Toată lumea se bucura de întoarcerea lui Iisus în Capernaum, dar unul din mulțime se bucura mai mult decât toți, pentru că în inimă îi încolțise o speranță. Era chiar mai-marele sinagogii din localitate. Îl chema Iair. Iată că i-a rămas numele în istorie și e pomenit din generație în generație, deși nu era decât un obscur, cum am zice noi, rabin de sinagogă de provincie.
Iair și-a făcut loc, a ajuns în fața lui Iisus, i-a căzut la picioare și i-a spus, ca și cum l-ar fi așteptat în mod deosebit: Învățătorule, vino repede acasă la mine și fă ceva, pentru că fiica mea rău pătimește. E bolnavă. E bolnavă spre moarte.
Fata avea „ca la doisprezece ani”. Iisus putuse chiar s-o știe pe copilă. Pe Iair în mod sigur îl cunoștea. Se îndreptă de îndată spre casa acestuia. Să ne oprim asupra unui detaliu. Iair nu adresase o rugăminte pentru el însuși. O făcuse pentru fiica sa. Mântuitorul i-a ascultat deci o rugăciune făcută pentru altcineva. Episodul justifică rugăciunile pentru alții, rugăciunile Bisericii pentru alții, rugăciunile pe care le fac părinții pentru copii, copii pentru părinți, prietenii unii pentru alții.
Remarcăm acest lucru pentru că mulți cred că au putere numai rugăciunile pe care le face fiecare pentru el însuși, deși „rugați-vă unii pentru alții” e poruncă expresă a Sfintei Scripturi (cf. Iacov 5, 16). Mulți dintre cei rupți de la trupul Bisericii dreptcredincioase resping pomelnicele care se aduc la altar pentru ca preotul să pomenească numele scrise acolo, la Sfânta Proscomidie și la Sfânta Liturghie. Rugăciunile făcute pentru alții înseamnă generozitate, dăruire, iubire, bunătate. Nu se poate ca Dumnezeu să nu țină seama de astfel de sentimente.
Precum Dumnezeu face totul pentru noi, El prețuiește desigur și ceea ce facem noi pentru alții. Când facem ceva pentru alții, ieșim din egoism, ne dovedim co-părtași la destinul aproapelui.
Mitropolitul Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi, Sibiu, 1989