Vremea noastră este vreme cumplită cu probleme parcă fără răspuns, situații inexplicabile, înnodări din cele mai cumplite. Si nu deznădăjduiți, dar să ne așteptam la mai rău, nu deznădăjduiți dar să știți că în fiecare clipă Dumnezeu Cel nevăzut, cel „inexistent”, Cel „de neînduplecat” este cu noi aici, nu numai în spațiul din jurul meu, ci și în inima mea și nu există încercare pe care ne-o îngăduie Dumnezeu fără să ne dea și o cale de ieșire. Ce cale de ieșire nu știu, dar Domnul să ne călăuzească și în situații inexplicabile.

Și stăpânitorul lumii acesteia vrea să ne arate că nu putem scapă de el sub nici o formă. Acuma cu organizarea asta, cu sateliții, cu chestii care ne urmăresc și prin care suntem urmăriți nu avem cum să scăpăm. Și mai mulți mi-au povestit despre niște filme pe care le-au văzut. Unul se numea principiul dominoului. Și filmele arătau că dacă ochiul lumii ăsteia e pe tine, nu ai cum să scapi, și până la urmă se termină cu catastrofă, cu moartea. Și, când îmi povesteau simțeam cum panica intră în mine, dar observam un lucru, în niciunul din filme nu se vorbea de Dumnezeu. Niciunul nu a zis Doamne.

Eu cunosc trei cazuri și unul pe care îl cunosc personal, într-o viață de zeci de ani de iad, când persoana a ajuns la punctul de nebunie, de a se sinucide, dar în loc să facă asta a zis Doamne! și imediat s-a schimbat viața acelei persoane. Și am observat în filmele astea, în duhul lumii acesteia care vrea să ne convingă că stăpânitorul lumii acesteia este atotputernic, „de mine nu scapi”, sau faci ce-ți spun eu și îți dau „șaptesprezece privileghiomuri” dacă devenim uniți cu Roma, sau cum spunea Sichim Pasa: „jos capul”. Nu! Avem o alternativă pe care nu ne-o pune înainte duhul lumii acesteia, să strigam la Dumnezeu! Dar, de acuma, în marele necaz singura scăpare este Dumnezeu!

In realitate, de-a lungul istoriei, niciodată n-a fost o scăpare sau o soluție fără Dumnezeu, dar Dumnezeu cel blând ne-a lăsat să ne vedem de treburile noastre chiar dacă noi am crezut că din deșteptăciunea noastră a venit scăparea sau am avut noroc și am găsit soluția asta, și nu ne dăm seama că Dumnezeu a rânduit acea situație, și ne-a lăsat să credem așa. Dar nu a fost, de-a lungul istoriei, când o soluție găsită să nu fi fost de Dumnezeu. „A că a venit un milionar și mi-a dat o sumă de bani și am scăpăt din situație”. Dumnezeu, de la întemeierea lumii, știind ce aveam să trăiesc, a pregătit un milionar care să vină și să-mi dea. Dar să nu uităm să mulțumim lui Dumnezeu și să conștientizam aceasta.

Zice Psalmul: „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.” (Psalm 126,  1)   Da păzesc, dar nu paza mea va păzi cetatea dacă nu Dumnezeu în mine păzește. Cu Dumnezeu trebuie să ne tocmim. In singur Dumnezeu trebuie să avem nădejdea. Zice psalmul: „Pentru că nu în arcul meu voi nădăjdui şi sabia mea nu mă va mântui” „Ci dreapta Ta şi braţul Tău şi luminarea feţei Tale” (Psalm 43, 8, 5) – zicea războinicul David. Da, dar cu bratul lui lovea și cu arcul lui trăgea. Și la noi, Dumnezeu nu va veni, ci eu voi zidi casa, dar dacă Dumnezeu nu va lucra în mine, nu va ieși nimic. Vreau să zic că întotdeauna, de-a lungul istoriei, Dumnezeu a fost singura ieșire dar, nevrând să ne silnicească ne-a lăsat să credem că fiindcă noi ne-am priceput.

Zilele care vin sunt cumplite și nu mai există nici o scăpare, cum corect vorbesc filmele alea. Corect, dar nu adevărat! Numai Dumnezeu va fi scăparea. Mi se pare îngrozitor, și pentru noi este, dar va ști Dumnezeu să ne miluiască. Si este un mare privilegiu și în sfârșit și vom învață -dă-ne Doamne!- să ne punem nădejdea numai în Dumnezeu. Si cu singura nădejde în Singur Dumnezeu, vom pune mâna pe sabie, pe arc, pe mistrie, și vom face ce trebuie, nu ne vom intimida de cei care ne urmăresc, dar singur Dumnezeu este soluția. Răul lumii de astăzi este așa de organizat încât scăpare nu mai este.

Deci, tot ce am zis, este un fel de a zice: „ține-ți mintea în iad”. Nu am încercat să evit, să nu vorbesc de criza care este și vine, nu am încercat să o mușamalizez, dar am spus că orice ar fi și orice s-ar întâmpla, dacă te găsești în fundul iadului, să nu deznădăjduiești, și atunci fundul iadului pentru tine va fi rai. Cum a fost înrourare focul cuptorului încins pentru cei șapte tineri. Și asta nu este o poveste, este istorie. Eu am ajuns să mă întreb în ce măsură să cred în Scriptură, ce trebuie să cred literar și ce trebuie să fie metaforic. Lucrurile astea, puțin câte puțin, am ajuns, din ce în ce mai mult, să le cred literar. Când zice scriptura că mare a statut perete de-a dreapta și perete de-a stânga, eu cred că mare a statut perete de-a dreapta și perete de-a stânga. Că sunt prost?  Bine, sunt prost și mă bucur că sunt prost și că nu sunt ca deștepții lumii acesteia care au toate dovezile că Dumnezeu nu există, și vom vedea cândva cine va fi fost prostul și cine deșteptul. Prin asta parafraze ce spunea Sf. Ap. Pavel că nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea omului. Si poate cu asta să terminam.

Extras din conferința Pr. Rafail Noica în biserica „Soborul Maicii Domnului” şi „Sfântul Ilie”, reşedinţă mitropolitană de la Limours, octombrie 2017

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.