— Ce putem face pentru ca mersul la biserică să nu devină o rutină, o formalitate?
Ce putem face pentru ca mersul la biserică să nu devină o rutină, o formalitate?
Articole
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir: „Să ne nevoim a păzi unitatea Duhului, întru legătura Păcii!”
Pentru întreaga noastră țară, precum și pentru Biserica Ortodoxă din Moldova, anul 2023 a fost unul deloc ușor. Însă cu toate încercările prin care am avut de trecut, atât în calitate de cetățeni, cât și de credincioși, din voia și cu mila lui Dumnezeu, le-am depășit pe toate. Anume despre aceasta l-am rugat să ne vorbească Întâistătătorul și Părintele nostru – Înaltpreasfinţitul Mitropolit VLADIMIR, care mai bine ca oricine cunoaște și a retrăit aceste evenimente și încercări.
În fiecare dimineaţă, la trezire, suntem ca zidiţi din nou
Sfântul Isaac Sirul (secolul al VII-lea) exprimă foarte bine atitudinea realistă şi cumpătată pe care trebuie s-o păstrăm în faţa morţii: „Pune în inima ta, o, omule, gândul că trebuie să pleci şi nu conteni să-ţi spui: «Iată, îngerul a venit să mă ia, e la uşă. De ce sunt aici şi nu fac nimic? Voi pleca pentru totdeauna; nu există întoarcere».
Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni
Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene.
Una este a ierta păcatele cuiva şi alta, a vindeca pe cineva
Dintru început, este necesar să precizăm semnificaţia dreptei credinţe. Noi, ortodocşii, acordăm o importanţă deosebită păstrării adevăratei credinţe, bineştiind că dacă ea este superficială, la fel va fi şi vindecarea. Am subliniat deja faptul că teologia este şi o ştiinţă medicală. Preocupându-se de sănătatea pacienţilor, medicina încearcă să le-o redea bolnavilor, folosindu-se de diferite metode terapeutice.
Voiești să grăiești de rău? Grăiește de rău păcatele tale
,,Voiești să prihănești? Îți voi da ție materie folositoare. Voiești să grăiești de rău? Grăiește de rău păcatele tale. Căci zice: Spune tu întâi păcatele tale ca să te îndreptezi (Isaia, 43, 26). Ai văzut grăire de rău îndreptățită, care aduce laudă și cunună? Și iarăși: Dreptul singur este pârâşul său de la întâiul cuvânt (Pilde 18, 17). Al său, nu al altuia. De te vei face pârâş și grăitor de rău al altuia, te vei pedepsi, iar de te vei face al tău, te vei încununa. Și ca să cunoști ce mare și bun lucru este a-și prihăni cineva greșelile sale, auzi că dreptul singur este pârâşul său de la întâiul cuvânt. Dacă este drept, cum este pârâş?
Mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă nu vei reuşi…
Dumnezeu cere la măsura fiecăruia. Adică aceştia puteau mai puţin, n-aveau avuţiile celorlalţi, n-aveau posibilitatea să se pregătească de nuntă ca ceilalţi, aveau mult mai puţin, hainele lor de nuntă cu siguranţă erau mult mai sărăcăcioase, mai urâte, dar Dumnezeu nu-i dă afară şi nu-i socoteşte nevrednici de nuntă, că ei s-au pregătit la măsura lor. Dumnezeu cere la măsura noastră.
„Lucrul înfricoşător nu este să cazi, ci să rămâi căzut”
De multe ori simțim că nu reușim în nimic. Că iarăși alunecăm în aceleași patimi, în aceleași greșeli, în cele care ne fac să ne simțim neputincioși, vinovați și neîndreptați. Și totuși am făcut o făgăduință lui Dumnezeu și nouă înșine. Am exclamat hotărâți: Nu voi mai face asta niciodată! Am îngenuncheat rugându-ne pentru acest lucru, cu inima plină de durere şi nădejde că nu se va mai repeta.
Smerenia fără trudă garantează multe păcate
Pe lângă ascultare, smerenia mai are și alte semne; de exemplu, cineva se așază în sobor mai jos decât cel care îi este inferior ca poziție; la vremea rugăciunii stă în spate fără a găsi acest lucru dificil, sau va întreține cu bucurie legături cu cei săraci și nevoiași și va merge cu ei atunci când îl invită, sau își va pune veșminte răpănoase fără a-i fi rușine.
Creștinii rabdă încercările cele nedorite ale vieții în mod liniștit, cu bucurie
Necazurile și bolile cele incurabile, moartea persoanelor dragi nouă, precum și însăși moartea noastră, nedreptatea, nerecunoștința celorlalți și disprețul, prigoanele, sărăcia și celelalte încercări constituie ocazii care, dacă le folosim corect, ne răstignesc împreună cu Hristos și ne înviază împreună cu El.
Dacă ne mâniem sau ne împotrivim, ne păgubim duhovnicește. Dacă le primim resemnați, în mod stoic, deoarece nu putem să facem nimic pentru a le schimba, iarăși nu ne folosim.
Postul – esența rugăciunii
Este necesar să liniștim acele simțuri care sunt mișcate de cele din afară când ne întoarcem spre cele dinlăuntru. Căci acest trup ni s-a dat ca pereche de către Dumnezeu, mai bine zis ni s-a supus ca o pereche. Deci, când se răzvrătește, să-l oprim, dar când se lasă călăuzit cum trebuie, să-l primim.
Pacea pe care o dăruiește Biserica
Ai de toate, doar pacea îți lipsește. Ai da pentru pace totul, dar pacea nu vine la tine. În sufletul tău domnește nepacea și în urma războiului. Te-ai gândit și te gândești: „Am tras în luptă; poate am omorât pe cineva.
Omul se simte iertat atunci când nu mai face păcatul
Trebuie restaurată comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putință numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poți deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neîncrezători. Numai o dovadă de iubire, care merge până la jertfa prin care omul se dăruiește celuilalt, poate câștiga inima celuilalt. Atunci însă, Îl imităm pe Hristos. Dar această „imitație” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos să Se încorporeze în noi și să ne refacă în Sine după El, Modelul nostru originar. Iertarea este legată de înțelegerea slăbiciunii celuilalt și a propriei noastre slăbiciuni, de nevoia pe care o avem de celălalt. De ce să nu-l iertăm pe celălalt, când eu însumi mă simt plin de păcate?
Când se vor cunoaște sufletele noastre?
Să căutăm, în primul rând, să avem în noi semnul și pecetea Domnului. Pentru că în vremea judecății, atunci când se va face separarea oamenilor de către Dumnezeu, când toate neamurile pământului, provenite din spița lui Adam, se vor aduna, iar păstorul va chema turma Sa, atunci toți câți vor avea semnul vor cunoaște pe păstorul lor, iar păstorul va cunoaște pe cei care au pecetea Sa și îi va aduna dintre toate neamurile. Aceștia vor auzi glasul Lui și Îl vor urma pe El. Lumea va fi împărțită în două turme: o turmă întunecată va merge în focul cel veșnic și alta luminoasă va merge către odihna cea cerească.
Mintea este împăratul firii omenești
Partea împărătească a sufletului este mintea (nous). Ea este puterea cea mai nobilă a sufletului, căci prin minte sufletul vede Dumnezeirea. Mintea devine văzătoare a tainelor negrăite ale lui Dumnezeu. Mintea este împăratul firii omenești, de aceea și este principala țintă a satanei.
Cinstea lui Dumnezeu e infinit mai mare decât cinstea oamenilor
Unde s-a atins Împărăţia lui Dumnezeu de om şi unde omul a chemat această Împărăţie prin smerenia lui, prin dragostea lui şi Împărăţia Cerurilor a atins pământul, acele lucruri nu mor niciodată. Acest lucru ni-l promite Dumnezeu. Până la urmă, ceea ce lucrează porunca lui Dumnezeu rămâne mai cunoscut și mai puternic chiar şi în lumea aceasta decât cei care-şi caută numai cinstea şi mândria și banii lor.
Gândurile noastre ne înrâuresc nu numai pe noi, ci şi tot ceea ce ne înconjoară
Pace si bucurie tuturor de la Domnul, căci pacea şi bucuria sunt cele mai de seamă bogăţii ale lumii acesteia şi ale lumii celeilalte, după care tânjim cu toţii. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, şi să nu avem pace şi bucurie. Iar pacea vine din Izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul le-a vorbit ucenicilor Săi, când aceştia au închis uşile de teama Iudeilor, întâiul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!” /Lc .24:36, In. 20:19/