Zicea gheronda:
Credinciosul să se ferească să facă oamenilor cunoscute amănunte despre viața lui duhovnicească. Norocos nu este cel ce câștigă la loterie, ci acela care primește în viața lui pe Duhul Sfânt. Postul este voia lui Dumnezeu. Am șaptezeci de ani și postul nu m-a păgubit cu nimic. Mama mea m-a învățat să postesc încă de pe când eram copil. În ciuda bolii mele, m-am folosit de post.
Mulți spun că părintele Arsenie Boca este sfânt în timp ce alți mulți spun că omul nu a fost normal. Același lucru s-a întâmplat și cu Sfântul Porfirie, Paisie și cu alți sfinți din vechime, de exemplu Sfântul Ioan Hrisostom, Sfântul Simeon Stâlpnicul sau Sfântul Simeon Noul Teolog. De fapt, amândouă opiniile sunt adevărate însă pentru a înțelege este necesară o explicație.
Cele ce urmează sunt o relatare directă despre cât erau de neclintiţi credincioşii în credinţa lor în faţa autorităţilor ateiste care îi ameninţau cu moartea. Iată cuvintele martorilor oculari:
Părintele Efrem Vatopedinul provine dintr-o familie cipriotă săracă, dar evlavioasă. S-a născut în 1956 în localitatea Peristeronopighí din Cipru. A rămas orfan de copil, atunci când tatăl său a fost omorât de turci, în faţa întregii familii, în timpul invaziei din 1974. După încheierea studiilor liceale, în 1974 a intrat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Atena. A absolvit în 1978 şi s-a întors în Cipru unde, în 1979 a fost numit profesor la Şcoala Bisericească „Apostolul Varnava” din Nicosia. În 1981 a hotărât să devină monah la Sfântul Munte, intrând în obştea lui Gheronda Iosif. A fost hirotonit diacon în 1983 şi preoțit în 1984. După ce a fost ales egumen la Vatoped, Părintele Efrem a preluat administrarea mănăstirii şi îndrumarea duhovnicească a monahilor acesteia.
Despre înţelesul cuvintelor lui Hristos:
„Nu am venit să aduc pace, ci sabie”
(Răspuns fierarului Kosta)
Oare un om atât de drept şi de milostiv să nu ştie adâncul înţeles al acestor cuvinte? Eu cred ca ştii şi cauţi doar o întărire. Celor drepţi şi milostivi Dumnezeu Însuşi le descoperă tainele prin Duhul Său.
Vedeţi, fraţilor, urmările rugăciunii făcute cu îndoială şi cu puţină credinţă? În vreme de primejdie şi ispită nu te ajută decât în parte. Oare nu tot aşa se roagă mulţi din credincioşii noştri? „Doamne, dacă eşti Tu cu adevărat în cer şi în inima mea, ajută-mi să vin la Tine! Ajută-mi să fac minuni în numele Tău! Ajută-mi să reuşesc la examene şi la serviciu! Ajută-mi să biruiesc pe vrăjmaşii mei şi-mi împlineşte dorinţa mea!“
Nimic nu-i dezbină mai mult pe oameni decât invidia, care este o boală neînchipuit de grea şi mult mai primejdioasă decât iubirea de argint, căci ea este rădăcina tuturor relelor. Iubitorul de argint este mulţumit atunci când el dobândeşte ceva, pe când cel care invidiază nu se mulţumeşte decât atunci când semenul său nu dobândeşte nimic.
Cum este posibil ca într-un astfel de suflet (care se izolează) să vină harul lui Dumnezeu, când trăieşte într-un mod atât de bolnăvicios? Cum este posibil ca un astfel de suflet să fie vizitat de har, ca într-un astfel de suflet să vină lumina lui Hristos? Nu este cu putinţă! O viaţă întreagă religios, o viaţă întreagă nevoitor, este posibil ca adâncul fiinţei lui să fie neprelucrat şi bolnav, iar harul lui Dumnezeu să nu-l fi vizitat deloc!
Cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat (Rom. 1,21).
Dacă vrei să-i slujești lui Dumnezeu, pregătește-ți inima nu pentru mâncare, nu pentru băutură, nu pentru odihnă, nu pentru ușurință, ci pentru suferință, pentru a putea îndura toate ispitele, necazurile și întristările.
Când o să se termine încercarea prin care trecem? Când o să vină vestea cea bună? Răspunsul este în noi.
Să nu uităm că Adam a căzut nu datorită faptului că a negat existența lui Dumnezeu ci pentru că a negat voia Lui, pentru că a făcut neascultare. Noi nu știm ce se află în interiorul Sfintei Treimi. Singurul lucru pe care îl știm este că acolo este ascultarea desăvârșită.
Trebuie să mergem la Liturghie, chiar dacă vom sta ca niște bârne.
„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului, glasul al 4-lea)
Să începem cu rugăciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te întreb câtă carte ştii şi nu-ţi spun câtă ştiu eu. Eu te întreb: „Cât te rogi, frate?”. Şi de acolo îmi dau seama de ce ai sau nu ai linişte. Trebuie să ne întoarcem la rugăciunea părinţilor noştri. N-aţi avut mame şi bunici acasă? Când ne-om ruga noi ca bunicuţele noastre, se schimbă situaţia în România. Nu vă aduceţi aminte? Cine nu ştie?
„Şi în ținutul acela erau păstori,
stând pe câmp şi făcând de strajă
noaptea împrejurul turmei lor.
Şi, iată, îngerul Domnului a stătut
lângă ei şi slava Domnului a strălucit
împrejurul lor, şi ei s-au înfricoșat cu
frică mare. Dar îngerul le-a zis:
„Nu vă temeți.
Omule, vrei tu ca altul să-ți fure lucrul tău? Sau să te ocărască, sau să te necinstească, sau să se răzbune, sau să-ți facă alt rău? Deci, dacă nu vrei, nu fă nici tu la altul!