Articole

Au doar și noi suntem orbi?

După vindecarea orbului, Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Spre judecată am venit Eu în lumea aceasta, ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să fie orbi” (Ioan 9, 39). Trufașii înțelepți și drepții acestei lumi, cum erau fariseii iudei, au răspuns printr-o întrebare în care se făceau vădite în același timp nemulțumire, părere de sine, zeflemea și ură către Domnul, toate unite cu dispreț față de El.
Au doar și noi suntem orbi?
De ați fi fost orbi, n-ați avea păcat. Voi, însă, ziceți: vedem; pentru aceasta, păcatul vostru rămâne” (Ioan 9, 40-41).

Continuare …

Fiecare om ce este învățat se cheamă om cuvântător, iar cel neînvățat este asemenea dobitoacelor

Deci fiecare om ce este învățat se cheamă om cuvântător, iar cel neînvățat este asemenea dobitoacelor. Și de voiți să vă fie feciorii voștri asemenea dobitoacelor, este mare greșeală și orbire, căci de se lipsesc de învățătura fără de care cu greu este a cunoaște pe Dumnezeu, numai atât Îl cunosc precum Îl cunosc și dobitoacele nesimțitoare. Și adevărat și încredințat lucru este că învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare, care cu mirosul învățăturii tămăduiește toate rănile cele trupești, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat și așa cum soarele încălzește și crește toate cele ce odrăslește pământul,

Continuare …

Duminica a 13-a după Rusalii – Pilda lucrătorilor răi

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre.

Continuare …

Tăcerea lui Dumnezeu la rugăciunea noastră

Întâlnirea dintre Dumnezeu şi noi în rugăciune statornică întotdeauna duce la tăcere. Trebuie să învăţăm să deosebim două feluri de tăcere: tăcerea lui Dumnezeu şi propria noastră tăcere. Prima, tăcerea lui Dumnezeu, este adesea mai greu de purtat decât refuzul Său, tăcerea absentă despre care am vorbit mai devreme. A doua este tăcerea omului, mai adâncă decât vorbirea, într-o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu decât o poate împlini vreun cuvânt.

Continuare …

În tot ce faceți, urmăriți iubirea!

Rog şi iubirea voastră să o urmaţi pe cât vă stă în putere şi, alergând cu credinţă, să o apucaţi şi să nu fiţi înşelaţi nicidecum în nădejdile voastre. Fiindcă toată osârdia şi toată nevoinţa cu multe osteneli, care nu ajunge la iubire în duh umilit [Psalmi 50, 19], e zadarnică şi n-ajunge la nimic folositor.

Continuare …

Dacă Dumnezeu nu vă va binecuvânta copiii, cu ce-i veţi ajuta de unul singur?

Vă roade grija pentru copii, pentru bunăstarea lor familială, iar conştiinţa a ajuns să se răzvrătească împotriva acestei griji. Dacă conştiinţa a ajuns să se răzvrătească, înseamnă că vă faceţi prea multe griji, deci trebuie să le împuţinaţi. Siliţi-vă să nu iscodiţi de ce au nevoie, iar dacă aflaţi fără să iscodiţi, apucaţi-vă de cele însemnate şi anevoioase, iar cu cele mici şi uşoare se vor descurca singuri. Astfel vă veţi dezobişnui puţin câte puţin de obiceiul dăunător. Sigur, omul nu poate să trăiască fără griji, dar totul trebuie să aibă măsură şi în primul rând trebuie să vă încredinţaţi voii lui Dumnezeu.

Continuare …

„Să-L iubim pe Hristos cât putem de mult. Cine iubeşte pe Hristos acela evită păcatul”

Cele duhovniceşti nu se dobândesc fără suferinţă. Ar trebui să adaug că, desigur, Bătrânul nu ţintea să dobândească vreun dar. Nicidecum. Dorea să câştige numai iubirea lui Hristos, nimic altceva. Scopul monahului – şi, în general, al oricărui creştin – nu este dobândirea de daruri de la Dumnezeu, ci numai iubirea Lui, ieşirea din autosuficienţă, comuniunea iubitoare cu El. Acesta era şi scopul Bătrânului. Darurile lui Dumnezeu au urmat după aceea.

Continuare …

Dumnezeu a dat oamenilor două daruri prin care se pot mântui și izbăvi de toate patimile: smerenia și ascultarea

„De vrei să te izbăvești de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste și de rugăciune”, ne povățuiește Sfântul Talasie, în timp ce Sfântul Maxim Mărturisitorul vine cu detalii privitoare la legătura dintre patimi și virtuțile corespunzătoare acestora: „Sunt unele lucruri care opresc patimile din mișcarea lor și nu le lasă să sporească în creștere; și sunt altele care le împuținează și le duc spre micșorare.

Continuare …

Să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui

Sunt însă destul de multe cazuri când Dumnezeu nu împlineste rugăciunile noastre. Din ce motiv? Pentru că multi, aşa cum am spus, se roagă numai cu buzele, iar mintea lor colindă pretutindeni. Ne zboară atenţia de la cuvintele rugăciunii. Mântuitorul nostru îi mustră pe cei care au o astfel de rugăciune, zicând: ”poporul acesta Mă cinsteşte numai cu buzele, iar inima lui e departe de Mine.”

Continuare …

Dacă ar exista numai această lume, atunci totul în ea ar fi un nonsens

Nu există nicio consolare pentru suferință, decât în a o considera ca opunându-se fundalului celeilalte lumi. Și acesta este într-adevăr, singurul punct de vedere corect. Dacă ar exista numai această lume, atunci totul în ea ar fi un nonsens absolut: separarea, boala, suferința gratuită, moartea.

Continuare …

Să ne ghidăm viaţa după poruncile lui Hristos

Hristos Domnul vorbea deseori despre necesitatea de a urî această viaţă pentru a-L urma pe El întru dobândirea Împărăţiei: „Cel ce îşi iubeşte viaţa o va pierde; iar cel ce îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12, 25). Sau: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, şi pe mamă, şi pe femeie, şi pe copil, şi pe fraţi, şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate să fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

Continuare …

Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea

Cum să scăpăm de împietrirea inimii?
V-am dat un sfat: să fiți veseli. Dacă ești vesel, inima se desface și ea, este receptivă. Pentru că inima este adâncul cel mai adânc, cel mai profund din toate organele noastre pe care le avem. Inima este făcută de Dumnezeu ca să poată sta și El în ea, nu este ca orice organ.
Inima asta pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, aceasta este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință.

Continuare …

Nu ajunge ca omul să aibă tăria voinței fără un scop luminat

Nu ajunge ca omul să aibă numai tăria voinței, numai tăria sentimentului, numai tăria cugetării. Chiar toate împreună nu sunt de ajuns, fără un scop luminat.
La ce-i folosește atletului iuțeala picioarelor și tăria plămânilor, dacă de teama lui toți se feresc de el și nimeni nu-i cere ajutorul?

Continuare …

Multe duhuri sunt mai puternice decât noi. Dar dacă suntem cu Hristos, vom ajunge să le biruim

Când, în duh, mergem spre Fiinţa absolută, această cale ne pare infinită. Dumnezeu este ca steaua polară. Cum putem fi luminaţi de această Stea care pare să fie la mii de ani lumină? Şi deodată vom descoperi că acest drum foarte lung poate să fie scurtat, că Dumnezeu se află foarte aproape de noi şi spune: “O inimi fără minte şi uşuratici în a înţelege şi a crede!”. Cum să trăim pentru a scăpa de înşelare? Nu trebuie să credem că participăm la suferinţele lui Hristos când, în starea de durere a fiinţei noastre – duh, minte, inimă şi trup – suferim pentru a nu mai face păcate.

Continuare …