Fiecare om este considerat bolnav atunci când este lipsit de Harul Care desăvârşeşte şi cuprinde toate, Care „pe cel bolnav tămăduieşte şi cele ce lipsesc le plineşte”. Acest aspect îl subliniază Însuşi Domnul, atunci când zice: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ιoan 15,5). Pe lângă prezenţa Harului, sunt strict necesare şi buna intenţie şi conlucrarea omului, potrivit legilor morale şi poruncilor lui Dumnezeu, care vor chema intervenţia lui Dumnezeu.
Omul care judecă cu uşurinţă o face pentru că s-a obişnuit să cerceteze gândurile şi faptele străine şi nu pe ale sale. Nu-şi aduce aminte de cuvintele Scripturii: „nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” şi „cu ce măsură judecaţi cu aceea veţi fi judecaţi”.
Obişnuinţa de a judeca cu uşurinţă cuvintele şi faptele străine este o boală sufletească care îşi are cauza în împietrirea puterilor raţionale ale minţii, probabil tot din pricina egoismului.
Interiorizarea, alături de osândirea de sine, este considerată absolut necesară pentru diagnosticarea şi conştientizarea propriilor noastre erori şi greşeli. Regulă absolută şi dogmă de viaţă este rânduiala evanghelică, fără de care omul nu poate umbla drept. Căci „legea Duhului vieţii” (Rom. 8,2) este în măsură să ne elibereze din moartea în care ne-am prăbuşit şi să ne traseze noi drumuri în viaţă. Iubirea adună cele risipite, creează o legătură, o părtăşie. Iubirea ne învaţă „să ne punem sufletele pentru fraţi”(1In. 3,16), să ne purtăm „sarcinile unii altora”(Gal. 6,2) şi că e necesar ca „toate ale noastre cu dragoste să se facă” (1Cor. 16,14).
Ignorarea învăţăturii evanghelice permite elementului iraţional să ne înrâurească şi îndepărtează dumnezeiescul Har. Fiindcă omul nu are cunoştinţă despre Dumnezeu şi încă nu a ajuns la luminare, se găseşte în înşelare în ce priveşte judecăţile lui. De acolo încep îndreptăţirea – prin „de ce ?”, „dacă” şi „nu cumva ?” –, condamnarea, împotrivirea, neascultarea, ura şi toată răutatea.
Toate acestea sunt combătute de Domnul prin cuvântul „poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13,34) şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Cel care se îngrijeşte să păzească legea iubirii evanghelice şi să trăiască potrivit poruncii Domnului, se izbăveşte de răutatea generală. Atunci el nu mai judecă, nici nu mai unelteşte, nici nu săvârşeşte răutăţi. Fără vreun efort special, scapă de omul cel vechi şi de toată legea căderii, căci iubirea le rânduieşte pe toate.
Sursa: Gérontos Iosíf Vatopaidinoú, «Syzitíseis ston Áthona », Psyhofelí Vatopaidiná 13, pp. 33-48, pemptousia.ro