Să înțelegem de ce ne-a fost trimis Mântuitorul

De ce Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Săptămâna Mare? Fiindcă în aceste zile s-au săvârşit nişte lucruri cât se poate de mari: patimile şi moartea Dumnezeu-Omului pentru neamul omenesc. Aceste lucruri sunt atât de mari şi au atât de multă însemnătate încât de nu s-ar fi săvârşit, lumea şi neamul omenesc ar fi pierit precum Sodoma şi Gomora sau precum lumea dintru început, cea nimicită prin potop. Lumea dăinuie fiindcă există Sămânţa Sfântă. Sămânţa Sfântă e dăinuirea lumii. Lumea dăinuie fiindcă se află în lume aleşi şi sfinţi, care se roagă pentru lume. Lumea dăinuie fiindcă în Cer nu s-a împlinit numărul celor aleşi.

Continuare …

Sãptãmâna Patimilor – Lunea cea Mare

Iatã-ne ajunși la ultima treaptã a urcușului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fațã: Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare.

Se numeşte „mare” nu pentru că este mai mare sau are mai multe zile decât celelalte săptămâni, ci „pentru că mari s-au arătat izbânzile Stăpânului cele pentru noi.

Continuare …

Mănăstirea Suruceni în Duminica a VI-a din Postul Mare (a Floriilor)

”Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea.

Continuare …

Predica IPS Bartolomeu Anania la Intrarea Domnului în Ierusalim

Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim este unul din cele 12 praznice împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care are loc în Duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paști), această zi fiind cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor.
În această zi creștinii sărbătoresc venirea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim ca împărat al cerului și al pământului, înainte de patimile și Învierea Sa.

Continuare …

Părintele Sofian Boghiu – Cuvânt la Sâmbăta lui Lazăr. Cum a ajuns Maica Domnului în Muntele Athos

Frati crestini, Am sa va spun cateva lucruri despre Lazar. Inainte de asta am sa subliniez ca in Ierusalim, catre sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a savarsit trei minuni mari, amintite de sfantul evanghelist Ioan, care au indarjit foarte mult pe dusmanii lui Iisus Hristos impotriva Lui. Minunile au fost asa: vindecarea orbului din nastere, vindecarea slabanogului de la Vitezda si invierea lui Lazar. Vedeau ca acest Iisus, profet sau invatator, cum ii spuneau ei, face niste minuni mari si dumnezeiesti, dar vroiau sa-L tagaduiasca. Cautau toate mijloacele sa dovedeasca ca nu El le-a facut, sau daca le-a facut, le-a facut cu puterea celui rau, cu puterea lui Belzebut.

Continuare …

Sâmbata lui Lazăr – Învierea „cea mică” a neamului omenesc

Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele două zile alcătuiesc împreună hotarul şi puntea de legătură între Postul Paştilor şi Săptămâna Patimilor: sunt două zile de prăznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o săptămână, Învierea lui Hristos – biruinţă asupra morţii.

Continuare …

„Eu sunt învierea şi viaţa“

Hristos se afla, aşadar, dincolo de Iordan, în Pereea, într-un ţinut pustiu, unde Ioan botezase cândva. Aici a primit mesageri de la cele două surori, Marta şi Maria: Îl rugau să vină cât mai repede la casa lor, deoarece Lazăr era grav bolnav. Nu se spune ce boală avea, însă aceasta era fără vindecare şi ducea spre moarte. Totuşi, Iisus nu răspunde imediat rugăminţii lor; rămâne încă două zile în locul în care se afla. Apoi, însoţit de ucenici, porneşte spre Betania. Ajunge în sat în cea de-a patra zi de la moartea acestuia. Doliul din casa Martei şi Mariei era încă mare: mulţi prieteni şi cunoscuţi de-ai lor erau încă alături de ele pentru a le consola. La marginea satului, Iisus o întâlneşte pe Marta, care, uşor mustrător, Îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“. Hristos îi răspunde: „Eu sunt învierea şi viaţa!“, adică El este Cel care a adus la viaţă toate, dar şi Cel care are putere să biruiască moartea. O va dovedi, de altfel, peste puţine zile, când, prin moartea Sa, primită de bunăvoie, va birui moartea.

Continuare …

Atunci când Îl iubesc pe Dumnezeu, tinerii descoperă înlăuntrul lor marea experiență a iubirii Lui

În Biserică, educație înseamnă conducerea oamenilor nu spre anumite valori ori idealuri, ci spre iubirea Domnului nostru Iisus Hristos. Educație, în Biserică, înseamnă ca omul să învețe să-L iubească pe Hristos. Biserica vorbește despre iubirea pentru Dumnezeu. O concepție secularizată a religiei vorbește doar despre credința în Dumnezeu. Dar desăvârșirea cuvântului Bisericii este iubirea care va rămâne în veci, de vreme ce atât credința, cât și nădejdea vor dispărea în ziua cea din urmă. Cea care va rămâne va fi dragostea. Așadar, ceea ce se cere de la om este să învețe să-L iubească pe Dumnezeu.

Continuare …

Cea dintâi datorie a creștinului este să se curățească de patimi

Isaac Sirul spune: „Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, însă mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este să fii gângav, dar știutor și încercat, decât să izvorăști învățătură ca un râu din agerimea minții tale. Mai de folos este pentru tine să te îngrijești a învia prin mișcarea gândurilor tale către cele Dumnezeiești, sufletul tău cel omorât de patimi, decât să învii morții.

Continuare …

Nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu

Nu este în puterea oricui, voi aceștia, nu este în puterea oricui să filosofeze despre Dumnezeu. Nu este chiar așa de puțin însemnat lucrul acesta şi pe puterea celor care se târăsc pe pământ. Voi adăuga chiar că nu se cade a vorbi despre Dumnezeu în orice vreme şi nici oricui şi nici orice, ci este o vreme când trebuie să vorbim despre El şi cui trebuie să vorbim despre El şi cât trebuie să vorbim despre El.

Continuare …

În ţara sfântă, la fântâna lui Iacov: sfânt ucis cu toporul !

Tot mai multe voci susţin că sfinţenia a dispărut de pe faţa  pământului, că este imposibil în zilele noastre să mai existe sfinţi după măsura celor din vechime. Iată însă un exemplu relativ recent că Biserica lui Hristos este vie, că în unele locuri este persecutată, iar slujitorii ei o apără chiar cu preţul vieţii, primind cununa de martir: este cazul Arhimandritului Filumen, canonizat drept Noul Sfinţit Mucenic Filumen, după ce a trecut în lumea drepţilor în anul 1979, în împrejurările pe care le vom descrie mai jos. Datele despre acest nou sfânt, aproape total necunoscut la noi, au fost preluate din Buletinul informativ al Departamentului de Relaţii Externe al Sinodului episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (nr. 46, apărut în „Orthodox America”, aprilie-mai 1984).

Continuare …

Aveţi credinţă în Dumnezeu, orice s-ar întâmpla!

Nu vă consideraţi neştiutori! Dacă aveţi puţină credinţă în Dumnezeu, bateţi cu orice chip la poarta vieţii, cu fărâma aceea de credinţă! Pentru că Mântuitorul a spus Apostolilor: De veţi avea credinţă cât o grăunţă de muştar… Cui a spus-o? Acelora care aveau credinţă, căci mergeau după El. Deşi vedeau că este Dumnezeu, vedeau că se usucă smochinul, că merge pe deasupra apelor, că vindeca şi învia morţi, totuşi nu aveau credinţa aceea trăitoare.

Continuare …

De ce unora li se face rău în timpul slujbelor?

De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat.

După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leşină… Însă cel care se va mărturisi cu inima curată şi va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovniceşte.

Continuare …

Învierea lui Hristos ne încredințează că după moarte există o nouă viață

Aşa cum soarele răsare în altă lume, la fel şi creştinul, prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos, a primit încredinţarea că după urmează un strălucitor răsărit de soare, urmează o nouă zi, o nouă viaţă. „A murit”, o să se spună şi despre mine şi despre tine într-o zi; în ziua pe care eu nu o cunosc, care nu ştiu când va sosi.

Continuare …

În păcate aflându-te, nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu, ci aleargă la pocăinţă

Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte.

Continuare …

Războiul nevăzut dintre virtuți și patimi

Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”, voința inferioară. Ultima de obicei mai este numită voința irațională, voința poftelor și a pasiunilor corporale. Cu voința superioară, rațională, dorim numai lucruri bune, iar cu cea inferioară, irațională, dorim numai lucruri rele.

Continuare …

Mitropolitul Bartolomeu Anania – Despre Tinereţe

„Bartolomeu Anania a fost un om foarte disciplinat care a avut tot timpul conştiinţa muncii, rigoarea şi disciplina muncii. A ştiut să-şi depăşească propria condiţie. A trăit cu sentimentul că el, ca om, trebuie să facă ceva în viaţa asta. Povesteşte, la un moment dat, în Memorii, că, în timpul unui raid aerian deasupra capitalei, făcut de aviaţia anglo-americană, era ascuns pe un câmp, în nişte gropi improvizate şi care serveau ca adăpost. A avut atunci o revelaţie, şi-a zis ce penibil poate să moară şi cum se poate încheia viaţa sa fără să facă nimic. Atunci, când avea vreo 14-15 ani şi era elev la seminar, şi-a făgăduit că dacă va scăpa de acolo trebuie să facă ceva cu viaţa sa. Şi a şi făcut. Şi generaţia din care a făcut parte a fost una care a lăsat ceva pentru lumea în care trăim şi dacă noi avem conştiinţa libertăţii o avem şi datorită acestor oameni care au suferit şi s-au format toată viaţa lor în spiritul ei”, afirmă Bogdan Ivanov.

Continuare …