Există înlăuntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului, aceştia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de comunicare prin care sufletul cunoaşte obiectele vizibile şi reflectează asupra lor. Ce obiecte intră în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele de ordin spiritual. În afara lumii văzute există Dumnezeu ca Duh infinit, Raţiune infinită, care a creat şi creează totul în universul material, acesta constituind traducerea în fapt a planurilor şi ideilor Sale, şi există lumea duhovnicească îngerească, fără număr, care trăieşte într-o perpetuă contemplare a Divinităţii, a faptelor atotputerniciei şi înţelepciunii Sale. Ochiul nostru duhovnicesc ţine mai mult de Domnul şi ca atare, lucrarea lui se numeşte contemplaţie, cugetarea de Dumnezeu. Contemplaţia şi cugetarea de Dumnezeu se pot extinde la infinit, după cum Dumnezeu Însuşi este infinit; ele au darul de a ne curăţi sufletul de păcat, de a-l desăvârşi, de a-l apropia tot mai mult de Dumnezeu, Izvorul luminii, raţiunii şi existenţei noastre. Apoi contemplarea cinurilor îngereşti, pe măsură ce avem revelaţia lui Dumnezeu, firii lor duhovniceşti purtătoare de lumină, bunătăţii lor duhovniceşti, iubirii de Dumnezeu, iubirii reciproce şi de neamul omenesc, lucrării lor ocrotitoare asupra pământului nostru, a stihiilor pământului, a comunităţilor umane, asupra locurilor sfinte şi în general a oricărui loc şi a fiecărui creştin în parte. Ochiul duhovnicesc mai este îndreptat şi înlăuntru, asupra omului însuşi, şi atunci lucrarea lui se numeşte cercare de sine, autocunoaştere, introspecţie, sfântă înviorare sau trezvie, în raport cu raţionamentele şi dorinţele noastre.
Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 417