Sfântul Proroc Iezechiel a trăit în secolul al XVI-lea î.Hr. S-a născut în orașul Sarira, din tribul lui Levi, a fost fiul preotului Buzi și a devenit și el preot la rândul său. Iezechiel a fost dus în ținutul Babilonului pe când avea douăzeci și cinci de ani, împreună cu regele Iehonia și cu mulți alți evrei, pe timpul celei de-a doua invazii a Ierusalimului, de către regele babilonian Nabucodonosor.
Aşa, Doamne, Cela ce pentru bunăvoirea Ta ne-ai adunat întruolaltă de la marginile lumii, fă-ne a fi cu adevărat întru o frăţie, vieţuind întru o inimă, întru o voie, întru o dragoste, ca un om, dupre cel mai nainte de veci sfatul Tău pentru Adam, cel întâiu născut.
– “Sufletul păcătos care nu cunoaşte pe Domnul se teme de moarte, gândind că Domnul nu-i va ierta păcatele sale. Dar aceasta e pentru că sufletul nu cunoaşte pe Domnul şi cât de mult ne iubeşte. Dacă oamenii ar şti aceasta, nici un singur om n-ar mai deznădăjdui, pentru că Domnul nu numai că iartă, dar se şi bucură de întoarcerea păcătosului.
Vrednicul de pomenire Bartolomeu Valeriu Anania – arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Predică rostită de către ÎPS Mitropolit Bartolomeu (Anania) la vârsta de 84 de ani în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca (Duminica VIII-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor)
Îmi pare rău pentru căderea ta în păcatele de moarte ale desfrânării şi adulterului, dar mă bucur că după ce ai căzut te-ai ridicat. Păţaniile să-ţi fie lecţii şi să ai grijă să nu mai păcătuieşti. Acum te-ai însănătoşit.
Un sfat pe care i-l dă părintele unui om care nu se înțelegea cu nevasta sa: „Am să-ți spun un secret. Câteodată şi eu mă tem de Alevtina mea şi n-o am la inimă, n-ai cum să fugi de tine. Dar pe urmă stau şi mă gândesc ea e tocila mea, de ea mă ascut. Şi dacă ea n-ar fi, uneori aşa de rea, oare eu aş fi la fel de bun?
La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată țara.
Sunt căsătorit de zece ani. Ne-am unit din dragoste, iar pe soția mea, Sofia, am iubit-o din tot sufletul. Este un om cu inimă bună, blândă, răbdătoare și foarte credincioasă. La insistența ei, ne-am cununat în biserică. Pentru mine, la acea vreme, nu părea un lucru atât de important, dar n-am putut să-i refuz dorința. Cu timpul, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu doi băieți minunați.
– Cum trebuie sa procedeze preotii pentru a-i apropia pe tineri de Biserica?
– Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare, pentru ca si eu sunt episcop si nu am reusit sa aduc in Biserica foarte multi tineri. Si ce sfaturi sa va dau, daca eu n-am facut acest lucru in viata mea? Eu vin dintr-o mitropolie mica, din Nafpaktos, si, dupa cum stiti, secularizarea a patruns adanc in viata societatii. Sediul Mitropoliei este intr-un port mic, foarte frumos, si de jur imprejur sunt toate cafenelele si barurile orasului.
Din experienţă, ştim totuşi că boala copilului este pedeapsa pentru păcatele părinţilor. Pot fi păziţi copiii de astfel de boli?
Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină.
Trebuie să cunoaştem experienţial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaştem tăria lui Dumnezeu, aşa cum Hristos şi exemplifică, şi afirmă: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).
Sfântul Irineu trimite la cazul lui Iona ca analogie pentru înţelegerea înţelepciunii lui Dumnezeu în aceste chestiuni.
Dacă „cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său, grăieşte de rău legea şi judecă legea” (Iacov 4, 11), iar legea lui Hristos este dragostea, atunci clevetitorul cade din dragostea lui Hristos, nefăcându-se părtaş de veşnica mila. Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică.
Odată, demult, pe când sfinţii obişnuiau să coboare pe pământ şi să stea de vorbă cu oamenii, iată că şi cel mai sobru dintre ei, Sfântul Ilie, a cerut îngăduinţă de la Dumnezeu să umble cu pasul pe pământ şi să-şi cerceteze neamurile, ce mai zic şi ce mai fac, şi cum mai merge lumea. Dumnezeu l-a slobozit să se ducă, iar Sfântul Ilie a bătut pământul în lung şi în lat, după care s-a întors, cam căzut pe gânduri şi codindu-se să dea ochii cu Dumnezeu. Dar Domnul nu l-a lasat cu una cu două, ci a prins a-l descoase, să vadă cu ce s-a folosit din această călătorie:
Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugărit. Aflând că Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vadă, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.