Cheia succesului

În vremea noastră foarte putini oameni trăiesc după voia lui Dumnezeu. Majoritatea sunt indiferenţi sau se află într-o deplină necunoştinţă. Din păcate, situaţia e gravă din punct de vedere duhovnicesc şi clericii îşi fac probleme cum vor putea să se apropie de oameni şi să le vorbească despre Mântuitorul Hristos. În această lucrare nu este nevoie de înţelepciune lumească, nici de harisme extraordinare.

Continuare …

Mulțimea după ale cărei aplauze tânjim, de a cărei judecată ne temem, nu este adunarea sfinților lui Dumnezeu

Această frică de judecata, de părerea altor oameni este ceea ce adesea ne împiedică schimbarea, chiar și când suntem capabili de a modifica, de a face un pas, fiindcă acest pas trădează trecutul nostru. Suntem cu mult mai înfricoșați de a fi luați în râs, decât de a fi aspru criticați.

Continuare …

Copiii sunt deosebit de sensibili la influenţa celorlalţi

În adolescenţă, copiii sunt deosebit de sensibili la influenţa celorlalţi. Prin urmare, persoanele cu care ei comunică reprezintă un factor foarte important în formarea personalităţii lor. Chiar înainte de adolescenţă, părinţii trebuie să observe constant cine sunt prietenii de joacă ai copilului.

Continuare …

Așa de ușor poți pierde harul pe care nici nu-ți dai seama că-l aveai…

Eram sigur că nu e de nasul meu călugăria, dar totuși aveam chemare… Și m-a dus cineva la Părintele Sofronie Saharov. I-am povestit despre mine, iar el mi-a spus: „Un an mai ai, un an nu-i mult, du-te și termină anul ăsta de școală, dar de-acum ca temei pentru călugaria ta”. Pentru mine asta a fost o gălușcă greu de înghițit, dar a urmat și mângâierea: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Tipic Părintelui, întotdeauna îți dădea ascultările așa, un pic pieziș.

Continuare …

„Pune, Doamne, strajă gurii mele”

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se sălăşluiască şi să crească în inima noastră. Numai atunci vom putea aduce folos şi-i vom putea ajuta pe cei din jurul nostru. Când ne pătrundem în totul de cuvântul lui Dumnezeu, inima ni se înmoaie, tulburarea gândurilor îşi află liniştea, ne umplem de o iubire care se va răsfrânge în cuvintele şi în faptele noastre.

Continuare …

Dintre toate suferinţele care tulbură furios viața omenească, cea mai mare este ura, duşmănia şi răzbunarea

Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm acelaşi păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.

Continuare …

În zădar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor!

În zădar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor! Pe el îl poți deranja oricând ca pe un sfânt drag, ca pe cel mai apropiat prieten: „Ajută-mă, te rog, ajută-mă, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu, ajută-mă să îndeplinesc această lucrare, care nu-mi place, ajută-mă să nu gândesc, să nu spun, să nu fac – ceea nu e spre folosul meu !… ” Și așa cu toate ocaziile.

Continuare …

Aşa face Dumnezeu cu fiecare om. Nu-l cheamă când vrei tu, ci când vrea El…

Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.

Continuare …

Să dispreţuim tot ce ne trage înapoi

Către M.M.
Să dispreţuiţi tot ce vă trage înapoi şi vă împiedică să păziţi poruncile lui Hristos. De ce să vă făgăduiţi singură că veţi ajunge la bătrâneţe, dacă nici despre ziua de mâine nu ştim dacă va fi sau nu a noastră? A amâna şi a înfricoşa este lucrarea atotpierzătorului: el ne sfătuieşte întotdeauna să petrecem ziua de azi în distracţii, cum o fi, fără băgare de seamă, împotriva lui Dumnezeu.

Continuare …

Mănăstirea Suruceni: Un rai de sfinți printre un rai de flori

„Nenumăraţi oameni lucrează, de dimineaţă şi până seara, la lumina Soarelui, fără să privească la Soare, fără să simtă Soarele, fără să cugete măcar o dată la Soare! Nenumăraţi oameni îşi petrec veacul în lumină, cu puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără măcar să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu! Şi Soarele tace fără mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace fără de mânie, şi continuă să ajute neîncetat.” Această cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici pare a fi și mai actuală pentru zilele noastre.

Continuare …

CIRCULARA Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către cler și credincioși

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși, 

Suntem profund îngrijorați de situația critică actuală din țara noastră generată de criza pandemică și efectele negative ale ei. Ținând cont de aceste triste realități, în calitate de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvântăm ca în zilele de 2, 3 și 4 iulie să se țină post aspru, petrecând aceste trei zile în rugăciune stăruitoare însoțită de metanii sau închinăciuni.

Continuare …

De la ură la adevărata iubire a lumii

Ura lumii şi a făpturilor ajută iniţial pe omul supus patimilor să-şi restaureze vederea nepătimaşă şi cunoaşterea sănătoasă şi să descopere adevărul lumii şi cum funcţionează cu adevărat lumea în relaţia sa (a omului) cu Dumnezeu. Ce înseamnă vedere pătimaşă sau minte pătimaşă ne spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Ceva este lucrul în sine, altceva este înţelesul lucrului şi altceva este patima referitoare la acesta.

Continuare …

Să întâmpinăm cu sânge rece semnele vremurilor. Să nu ne panicăm cu ușurință, să nu ne fie frică…

Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini?

Continuare …