Un călugăr egiptean viețuia aproape de Constantinopol pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450). Și umbla, trecând pe acolo, împăratul. Și, lăsând toți însoțitorii, împăratul a mers singur și a bătut în ușa călugărului. Și după ce i-a deschis, nu l-a cunoscut cine era, însă l-a primit pe el ca pe un ostaș, iar după ce a intrat, făcând rugăciune, s-a așezat.
Și a început a-l întreba împăratul: „Cum se află părinții cei ce sunt în Egipt?”.
O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre.
Să valorificăm duhovnicește timpul nostru. Unul din lucrurile pentru care vom fi judecați va fi realitatea timpului. Oamenii sfinți trăiesc această realitate. Ei au o foarte mare sensibilitate față de tema timpului, de a nu pierde deloc timp. Marii sfinți sunt aceia care puteau să valorifice și ultima secundă din viața lor.
Terapeuţii, ca şi preoţii, au greutăţi în a aborda întrebările de ordin personal puse de interlocutori. Uneori se blochează şi nu ştiu cum să răspundă. Dacă înţelegem motivele care-i fac pe oameni să pună aceste întrebări, atunci putem găsi şi cel mai bun mod de a le răspunde.
Unii pot întreba ceva personal din politeţe, datorită bunelor maniere. Se poate să nu fie interesaţi în mod real de răspuns, şi, dacă discuţia va fi îndreptată din nou către problemele lor, vor continua bucuroşi cu tema care îi interesează.
Ştefan Zaharopulos a povestit că altădată au mers patru kurzi la Hagi-efendi ca să-l prade. În acea vreme părintele stătea pe piele şi citea. I-a văzut pe hoţi cum au deschis uşa sa, dar nu le-a vorbit deloc. Aceia au intrat în chilie şi căutau în dreapta şi în stânga, crezând că vor găsi lire. Părintele Arsenie îşi continua citirea sa, fără să le vorbească. După ce în cele din urmă n-au găsit nimic, hoţii au vrut să plece şi unul din kurzi a luat cele două ţoale pe care le avea părintele împăturite într-un colţ.
Omul este făptura creată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus înlăuntrul lui un avânt, o mişcare care-l îndreaptă către Dumnezeu. A pus în el această dragoste. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu este Dragoste şi îndrăgostit; ca Dragoste, se mişcă către om şi ca Cel ce Se face iubit, îl atrage pe om către El. Desigur, îi atrage spre El pe cei care sunt vrednici de această Dragoste.
Supărat-au odată pe Marele Macarie Alexandrinul gândurile slavei deșarte, ispitindu-se a-l scoate pe acesta din chilie; acestea-l sfătuiau, [chipurile] pentru iconomia harului, să meargă la Roma pentru pricina facerii de bine a celor bolnavi de acolo; căci harul Domnului lucra desăvârșit într-însul asupra duhurilor. Și dacă în multe supărându-l, el n-a ascultat, mai cu iuțime s-au apropiat de dânsul ca să-l gonească.
Apărarea dreptei credinţe este nu numai o chestiune de principiu, ci o chestiune de viaţă şi de moarte, adevărul credinţei ducând la nemurire împreună cu Hristos, iar credinţa falsă ducând la moarte. Ei sunt astfel modele teologice de urmat, stâlpi puternici ai Ortodoxiei şi lumini ale Împărăţiei lui Dumnezeu pentru cei ce se roagă lor.
Sfântul Atanasie cel Mare a fost cel de-al 20-lea episcop al Alexandriei şi rămâne unul dintre cei mai mari teologi ai creştinătăţii.
Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuțiuni pe care le cunoaștem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: Crezi tu că pot să fac eu asta? Iar el spune: Cred, Doamne, ajută necredinței mele!
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
“Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte „pete” din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele „pete” reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu.
Tânjeşte sufletul meu după Domnul, şi cu lacrimi îl caut pe El. Cum să nu Te caut? Tu m-ai căutat mai nainte, şi mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău cel Sfânt, şi sufletul meu Te-a iubit. (Cuviosul Siluan Athonitul)
Cea mai însemnată lucrare a femeii este Maternitatea: „Și a pus Adam numele femeii sale Eva, adică viață, pentru că ea este mumă tuturor celor vii” (Facere 3, 20). Pentru a înălța omenirea femeile trebuie să nască, așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt sunt două feluri de naștere: unul – după trup, celălalt – după duh. Hristos a spus lui Nicodim: „Ce este născut din trup, trup este; și ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira căci am zis ție: Se cade vouă a vă naște de sus” (Ioan 3, 6-7).
Unde sunt acum cei care critică moartea și zic că trupul acesta, care este supus patimii și stricăciunii, este piedică pentru virtute? Să audă despre biruințele Apostolului Pavel și să oprească această batjocură vicleană! Pentru că, spune-mi, cu ce a lovit neamul omenesc moartea? Și ce piedică pentru virtute a provocat stricăciunea? Gândește-te la Apostolul Pavel și vei vedea că moartea ne-a oferit foarte multe de când am devenit muritori.
Zaheu, acest om de vază din cetatea Ierihonului, fiind „mic de statură” și voind să-L vadă pe Hristos, s-a urcat într-un sicomor. A nesocotit astfel părerea lumii și a primit să se facă de râs pentru Hristos. Tocmai aceasta L-a făcut pe Hristos să ia seama la el, pentru că a descoperit în Zaheu o anume înrudire duhovnicească cu Sine Însuși.
Am observat că un gând smerit îl face pe om să strălucească. Când omul își ia greșeala în întregime asupra sa, este scăldat de Harul lui Dumnezeu. Zilele trecute a venit la Colibă un medic cu mulți copii care mi-a spus: „Părinte, sunt foarte mândru și aceasta se face pricină ca și copiii mei să facă neorânduieli”.
Dragostea mă face Dumnezeu, şi Tu, o, Dumnezeule te faci om. Acolo unde există unul, nu există iubire. Acolo unde sunt doi uniţi există doar un simulacru de iubire. Acolo unde trei sunt uniţi, există dragoste. Numele Tău este iubire fiindcă numele Tău este treime în Unitate.