
De multe ori m-am gândit la consistenţa ontologică a pământului. Materie diversă, unde nimic nu se pierde, totul se transformă. Un uriaş conglomerat de ţărână, în care se amestecă morţii cu viii, regnul vegetal cu cel animal etc. Pământul acesta negru care se transformă în noroi după ploaie a fost odată amforă plină cu vin, trup de om, ochi de prunc privind uimiţi lumea, snop de grâne coapte de razele soarelui. Au fost sute, poate mii de metamorfoze ale pământului mumă trecând prin durerile naşterii, făurindu-se prin foc, arzându-se de gheaţă, devenind mereu ţărână fecundă, purtată cu grijă de Dumnezeu.














