Dacă nu-I dăm lui Dumnezeu toată viața noastră, suntem oameni care ne mințim pe noi înșine și, de fapt, nu-I dăm mai nimic. Dacă Dumnezeu nu este în viața mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc! (PS Damaschin Dorneanul)
Idealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui Dumnezeu.
– R. Radulescu: Să mă lepăd de mine înseamnă să mă lepăd de ideea că eu sunt pe primul loc, eu sunt în centrul lumii, că eu sunt buricul pământului, cum se zice…
Pr. Nicolae Dima: Imediat după moarte, sufletul devine brusc foarte conștient de tot ce este în jurul lui. Nu este orbit, ci mai degrabă are senzația că până atunci ținuse ochii închiși, iar acum i-a deschis. Un clip despre marile schimbări care urmează trecerii prin moarte.
Dacă harul lui Dumnezeu nu luminează pe om, cuvintele pe care acesta le vorbește, oricât de multe ar fi, nu sunt de niciun folos nimănui. Sunt auzite pentru moment și în clipa următoare cel ce le aude se întoarce iarăși ca un captiv la ale sale.
În viață întâlnim multe greutăți – unele vin din încercările personale, altele din ispitele diavolului. El nu doarme, nu stă degeaba, ci caută necontenit să ne abată de pe calea mântuirii. Și atunci ne întrebăm: cum putem găsi scăpare din toate acestea? Unde este Dumnezeu? Ne poate părăsi vreodată?
În mijlocul Sfintei Liturghii cântăm: Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru. Folosim trei verbe pentru a da mulţumire şi numai unul pentru a aduce cereri înaintea lui Dumnezeu. Liturghia se mai numeşte şi Euharistie pentru că, în cadrul Liturghiei, aducem mulţumită lui Dumnezeu pentru toate, căci El pe toate le-a făcut pentru noi. În fapt, Dumnezeu a făcut totul pentru noi. Tot ce mai rămâne să-l facă este să ne dăruiască la Înviere trupurile întru nestricăciune, ceea ce se va întâmpla în acea slăvită zi a Celei de a Doua Veniri a Domnului nostru Iisus Hristos.
Să nu începeți prin a vă fi frică de ceva, pe motiv că nu sunteți îndeajuns de puternici, fiindcă „ajunge zilei răutatea ei”. Nu vă temeți de ziua de mâine, ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Celui ce v-a făcut astăzi să vă bucurați de pace duhovnicească toate îi sunt cu putință.
Pildele Vechiului Legământ spun, într-o rugăciune către Dumnezeu: „Bogăție și sărăcie nu-mi da, ci îmi rânduiește cele de lipsă și cele de ajuns” (Pilde 30, 8-9). Domnul meu, să nu-mi dai nici sărăcie și nici bogăție. Dă-mi ce îmi este necesar și suficient pentru nevoile materiale.
Incredinţarea desăvârşită în mâinile lui Dumnezeu – aceasta este sfânta smerenie. Ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, fără niciun fel de împotrivire, chiar şi dacă anumite lucruri par iraţionale şi greu de împlinit. Predarea în mâinile lui Dumnezeu.
În duh de rugăciune s-au aflat obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Atmosfera de sărbătoare a fost înfrumuseţată de cântările corului mănăstirii.
Dacă Împărăția noastră ar fi de aici, din lumea aceasta, atunci am trăi veșnic în îndestulare, în pace și bucurie. Dar noi, aici pe pământ, sântem, cum se spune, în epitimie: trebuie să ne pregătim, să învățăm viețuirea cea cerească, să dobândim pacea lui Dumnezeu. Aici nimeni nu ne poate da pace, ci numai Dumnezeu dăruiește pace întregii făpturi și nouă – dacă o căutăm și dacă o dorim din inimă, dacă vrem să ne unim cu Dânsul. El voiește ca sufletul nostru să se unească cu Dânsul, cu Dumnezeul nostru, vrea ca dorirea și voința noastră să se unească cu voia Sa cea dumnezeiască, cu dorirea dumnezeiască, ca întreaga noastră făptură să se unească cu El – să simțim bucuria Vieții. Dar noi ne încurcăm mult în viața materială a acestei lumi, și nu mai avem timp să ne gândim la sufletul nostru, la pacea lui lăuntrică – și ne stricăm neîncetat pacea lăuntrică.
Un părinte a spus:
Mama mea, Sofia, nu știa carte, și era necăjită cu nu putea să învețe rugăciuni mai lungi, precum cele din cărțile de rugăciune. Părintele Arsenie i-a zis:
