Harul lui Dumnezeu primează în lucrarea mântuirii, fiindcă Mântuitorul a venit Lumină celor din întuneric şi a revărsat lumina harului peste cei care stau în întuneric şi în umbra morţii şi a căutat oaia cea pierdută şi pe cea rătăcită iarăşi a chemat-o la Sine şi tainic vorbeşte în inimă şi calea mântuirii a arătat-o, iar dumnezeiescul har desăvârşeşte şi mântuieşte.
Spovedania este mărturisirea de voie și sinceră a păcatelor săvârșite, fără rușine și reținere, și cu osândire de sine, cu zdrobire, în fața unei persoane rânduite de Biserică pentru iertarea păcatelor.
Adevărul credinței creștine este dovedit de desăvârșirea legilor ei, de mulțimea minunilor, de propovăduirea Apostolilor, de întoarcerea neamurilor, de mărturisirea până la moarte a mucenicilor, de împânzirea ei fără ajutor omenesc într-un scurt interval de timp la atâtea popoare necredincioase și corupte, de izbânda asupra prigoanelor înfricoșătoare și de neînchipuit ale celor mai cruzi tirani împotriva ei, de schimbarea oamenilor care de la cea mai de pe urmă răutate au ajuns la înălțimile virtuților.
Blândeţea este liniştea sufletului bun, care-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său.
Dacă duci lupta cea bună, Dumnezeu te va întări. Lupta care întărește neputințele noastre, lipsurile și greșelile noastre, este oglinda stării noastre duhovnicești. Cine nu s-a luptat nu s-a cunoscut pe sine însuși. Luați seama și la greșelile cele mai mici. Dacă vi se întâmplă, din neluare aminte, vreun păcat, nu deznădăjduiți, ci ridicați-vă degrabă, și cădeți la Dumnezeu, care are puterea să vă îndrepte.
Grija cu privire la mântuirea noastră trebuie să vină la timp, iar pricina pentru aceasta este pericolul iminent cu privire la mântuirea sufletului nostru. Cel ce este fară de grijă cu privire la mântuirea sufletului lui riscă un îndoit pericol: ori să fie răpit de moarte pe neașteptate, ori să fie părăsit de harul lui Dumnezeu.
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru! Să nu credeţi că, de vreme ce dorul vostru este sfânt, aveţi dreptul să vă răzvrătiţi, să nu bănuiţi că rugăciunile voastre nu sunt auzite.
Creştinii au datoria, după porunca Domnului, să devină sfinţi şi desăvârşiţi. Desăvârşirea şi sfinţenia sunt înfiripate mai întâi adânc în sufletul creştinului şi după aceea se întipăresc în gândurile, în dorinţele, în cuvintele, în lucrările lui. Astfel, harul lui Dumnezeu care există în suflet se revarsă şi în purtarea lui cea din afară.
Lăsaţi toate grijile pe seama lui Dumnezeu, căci Acela lucrează pentru voi. Să nu deveniţi mici la suflet şi să nu vă tulburaţi! Cel Care cercetează cutele cele mai adânci ale sufletelor omeneşti cunoaşte şi poftele voastre şi are puterea să vă scape de ele, aşa cum doar El o ştie. Voi să cereţi de la Dumnezeu şi să nu vă pierdeţi curajul vostru!
Cât de frumos este chipul credinciosului! Cât de minunat este harul acestui chip! Frumuseţea lui te farmeca, iar înălţimea lui da măsură încrederii pe care o are credinciosul în Dumnezeu. Liniştea revărsata pe chipul său arata pacea sufletului, iar calmul arata netulburarea inimii. Bunătatea zugrăvită pe faţa credinciosului mărturiseşte despre conştiinţa sa netulburată.
Spovedania este mărturisirea de voie și sinceră a păcatelor săvârșite, fără rușine și reținere, și cu osândire de sine, cu zdrobire, în fața unei persoane rânduite de Biserică pentru iertarea păcatelor.
Superstiția este frică irațională de Dumnezeu, este întrecerea măsurii a cărei cale de mijloc o deține evlavia. Cel superstițios are conștiință temătoare din pricina lipsei dezvoltării duhovnicești și se teme de Dumnezeu, dar nu în chip cuvenit lui Dumnezeu. Are o concepție greșită despre proprietățile dumnezeiești și cugetă despre Dumnezeu lucruri nevrednice de El. Superstițiosul are mintea întunecată și gândirea confuză. Plutarh zice despre superstiție: „cumplit este întunericul superstiției, când omul cade în ea, îi confundă și îi orbește rațiunea în lucruri care au mai cu seamă nevoie de rațiune”.
Harul lui Dumnezeu îl părăsește pe omul nepocăit, fiindcă acesta a adus înfruntare bogăției bunătății și a îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Iată ce zice Sfântul Apostol Pavel despre omul care stăruiește în păcat: „Și socotești tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar pe care și tu le faci, crezi oare că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței Lui și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?
Nimic nu este mai mare decât inima curată, pentru că o asemenea inimă devine tronul lui Dumnezeu. Şi ce este mai slăvit decât tronul lui Dumnezeu? Cu siguranţă, nimic! Dumnezeu spune despre cei care au inima curată: „Voi locui în ei şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu” (II Corinteni 6, 16).