Un creștin onest, un om care cu greu își câștiga existența, înzestrat cu o credință și o cucernicie profunde, a povestit următorul eveniment minunat care i s-a întâmplat în timpul pelerinajului său în Sfântul Munte Athos:
Dar tu, iubite, vezi ca nu cumva în vreme de necaz să primești vreun gând rău cu privire la Dumnezeu, devenind nemulțumitor față de Binefăcător, ci cu răbdare primește plăgile Lui, „ca un fiu iubit și nu ca un fiu ilegitim pedepsit de tatăl” (Evrei 12, 6-8), și strigă cu recunoștință: „bine este mie, Doamne, că m-ai smerit” (Psalmul 118, 71). Căci astfel și cei vechi învățau nădejdea în Dumnezeu prin multe osteneli.
La fel și Iosif, înțeleptul acela și dreptul. La fel și David și Iov, cel mult pătimitor și fără de prihană. Și mai înainte de aceștia. Avraam cel mai mare între patriarhi.
Materialiștii de multă vreme au lepădat orice formă de religiozitate și, cum am spus anterior, au îndumnezeit trupul și banul. Omul astăzi nu mai vrea să aibă îndatoriri și obligații. Dorește să aibă numai drepturi. Drepturi pentru care suferă înfricoșător.
Rugăciunea este respiraţie. Când omul respiră înseamnă că trăieşte şi aceasta îl însoţeşte pe tot parcursul vieţii. Oricine începe să spună rugăciunea, începe să-şi îndrepte întreaga sa viaţă, avându-l pe părintele său duhovnicesc drept călăuză.
Сu Părintele Sofronie Saharov am învățat multe lucruri. Am învățat să înțeleg mai adânc și mai deplin multe dintre caractericsticile lui Dumnezeu, văzând și trăind caracteristicile Părintelui Sofronie. Cu cât un om trăiește mai mult poruncile lui Hristos, cu atât mai mult poate să-i învețe pe cei din jur Cine este Dumnezeu.
