Iisus era chemat de durerea unui tată, ca să întoarcă la viaţă o copilă de 12 ani. Iisus iubea copiii, de aceea mergea la ei cu durerea iubirii. Totuşi o femeie bolnavă L-a mai zăbovit, ba, chiar L-a furat pe drum. Stăruim puţin asupra acestui furt, unic în viaţa lui Iisus. Oare de unde ştia femeia aceasta, că atingându-se, chiar pe furiş, de marginea hainei lui Iisus, se va tămădui? O ştia din credinţă şi femeia nu s-a înşelat. Deşi puterea de tămăduire era de natură spirituală, totuşi, bolnava a furat-o printr-o atingere materială. Sluga sutaşului este un caz de tămăduire de la distanţă, prin credinţă, adusă de două delegaţii şi e pur spirituală.
Aici, Iisus „n-a simţit puterea care a ieşit din El”. Aceasta înseamnă că boala a încetat, îndată ce organismul s-a refăcut la plinătatea lui spirituală. Sfinţenia este o energie, păcătoşenia – o degradare. Una reface organismul, alta dărâmă. Dărâmarea se opreşte îndată ce organismul împrumută, sau chiar fură, pe firul credinţei, acea energie, rară sfinţeniei. Iisus însă, a vrut să dea pe faţă credinţa femeii şi sigur că a privit cu dragoste acest furt original.
Pământean fiind, a te hotărî să-L mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere e o şi mai mare bucurie ce te poate duce până la deschiderea ochilor credinţei: să ţi se descopere Iisus, Fiul lui Dumnezeu. El, Care e cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor.
A vedea pe Iisus e o fericire ce nu se aseamănă cu nici o bucurie pământească, iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu.
Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui sunt ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina veacului viitor.
Pr. Arsenie Boca, Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 75-76