Din pricina osândirii omul cade în diferite alte păcate. Acest fapt este adeverit foarte succint de ascetul Hilon: „Acela ce vorbeşte cu satisfacţie despre cele ce fac păcătoşii grabnic va aţâţa asupra-şi patimile”. Iar legea aceasta este atât de necruţătoare, că nici măcar cei desăvârşiţi, făcând greşeala de a osândi, n-au avut parte de scăpare. Privitor la aceasta Sfântul Ioan Scărarul afirmă: „Căderile începătorilor, oricare ar fi ele, au ca pricină, de obicei, desfătările. La cei de pe treapta de mijloc, fără a-i exclude şi pe începători, pricina este mândria.
