Să venim la David, proorocul şi împăratul. Dar mie îmi place mai mult să-l numesc prooroc, împărat a fost în Palestina; prooroc însă, până la marginile lumii. Domnia lui a ţinut câtăva vreme, dar profeţia lui are cuvinte nemuritoare. Mai degrabă se va stinge soarele decât să fie date uitării cuvintele lui David. David a săvârşit şi adulter, şi omor. A văzut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasă, făcând baie şi s-a îndrăgostit de ea (II Regi 11,2).
“Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi lașă. O bondieuserie (e expresia lui tanti Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie. Denis de Rougemont: Să nu judecăm pe alţii, dar când arde casa vecinului nu stau să mă rog şi să mă îmbunătăţesc; chem pompierii, alerg la cişmea. De nu, se numeşte ca sunt fudul şi că nu-mi iubesc aproapele.
În general, fiecare creștin are două momente pe care le dedică rugăciunilor mai îndelungate: dimineața și seara. Desigur, ne putem ruga în orice clipă a zilei, dar timpul oferit rugăciunii este, de regulă, foarte limitat din cauza locului de muncă, a grijilor privitoare la familie, la casă, la diferite probleme de care suntem asaltați zilnic. Însă este important ca măcar aceste două momente ale zilei să le închinăm lui Dumnezeu, având în vedere că așa au făcut creștinii încă din primele veacuri, fapt mărturisit de Sfântul Vasile cel Mare în scrierile sale.
Era un preot bătrân, și-mi spunea că de multă vreme s-a zbătut cu un gând. El era nedumerit, că de ce trebuie să moară omul? Și odată, fiind la o înmormântare, a citit mai cu atenție în molitva de dezlegare, care zice: omul trebuie să moară, pentru ca răutatea să nu fie nepieritoare. Și Sfinții Părinți la fel spun.
– Gheronda, în ultima vreme am probleme cu inima, și mă tem să nu pățesc ceva.
Și te mărturisești incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbești de rău, și ele se înregistrează toate.
Vorbim despre secularizare și o plasăm în afara spațiului bisericesc, în vreme ce ea se află în interiorul Bisericii de multe ori. Am introdus duhul lumesc, însă acesta nu se referă doar la vestimentație și anumite comportamente. Este vorba despre un anumit mod de gândire.
De ce nu mai cunoaștem bucuria? Ani la rând mi-am pus întrebarea asta, până când, într-o bună zi, pe când mă jucam cu niște copii, Domnul mi-a răspuns.
Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele posturi, dacă eşti mărturisit curat şi dacă mergi regulat la biserică. Nu-ţi poate face nimeni niciodată nici un rău. Pot să vină toti dracii din iad că nu au ce-ţi face.
Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari… S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.
Episcopul Macarie: „Ce anume sărbătorim în Duminica Ortodoxiei?” Cuvânt la Sfânta Liturghie din Duminica Ortodoxiei în biserica parohială din Växjö, Suedia, 21 martie 2021.
Cuvintele Părinţilor sunt frumoase şi nu te poţi sătura de ele. Să-L slăvim şi să-I mulţumim lui Dumnezeu, Care le-a dat sfinţilor harul şi Duhul Său, pe care ei le întipăresc în viaţa şi în textele lor, în troparele de care noi ne desfătăm, ascultându-le şi citindu-le! Însă e nevoie de meşteşug şi de metodă pentru a ni le însuşi.
O, Stăpîne mult îndurător şi îndelung răbdător, Tu ai îndurat toate, totul pînă la sfîrşit. De aceea eşti Tu nu doar binecuvîntat în vecii vecilor, dar şi izvorul tuturor binecuvîntărilor tuturor oamenilor care îşi doresc binele în vecii vecilor. Sfinţii apostoli au îndurat pînă la sfîrşit şi au intrat în veşnicia cea binecuvîntată. Sfinţii cuvioşi de bună voie au îndurat toate chinurile şi suferinţele pînă la sfîrşit şi s-au preaslăvit şi în cer şi pe pămînt. Sfinţii mucenici au îndurat de bunăvoie toate schingiuirile trupurilor şi sufletelor lor şi s-au făcut împreună-moştentori ai împărăţiei lui Hristos.
Când va judeca Dumnezeu inimile, nu va căuta la mitre arhiereşti, nici la coroane împărăteşti, nici la dregătorii înalte. Va căuta la inimile noastre.
Dacă ești într-o stare de recrudescență interioară și vezi că slăbește credința, te rogi să nu slăbească!
Chiar și la sfinți se constată o viață de oscilație, o ridicare și-o coborâre. Pentru că te mai părăsește harul, ca să nu te mândrești, să nu spui: „Ia te uită unde am ajuns!”. Te mai părăsește harul, ca să te smerești.
Îngrijorat fiind de faptul că mulți mireni dar și monahi, nu mai țineau cu strictețe Postul Mare, ci mâncau brânză și ouă, Sfântul Simeon din Muntele Minunat le-a povestit ucenicilor săi o viziune legată de acest post, ce a avut-o în timpul copilăriei sale. Iată ce-i învață:
Ne-a povestit nouă sfântul cele arătate lui despre Postul Mare și zicea că: „Pe când eram încă prunc și stăteam în locul primului meu stâlp, am auzit că nu țin oamenii sfântul post al Paștelui, ci mănâncă brânză și ouă și, cum mă miram de aceasta, a stat înaintea mea îngerul lui Dumnezeu, ținând un potir, un ied și o sabie și, luându-l, l-a junghiat înaintea mea și a scurs sângele în potir și am văzut sângele și iată era sângele închegat și brânzit ca laptele și a zis către mine:
Spovedim faptele, gândurile sau stările sufleteşti?