
Câţi voiesc să placă lui Dumnezeu sunt datori să se smerească




În Vechiul Testament se spune că dragostea este la fel de tare ca moartea, dar Noul Testament ne învaţă că iubirea de Dumnezeu e mai puternică decât moartea. Aşadar, dacă am răbdat ruşine pentru Hristos, iar El ne-a dăruit în schimb energia dragostei Sale, atunci suntem în stare să suferim şi să trecem prin necazuri fără să le simţim greutatea, necazuri pe care altminteri nu le-am putea înfrunta.

În anii copilăriei îmi plăcea să gândesc aşa: Domnul S-a înălţat la ceruri şi ne aşteaptă la El; dar pentru a fi împreună cu Domnul, trebuie să fim asemenea Lui sau ca nişte copii [Mt 18, 3], smeriţi şi blânzi, şi să-I slujim Lui. Atunci, după cuvântul Domnului: „Acolo unde sunt Eu, va fi şi slujitorul Meu” [In 12, 26], şi noi vom fi împreună cu El în împărăţia cerurilor. Dar acum sufletul meu e mâhnit şi abătut şi nu pot să mă înalţ cu minte curată spre Dumnezeu şi n-am în mine destule lacrimi ca să plâng faptele mele cele rele; sufletul meu e secătuit şi istovit de întunericul posomorât al vieţii acesteia…

– Eu am o credință slabă. Când spun „Tatăl nostru” și ajung la „facă-se voia Ta”, mi se strânge inima, pentru că nu știu ce mă așteaptă. Și mă preocupă ceea ce ați spus: că voia lui Dumnezeu aduce pace și liniște și toate celelalte.

Boala căleşte sufletul credinciosului şi îl curăţeşte aşa cum se curăţă în foc aurul. Cuviosul Pimen Multpătimitorul a ajuns la mântuire îndurând fără cârtire boala şi mulţumind lui Dumnezeu pentru ea. El era călăuzit de cuvintele lui Hristos: iar cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui (Matei 24, 13). Pentru răbdarea cu smerenie, cu dârzenie, cu vitejie a bolilor grele, bineplăcuţii lui Dumnezeu s-au învrednicit de daruri harice: faceri de minuni, vindecări, străvedere, cunoaşterea lui Dumnezeu, vederea păcatelor proprii…

R. Rădulescu: Părinte profesor, vreau să vă mai întreb ceva. 10.000 de talanţi faţă de 100 de dinari, m-am uitat într-o arheologie biblică, este o diferenţă enormă. Nu ştiu dacă am calculat bine, dar este vorba despre un raport de 1 la 75000, aproximativ. Este ca şi cum mi se iartă o datorie de 750 de lei şi eu nu pot ierta o datorie de 1 ban, cred că aşa este. Lucrurile, desigur, sunt puse într-o parabolă, dar se poate întâmpla lucrul acesta? Dumnezeu exagerează oarecum ca să ne facă să înţelegem ce?

Părintele Sofronie are un cuvânt foarte frumos la praznicul Schimbării la Faţă. El ne aminteşte că Domnul, înainte de a le arăta ucenicilor slava Sa, timp de o săptămână nu a rostit niciun cuvânt şi nici nu a făcut vreo minune, ci a rămas în rugăciune împreună cu aceştia. Şi aceasta ca să le arate că Dumnezeu i Se descoperă omului numai atunci când, în rugăciune, duhul lui se linişteşte în Duhul lui Dumnezeu.

Pentru monahii care s-au lepădat de legăturile cu lumea şi de viaţa anterioară, mănăstirea devine locul unde L-au descoperit pe Dumnezeu; viaţa lor se mută în altă realitate, şi anume în realitatea Împărăţiei şi a zilelor de pe urmă, unde totul va fi plin de slava lui Dumnezeu. Viaţa acestora, lipsită de orice fel de compromis faţă de lume, este o slujire neîncetată înaintea Tronului lui Dumnezeu, adică asemenea îngerilor.




Vrăjmaşul nostru, diavolul, obişnuieşte a se bucura de amestecul şi tulburarea inimii, ca lupul de furtună şi vifor. De aceea caută a ne sorbi de tot sufletele şi a le depărta de smerenie, a se apleca omul spre sine şi voinţa lui, a nu vedea lucrul darului dumnezeiesc, numit înainte începător, fără care nu poate cineva numi pe Domnul lisus, după Pavel: „Nimeni, nu poate numi pe Domnul Iisus decât în Duhul Sfânt” (1 Cor. 12, 3).


Părintele Iosif Vatopedinul: De ce să ne descurajăm și să-l facem pe diavol să facă pe judecătorul? Întrucât știm foarte bine că nu există zi în care putem rămâne fără de păcat. Ne afectează mediul și din interior, și din exterior. Din această cauză săvârșim greșeli. Atunci vine diavolul să facă pe judecătorul. El, care este „fără de păcat,” vrea să ne spună că noi suntem cei păcătoși!

Mai mult decât a face ceva, lui Dumnezeu Îi place să vrei! Să încerci! Chiar dacă tu nu reuşeşti. Vrea Dumnezeu să te găsească în această osteneală. Că, până la urmă, El împlineşte, El dăruieşte, El desăvârşeşte ceea ce vrei tu să primeşti sau ceea ceai vrea să ajungi. Dar El vrea să vadă voinţa ta, osteneala, strădania, că vrei, că nu te laşi; cazi de mii de ori, te ridici de mii de ori şi încerci din nou.

