă s-au obișnuit cu o stare nenorocită, cu minciunile, cu păcatul, cu infernul conștiinței existenței omenești, tăgăduindu-L pe Dumnezeu zilnic. Prin urmare, bucuria nu este ceva mai nou. Este un element care ajută în viața duhovnicească.
Dacă te cuprind necazurile – bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri și le poartă după puterea lui, acela moștenește Împărăția veșnică.
Există oameni care nu cred că în iad îi aşteaptă pe păcătoşi focul, viermii, scrâşnitul dinţilor şi alte chinuri trupeşti. Ei bine, şi dacă există? Cine crede aceasta, nu pierde nimic, chiar dacă nu există suferinţă de acest fel. Dar cine nu crede, va fi şocat de o amară pedeapsă, când va trebui să pătimească ceea ce a negat cu atâta nepăsare pe pământ.
Să presupunem, totuşi, că acest lucru nu se întâmplă. Totuşi, nu trebuie negat faptul că sufletul, după despărţirea de trup, rămâne viu, simţind şi fiind conştient de sine însuşi. Aşadar, patima, pe care a slujit-o pe pământ, va merge cu el în viaţa viitoare.
Atunci când cineva caută un părinte duhovnicesc, care sunt caracteristicile pe care trebuie să le aibă în minte pentru a-l găsi pe părintele său duhovnicesc?
Tu privești suferința numai dinspre pământ. Dar, mută-te cu gândul la cealaltă viață. Treci de partea Judecății. Privește focul cel veșnic, pregătit pentru păcatele noastre. Și de acolo privește-ți suferința. Dacă acolo vei fi osândit, câte necazuri nu ți-ai dori să fi suportat aici, numai ca să nu fi căzut sub acea osândire?
Când trăia Părintele Cleopa, a dat ordin patriarhul să facă viaţă de obşte la Mănăstirea Slatina. Şi m-a luat şi pe mine, pe mai mulţi călugări, părinţi, şi am mers acolo. Şi s-a întâmplat că era un călugăr foarte sporit acolo în mănăstire, care mi-a dat unele sfaturi: „Dacă cineva se duce în mănăstire să se facă călugăr, foarte mult va spori dacă va putea păzi lucrurile acestea: De câte ori nu îl bagă în seamă nici cei mari, nici cei mici şi el nu se tulbură, acela câştigă mai mult decât toţi.
„Şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. ” (Apostolul Pavel, Epistola către Galateni 2, 20) „CEI CE SUNTEŢI ÎNSETAŢI, mergeţi la apă” (Is. 55, 1). Cei însetaţi însă de Dumnezeu să păşiţi întru curăţia minţii. Cel ce îşi ia zborul în înalt cu această curăţie să privească negreşit şi jos, la pământul nimicniciei sale.
Dacă, după ce vom tăia pentru puţin pricinile patimilor, ne vom îndeletnici cu contemplarea duhovnicească, ca şi cu o lucrare a noastră, fără a rămâne însă doar cu ea, ne vom întoarce lesne la patimile cărnii.
Duminica este taina cunoașterii adevărului care nu se primește împreună cu trupul și cu sângele, căci e mai presus de cugetare. În veacul acesta nu avem ziua a opta, nici Sâmbăta adevărată.
Șase zile s-au dat pentru plugăria vieții și ele se desăvârșesc prin păzirea poruncilor. A șaptea le întregește în mormânt. Și a opta prin ieșirea din el.
Nu de la sine s-a produs lumea, căci nu e lipsită de o providență; nici dintr-o materie mai dinainte existentă, căci nu e slab Dumnezeu. Ci toate le-a știut și le-a putut face Dumnezeu prin Cuvântul, din cele ce nu existau nicidecum.
Căci Dumnezeu este bun, mai bine-zis, izvorul a toată bunătatea. Iar cel bun nu pizmuiește pe nimeni. De aceea, nepizmuind existența nimănui, a făcut toate din cele ce nu sunt, prin Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos.
O persoană familiarizată cu cele mai bune produse ale culturii seculare are o șansă mult mai mare de a aduce o viață ortodoxă normală și rodnică. Părintele Serafim Rose credea cu tărie că familiarizarea copiilor și tinerilor cu cele mai reprezentative creații ale spiritului uman, pe de o parte îi poate feri de tentația de a cădea pradă modelor sub-culturale, iar pe de alta le poate dezvolta capacitatea critică de a discerne între falsa cultură și cultura veritabilă.